Susan Blackmore despre gene, meme si teme (tehno-meme)

(optati pentru subtitrarea in limba romana)

La fel de mult m-a impresionat si alternativa la ecuatia lui Drake.
Reproduc mai jos transcrierea expunerii, preluata de pe TED. Autorul traducerii este Diana Hasegan.

Evoluţia culturală e un copil periculos pe pământul oricărei specii. Pe când realizezi ce se întâmplă, copilul deja a crescut, deja face prăpăd, şi e prea târziu a-l pune înapoi. Noi oamenii suntem speciile Pandorei pe Pământ. Noi suntem cei care au eliberat replicatorul al 2-lea din cutia lui, şi nu-l putem pune înapoi. Vedem consecinţele peste tot în jurul nostru.

Sugerez că aceasta este viziunea ce ia naştere dacă luăm memetica în serios. Şi ne dezvăluie un nou mod de a ne gândi nu doar la ceea ce are loc pe planeta noastră, dar şi despre ce ar putea să se întâmple şi în alte locuri din Univers. În primul rând aş dori să spun ceva despre memetică şi teoria memelor, şi în al doilea rând, cum ar putea acestea să ne arate cine este acolo, dacă într-adevăr este cineva.

Aşadar, memetica. Memetica se bazează pe principiul Darwinism-ului Universal. Darwin a avut această idee extraordinară. Într-adevăr, unii spun că este cea mai bună idee pe care a avut-o cineva. Nu e frumos că putem vorbi despre cea mai bună idee pe care a avut-o cineva? Credeţi că ar putea fi? Audienţa: Nu. (Râsete) Cineva spune un nu răspicat de acolo. Eu spun da, şi dacă ar exista, premiul este al lui Darwin.

De ce? Pentru că ideea a fost aşa de simplă, şi totuşi explică tot designul din Univers. Aş spune nu doar designul biologic, ci tot designul pe care îl atribuim omenirii. Este acelaşi lucru. Ce a spus Darwin? Ştiu că ştiţi idea, selecţia naturală, dar permiteţi-mi un citat din "Originea Speciilor", 1859, în câteva propoziţii.

Darwin a spus ceva de genul -- dacă avem indivizi ce variază, şi asta nu putem nega -- Am fost în Galapagos, şi am măsurat mărimea ciocurilor şi mărimea carapacelor ţestoaselor, etc. Şi 100 de pagini mai încolo -- (Râsete) Dacă există o bătălie a vieţii, asfel încât aproape toate aceste creaturi mor -- şi asta nu poate fi pusă la îndoială, l-am citit pe Malthus şi am calculat cât le-ar lua elefanţilor să acopere întreaga planetă dacă s-ar înmulţi fără restricţii. Peste încă 100 de pagini. Şi dacă cei foarte puţini care supravieţuiesc, dau mai departe urmaşilor lor ceea ce i-a ajutat să supravieţuiască, atunci acei urmaşi trebuie să fie mai bine adaptaţi circumstanţelor decât părinţii lor.

Vedeţi ideea? Dacă, dacă, dacă, atunci. El nu avea conceptul de algoritm. Dar asta e ceea ce a descris în carte, şi asta e ceea ce numim acum algoritm evoluţionar. În principiu, este nevoie de doar trei lucruri -- diversitate, selecţie şi ereditate. Vorba lui Dan Dennett, dacă avem cele trei atunci avem evoluţie. Sau design din haos, fără ajutorul minţii.

Îmi place un cuvânt de acolo. Care credeţi că este cuvântul meu favorit? Audienţa: Haos. Haos? Nu. Ce? Minte? Nu. Audienţa: Fără. Nu, nu fără. (Râsete) Încercaţi-le toate pe rând: Mmm...? Audienţa: Trebuie. Trebuie. Trebuie, trebuie. De aceea este aşa de extraordinar. Nu este nevoie de un designer, sau de un plan, sau previziune, sau orice altceva. Dacă există ceva ce este copiat cu variaţie şi este selectat, atunci trebuie ca designul să apară de nicăieri. Nu-l poţi opri Trebuie e cuvântul meu favorit de acolo.

Acum, ce are asta a face cu memele? Principiul de aici se aplică oricărui lucru care este copiat cu variaţie şi selecţie. Suntem aşa de obişnuiţi să gândim în termeni biologici, încât ne gândim în acest mod la gene. Darwin nu ştia de gene. El a vorbit mai mult despre animale şi plante, dar şi despre limbi ce evoluează şi ajung la extincţie. Dar principiul Darwinismului Universal este acela că orice informaţie ce variază şi este selectată va produce design.

Despre asta vorbea Richard Dawkins în cartea sa din 1976, "Gena egoistă". Informaţia ce este copiată a numit-o replicator. Se copiază egoist. Nu însemnând că stă într-o celulă şi zice, "Vreau să fiu copiată". Dar că va fi copiată dacă va putea, neţinând cont de consecinţe. Nu-i pasă de consecinţe pentru că nu poate, pentru că este doar informaţie ce este copiată. A vrut să se îndepărteze de gândirea generală despre gene, şi a spus, "Există un alt fel de replicator pe planetă?" Ah, da, există.

Uitaţi-vă în jurul vostru, aici de exemplu, în această încăpere. În jurul nostru, plutind, există un alt replicator. Informaţia ce o copiem de la o persoană la altă prin imitaţie, prin limbaj, vorbind, povestind întâmplări, purtând haine, făcând lucruri. Acesta este informaţie copiată cu variaţie şi selecţie. Acesta este un proces de design în plină desfășurare. A vrut un nume pentru noul replicator. A luat cuvântul grecesc "mimeme", ce înseamna "ceea ce este imitat". Ţineţi minte asta, este definiţia centrală. Ceea ce este imitat. Şi l-a prescurtat la "meme", doar pentru că sună bine şi a făcut un meme bun, un meme ce se înmulţeşte eficient. Asfel a apărut această idee. Este important să ţinem minte definiţia.

Întreaga ştiinţă a memeticii este foarte vătămată, neînţeleasă, inspiră teamă. Dar multe din aceste probleme pot fi evitate ţinând minte definiţia. Un meme nu este echivalent cu o idee. Nu este o idee, nu este echivalent cu nimic altceva defapt. Ţineţi minte definiţia. Este ceea ce este imitat. Sau informaţia ce este copiată de la o persoană la alta. Haideţi să vedem câteva meme.

Dumneavostră domnule, aveţi acei ochelari în jurul gâtului în acel mod interesant. Mă întreb dacă aţi venit cu această idee chiar dumneavoastră, sau aţi copiat-o de la altcineva? Dacă aţi copiat-o, este un meme. Dar despre...ooh, nu văd niciun meme interesant pe aici. Bine, cine are un meme interesant pentru mine? Da, cerceii dumneavoastră, Presupun că nu aţi venit dumneavoastră cu ideea de cercei. Probabil i-aţi cumpărat. Sunt o mulţime în magazine. E ceva ce se transmite de la o persoană la alta. Toate poveştile pe care le spunem, desigur, TED este o sărbătoare a memelor, mase de meme.

Modul în care trebuie să ne gândim la meme totuşi, este să ne gândim cum se răspândesc? Sunt informaţie egoistă, se vor copia dacă vor putea. Dar unele dintre ele se vor copia pentru că sunt bune, sau adevărate, sau folositoare, sau frumoase. Unele vor fi copiate chiar dacă nu sunt. Unele, e chiar greu de spus de ce.

O memă mi se pare chiar interesantă. Şi o spun cu bucurie, precum mă aşteptam, am găsit-o când am venit aici, şi sunt sigură că şi voi aţi găsit-o. Mergi la un hotel elegant undeva, intri, pui hainele jos şi mergi la baie, şi ce vezi? Audienţa: Săpun de baie. Pardon? Audienţa: Săpun. Săpun, da. Ce altceva? Audienţa: (Indescifrabil) Mmm mmm. Audienţa: Chiuvetă, toaletă! Chiuvetă, toaletă, da, toate sunt meme, toate, dar sunt folositoare, şi apoi mai este unul. (Râsete) Ce face acesta? (Râsete) S-a răspândit în toată lumea. Nu e surprinzător că l-aţi găsit cu toţii când aţi intrat în aceste băi. Dar am făcut această fotografie într-o toaletă din spatele unui cort într-o tabără ecologică din jungla Assam. (Râsete) Cine a împăturit chestia aceea acolo, şi de ce? (Râsete) Unii se lasă duşi de val. (Râsete) Alţii sunt leneşi şi fac greşeli. Unele hoteluri exploatează oportunitatea şi pun şi mai multe meme cu un mic sticker. (Râsete) Despre ce este vorba aici? Presupun că este acolo pentru a-ţi spune că cineva a curăţat locul, şi este frumos. Defapt tot ce-ţi spune este că o altă persoană este posibil să fi împrăştiat microbi dintr-un loc în altul. (Râsete)

Gândiţi-vă asfel. Imaginaţi-vă o lume plină de creiere şi mult mai multe meme decât locuri disponibile. Memele încearcă toate să fie copiate, încearca, adică, este prescurtarea de la, "dacă pot fi copiate, vor fi". Ne folosesc pe noi ca maşinării ce propagă copierea, şi noi suntem maşinării memetice.

De ce este asta important? De ce este folositor, sau ce ne spune? Ne deschide o nouă viziune asupra originii umane şi asupra a ceea ce înseamnă să fi om. Toate teoriile convenţionale despre evoluţia culturală, despre originea oamenilor, şi ceea ce ne deosebeşte de alte specii. Toate celelalte teorii ce explică creierul mare, şi limbajul şi utilizarea uneltelor şi toate aceste lucruri ce ne fac unici, se bazează pe gene. Limbajul trebuie să fi fost folositor pentru gene. Utilizarea uneltelor ne-a ajutat la supravieţuire, împerechere, şamd. Totul, se plângea şi Richard Dawkins cu ceva timp în urmă, totul se rezumă la gene.

Memetica spune însă, "Nu, nu e aşa" Există doi replicatori pe această planetă. Din momentul în care strămoşii noştrii, probabil cu 2 milioane şi jumătate de ani în urmă, au început să imite, a existat un nou proces de copiere. Copiere cu variaţie şi selecţie. Un nou replicator a fost creat, şi nu a fost posibil -- chiar de la început, nu a fost posibil ca oamenii ce l-au creat să copieze doar lucruri frumoase şi folositoare, dar nu şi celelate lucruri. În timp ce creierele lor aveau un avantaj fiind capabile de a copia -- aprinzând focul, întreţinându-l, noi tehnici de vânătoare, asfel de lucruri -- inevitabil au copiat şi lucruri ca: pene în păr, haine ciudate sau pictatul feţelor, sau altceva.

Apare asfel un război între gene ce tind să menţină creierul la o dimensiune mică, economică, care să nu piardă vremea copiind toate aceste lucruri, şi între meme, ca sunetele pe care oamenii le-au produs şi copiat -- în alte cuvinte, ceea ce a devenit limbajul -- competiţia încercând să facă creierul tot mai mare. Mărimea creierul după această teorie, se datorează memelor.

De aceea, în "Maşina memetică", o numesc impuls memetic. În timpul evoluţiei lor inevitabile, determină creşterea creierului, mai bun pentru copierea memelor ce determină această creştere. De aceea avem aceste creiere specifice, pentru că ne place religia, muzica şi arta. Limba, este un parazit la care ne-am adaptat, nu ceva ce a existat iniţial pentru genele noastre, în această viziune. Ca şi orice parazit, poate fi periculos la început, dar apoi coevoluează şi se adaptează rezultând o relaţie de simbioză cu acest parazit nou.

Din perspectiva noastră, nu realizăm că asfel a început. Acesta este punctul nostru de vedere despre ce sunt oamenii. Toate celelalte specii de pe acest pământ sunt doar maşini genetice, nu imită deloc bine. Noi singurii suntem şi maşini genetice şi memetice. Memele au luat o maşină genetică şi au transformat-o într-o maşină memetică.

Dar asta nu e tot. Avem un nou tip de meme acum. M-am gândit mult, pentru că memele m-au preocupat de multă vreme, există o diferenţa între memele ce le copiem -- cuvintele ce ni le spunem unul altuia, gesturile ce le copiem, lucruri umane -- şi toate aceste tehnologii din jurul nostru? Până acum le-am spus tot timpul meme tuturor, dar acum cred sincer că avem nevoie de un nou cuvânt pentru memele tehnologice.

Să le spunem tehnomeme, sau teme. Pentru că procesele sunt diferite. Am început, probabil acum 5000 de ani, cu scrisul. Am depozitat memele pe table de lut, dar pentru a obţine teme adevărate şi maşini temetice, trebuie să existe variaţie, selecţie şi copiere, toate realizate fără oameni. Şi ne apropiem de asta. Ne aflăm la acest punct extraordinar în care suntem aproape de existenţa unor asfel de maşini. Şi, de când am venit la TED, văd că suntem şi mai aproape decât credeam înainte.

Defapt, temele ne forţează creierele să devină tot mai mult nişte maşini temetice. Copiii noştrii învaţă foarte repede să citească, să folosească maşini. Vom avea tot felul de implanturi, droguri ce ne forţează să stam treji tot timpul. Credem că alegem aceste lucruri, dar temele le fac în locul nostru. Acum suntem pe punctul de a a avea un al treilea replicator pe planeta noastră. Dar, ce se întamplă în Univers? Este cineva acolo? Oamenii s-au întrebat asta de multă vreme. Ne-am întrebat şi aici, la TED. În 1961, Frank Drake a realizat ecuaţia sa celebră, dar cred că s-a concentrat pe lucruri greşite. Ecuaţia aceea a fost foarte productivă. A vrut să estimeze N, numărul civilizaţiilor capabile de comunicaţie din galaxie. Şi a inclus acolo rata de formare a stelelor, rata planetelor, dar decisiv, inteligenţa.

Este greşit să gândim asfel după părerea mea. Inteligenţa apare peste tot, sub tot felul de forme. Inteligenţa umană este doar una din ele. Dar ceea ce este foarte important, sunt replicatorii existenţi şi nivelul lor, fiecare crescând pe nivelul de dedesubt. Aş sugera aşadar să nu ne gândim la inteligenţă, ci la replicatori.

Pe baza aceasta, am sugerat un nou tip de ecuaţie. Una foarte simplă. N, acelaşi lucru, numărul civilizaţiilor capabile de comunicaţie din galaxia noastră. Să începem doar cu numărul de planete din galaxia noastră. Procentajul celor ce au replicator de ordinul 1 Procentajul celor ce au replicator de ordinul 2. Procentajul celor ce au replicator de ordinul 3. Pentru că doar pe cel de ordinul 3 îl putem recepţiona -- el va trimite informaţie, sonde, el va ieşi, şi va comunica cu alte zone.

Dacă luam această ecuaţie, de ce nu am auzit nimic de la nimeni până acum? Pentru că fiecare pas este periculos. Un nou replicator este periculos. Poţi să-i supravieţieşti, noi am făcut-o, dar este periculos. Să luam primul pas, de îndată ce viaţa a apărut pe această planetă. Din punct de vedere Gaian. Mi-a plăcut prezentarea lui Peter Ward de ieri -- nu e Gaian tot timpul. De fapt, vietăţile produc lucruri ce la curmă viaţa. Am reuşit să supravieţuim pe această planetă.

Dar apoi, după mult timp, miliarde de ani mai târziu, a apărut al doilea replicator, memele. A fost periculos, desigur. Gândiţi-vă la creierul mare. Câte mame avem aici? Ştiţi totul despre creiere mari. E periculos să le dai naştere. E agonizant să le dai viaţă. (Râsete) Pisica mea a dat naştere la 4 pisicuţe, torcând tot timpul. Puţin diferit. (Râsete)

Dar nu este doar dureros, ci omoară mulţi copii, omoară multe mame, şi este costisitor a produce. Genele sunt forţate să producă toată această mielină, toată grăsimea pentru mielinizarea creierului. Ştiţi că, stând aici, creierul vostru consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului vostru pentru 2% din masa totală a lui. Este un organ costisitor. De ce? Pentru că produce memele.

Putea să ne omoare şi poate că aproape a făcut-o, nu ştim. Probabil că aproape a făcut-o. A fost încercat înainte? Dacă ne gândim la celelalte specii? Louise Leakey a vorbit ieri despre cum noi suntem singurii rămaşi în această categorie. Ce s-a întmâmplat cu ceilalţi? Se poate ca acest experiment în imitaţie, acest experiment cu replicatorul al doilea, este atât de periculos încât să distrugă?

Dar, am rezistat, şi ne-am adaptat. Dar acum, după cum am descris, ne apropiem de al treilea replicator. Şi acesta este şi mai periculos -- este periculos din nou. De ce? Pentru că temele sunt replicatori egoişti şi nu le pasă de noi, sau de planeta noastră, sau de orice altceva. Sunt doar informaţie -- de ce le-ar păsa? Ne folosesc pentru a extrage resursele planetei noastre pentru a produce mai multe calculatoare, şi multe alte lucruri despre care am auzit aici, la TED. Nu vă gândiţi, "Oh, am creat Internetul pentru nevoile noastre". Aşa ne pare nouă. Gândiţi-vă că temele se răspândesc pentru că trebuie. Noi suntem vechile maşini.

Vom reuşi să supravieţuim? Ce se va întâmpla? Ce înseamnă a supravieţui? Există două feluri de supravieţuire. Unul care este evident peste tot în jurul nostru, este că temele ne transformă în maşini temetice, cu aceste implanturi, cu medicamente, cu îmbinarea noastră cu tehnologia. Şi de ce ar face asta? Pentru că ne înmulţim. Avem copii. Facem copii noi, şi le este convenabil să ne folosească, pentru că nu am ajuns la punctul în care există şi o altă opţiune. Deşi este aproape, am auzit azi dimineaţă, este mai aproape decât credeam. Când maşinile temetice se vor reproduce singure. În acest fel, nu contează dacă clima planetei va fi destabilizată, şi viaţa oamenilor nu va mai fi posibilă aici. Pentru că acele maşini temetice, nu vor avea nevoie -- nu sunt creaturi ce folosesc oxigen si nu au nevoie de căldură. Ele pot să trăiască şi fără noi.

Acestea sunt cele două posibilităţi. A doua, nu cred că suntem aşa de aproape. Va veni, dar nu suntem încă acolo. Prima, vine şi ea. Dar pagubele care deja ne-au afectat planeta, ne arată cât de periculos este al treilea stadiu, acel stadiu periculos, al treilea replicator. Şi vom trece de acest stadiu, precum am trecut şi de primele două? Poate că da, poate că nu. Nu am idee. (Aplauze) Chris Anderson: Frumoasă prezentare. SB: Mulţumesc. Chiar şi eu m-am speriat.

TVR Cultural... pe val

In aceasta seara de vineri, 11 aprilie, TVR Cultural a prezentat in cadrul emisiunii Tema de vineri, un subiect de actualitate in societatea romaneasca, si anume Creaţionism sau evoluţionism / Între dialog şi dogmă. Emisiunea a dezbatut cu luciditate tema propusa, nelasand nesanctionata nici recenta scoatere a evolutionismului din Programa scolara. Emisiunea a beneficiat de doi invitati de calitate: Vintila Mihailescu, antropolog cultural si profesor la Universitatea din Bucuresti, precum si medicul si scriitorul Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu. Discutia a fost destinsa, intr-o atmosfera colocviala. Il felicit pe D-ul Florin Iaru pentru impartialitatea sa. M-a impresionat in mod placut. Reproduc din prezentarea emisiunii:

Pe 12 februarie 1809 se naşte, la Shrewsbury, în Anglia, cel care va revoluţiona drastic şi dramatic concepţia despre originea omului şi nu numai a lui: Charles Darwin.

„Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă", a lui Charles Darwin, continuă să nască şi astăzi, la un secol şi jumatate de la apariţie, controverse.

Florin Iaru şi invitaţii săi vă invită la un slalom între creaţionism si evoluţionism, între dialog şi dogmă, la Tema de vineri.

Primul film documentar, bază a discuţiei de la Tema de vineri, este Război în ştiinţă (A WAR ON SCIENCE - Marea Britanie, 2006), producător James Van Der Pool.

În anii '80, avocatul american Phillip Johnson a dezvoltat o strategie menită să combată teoria evoluţionistă a lui Darwin, chemând de partea lui câţiva anti-darwinişti notorii: biochimistul Michael Behe, matematicianul William Dembski şi filosoful ştiinţei Stephen Meyer. Aceştia au dezvoltat împreună teoria „Proiectului inteligent" (Intelligent Design), potrivit căreia complexitatea lumii vii presupune cu necesitate existenţa unui Creator Suprem.

Dar criticii acestei teorii sunt foarte numeroşi, dintre ei făcând parte, de exemplu, eminentul profesor britanic Richard Dawkins sau celebrul naturalist şi realizator de televiziune Sir David Attenborough. Documentarul urmăreşte o pasionantă confruntare între tabăra „creaţioniştilor" şi cea a „evoluţioniştilor", culminând, în 2005, cu o dezbatere la Curtea Federală a SUA.

Concluzia: „Proiectul inteligent" nu are caracteristicile unei teorii ştiinţifice, aşadar nu poate fi predată elevilor la orele de biologie.

În cea de-a doua parte a emisiunii, de la ora 23.00, TVR Cultural a programat filmul Oameni şi oameni (MAN TO MAN - Franţa-Africa de Sud-Marea Britanie, 2005), în regia lui Régis Wargnier, cu: Joseph Fiennes, Kristin Scott, Thomas Iain Glen

Dramă. În 1870, medicul scoţian Jamie Dodd capturează şi aduce în Europa doi pigmei, pe care, socotindu-i „veriga lipsă" din lanţul evolutiv, începe să-i studieze împreună cu doi prieteni antropologi. Treptat, el îşi dă seama că prizonierii din cuşca de metal nu sunt animale care să facă senzaţie într-o grădină zoologică, ci oameni la fel de sensibil şi de inteligenţi ca şi cei care-i examinează.

(Sursa: TVR)

Mitingul de protest al campaniei "Aduceti-l pe Darwin Inapoi in Scoli"

(Sursa: Rezistenta Urbana)

M-a revoltat si in acelasi timp m-a intristat afirmatia crainicei de la Prima TV, care spune la un moment dat ca "omul a evoluat din maimuta". Atrag atentia redactorului stirii respective ca omul a evoluat dintr-un stramos comun cu maimuta, si nu din maimuta. Mi se pare incredibil ca dupa 150 de ani de evolutionism darwinist, in constiinta colectiva inca se mai perpetueaza aceasta eroare puerila si lipsita de logica.

Quo vadis Teoria Evolutiei?

Cu riscul de a aduce ingerinte dreptului de autor (dar cu convingerea ca in cazul de fata scopul scuza mijloacele), doresc sa va supun atentiei articolul integral al lui Ion Vianu, aparut in Romania libera, in data de 5 martie 2008.

Teoria evolutiei, acea sinteza geniala propusa de marele naturalist englez Charles Drawin in 1859, care explica originea speciilor prin selectia naturala, a fost scoasa din programa de invatamant liceal a Romaniei de fostul ministru Hardau pentru anul scolar 2008-2009. si nu a fost contrazis de urmatorul ministru, cel actual, dl Adomnitei. In acest fel, Romania devine singura tara din UE in care nu se mai preda explicit teoria darwinista a evolutiei vietuitoarelor.
Argumentul Ministerului Educatiei si Invatamantului, anume ca teoria evolutiei este predata "implicit" in orele de biologie, nu rezista examenului critic. Caci teoria in chestiune nu este cireasa de pe tort a stiintei, ci ilustratia cea mai vie si mai concludenta a modului de gandire stiintific, bazat pe observatie si experiment. Ea ofera o viziune coerenta si demonstrabila a evolutiei vietii de la primele protoplasme vii pana la aparitia omului.

Trebuie sa admitem ca teoria evolutiei, asa cum o cunoastem azi, nu este vesnica: e propriu oricarei teorii stiintifice sa se transforme sau sa fie inlocuita de alta. Dar scoala, orice scoala, are sarcina sa formeze o gandire stiintifica si care se conduce dupa rationalitate. Pe baza observatiei si a experimentului. Deocamdata nimic nu inlocuieste aceasta teorie.
Pana si o personalitate care nu poate fi suspectata de ateism, actualul Papa Benedict al XVI-lea, a recunoscut recent ca argumentele teoriei evolutiei sunt adevarate. Papa a remarcat totusi ca darwinismul raspunde la intrebarea "cum?", dar nu si la "de ce?". La cea dintai se refera stiinta; la cea de-a doua, spune Benedict al XVI-lea, religia.

O privire asupra istoriei stiintei arata ca teoria creationista, sustinuta in special in Statele Unite, in anii de dupa primul razboi modial (vezi faimosul "Proces al maimutelor" in care reclamantii, evanghelici fudamentalisti, cereau ca teoria lui Darwin asupra originii omului sa fie scoasa din scoala), nu a mai rezistat dezvoltarii actuale a stiintei. Crearea Lumii in sapte zile, infatisata in cartea Genezei, nu mai poate fi acceptata de omul modern, fie el credincios sau necredincios (dovada afirmatiile Papei). Acum a aparut, tot in SUA, o teorie mai subtila, aceea a "Proiectului inteligent" ("Intelligent Design"). Conform acestei teorii, pe care o sustin unii oameni de stiinta veniti in special din sanul diverselor confesiuni neoprotestante, complexitatea organismelor vii nu poate veni numai din mutatiile genetice favorabile evolutiei. Ele au la origine un proiect divin (spatiul si cadrul de fata nu ne permit sa intram in amanunte). Adeptii "Intelligent Design" au mers, in 2005, pana la Curtea Federala pentru a impune predarea teoriei lor in scoli. La capatul unei lungi si pasionante dezbateri, unde au fost citati ca martori adepti ai ambelor parti, concluzia a fost ca teoria "Proiectului inteligent" nu intruneste caracterele unei teorii stiintifice (nu este verificabila si falsificabila) si, ca atare, nu poate fi predata in orele de biologie. O discutie similara a avut loc si in Marea Britanie. Aceeasi concluzie s-a impus, anume ca "Proiectul inteligent" nu e o teorie stiintifica, ci o speculatie. S-a tras concluzia totusi, in Anglia, ca ideile propuse sub aceasta eticheta pot fi discutate in orele de educatie religioasa, care fac parte, in Regatul Unit, din programa analitica.

Concluzia care se poate
desprinde este ca biologia
impune o anumita metoda si ca elevii trebuie, inainte chiar de a-si insusi continutul stiintei, sa se patrunda de spiritul ei, adica de faptul ca metoda stiintifica se bazeaza pe demonstratii si contrademonstratii. Intrebarile privind cauza originara, scopul Creatiei, nu sunt absurde si nici nelegitime. Pur si simplu, ele nu trebuie predate ca obiect stiintific.

Se vede inca o data ca ceea ce am sustinut si noi, printre altii, in aceste pagini, anume introducerea in scoli a istoriei religiilor (sau, spun acum, a educatiei religioase) in afara optiunilor confesionale, ar fi fost o buna ocazie de a pune la curent elevii cu intrebari, justificate, despre scopul vietii, despre originea ultima a lucrurilor, despre creatia Lumii, ca si despre varietatea punctelor de vedere si a raspunsurilor posibile. (Astfel de problematici pot fi abordate si in cadrul orelor de filosofie.) In locul unui invatamant confesional si facultativ ar fi fost preferabil un program obligatoriu de cunostinte religioase cu caracter general, instructia intr-o anumita religie trebuind sa revina bisericilor de diferite culte. De altfel, predarea religiei la biserica i-ar ajuta pe scolari sa abordeze credinta ca pe un angajament personal, serios. Pe de alta parte, la scoala, elevul trebuie sa evalueze rigoarea metodelor stiintifice, o obligatie la care va fi supus mai tarziu, in viata profesionala.

Ratio explicativ

De ce este selectia naturala atat de speciala? O idee puternica admite putin pentru a putea explica mult. Depune un efort explicativ considerabil, desi se risipeste putin in presupuneri si postulate. Ratio-ul explicativ al acesteia, adica ceea ce reuseste sa explice raportat la volumul de presupuneri necesare explicarii, este urias. Este greu de crezut ca cineva va gasi o idee care sa posede o putere de explicare, un ratio explicativ, mai mare decat selectia naturala. Ea explica intreaga lume vie si consecintele acesteia, adica tot ce poseda complexitate. Acesta este numaratorul fractiei. Insa numitorul fractiei este suprinzator de mic si de simplu, anume supravietuirea non-aleatorie a genelor in interiorul unui genofond. Avand suficient timp la dispozitie, supravietuirea non-aleatorie a particulelor ereditare va genera complexitate, diversitate si frumusete.

Spre deosebire de selectia naturala, teoria Intelligent Design are un ratio explicativ infim. Numaratorul este identic cu cel al selectiei naturale (tot de tine de complexitatea vietii), insa numitorul este cel putin la fel de mare ca si numaratorul insusi, pe care dorim sa-l explicam, adica o inteligenta suficient de vasta pentru a fi capabila sa explice intreaga complexitate existenta.

(sursa: RichardDawkins.net)

Este evolutia falsificabila?

Nu-mi propun aici sa dezbat legitimitatea falsificationismului, ci doar sa supun analizei daca evolutia si teoria evolutiei sunt falsificabile sau nu. Unul din argumentele preferate ale teistilor este acela ca evolutia nu este falsificabila, drept urmare nu poate fi considerata o teorie stiintifica.

Falsificabilitatea este un concept introdus in filosofia stiintei de catre Karl Popper. El statueaza ca o afirmatie poate fi considerata falsificabila atunci cand exista (sau se pot imagina) o observatie, un test sau o predictie in interiorul domeniului care, odata confirmate, ar demonstra ca afirmatia respectiva este falsa. Falsificabilitatea este un criteriu pentru a aprecia daca o afirmatie, o lege, sau o teorie este stiintifica sau nu. Daca este falsificabila, atunci este stiintifica. Daca nu este falsificabila, atunci nu este stiintifica. O teorie stiintifica care nu este infirmabila de nici un eveniment stiintific posibil, nu este stiintifica. In fapt orice test efectuat asupra unei teorii are ca rezultat falsificarea sau infirmarea teoriei ca fiind stiintifica. Cu toate acestea, trebuie accentuat faptul ca Popper considera falsificabilitatea nu ca pe un criteriu al adevarului, si doar ca pe un criteriu al caracterului stiintific. Cu alte cuvinte, o afirmatie poate sa nu fie stiintifica (deci sa nu fie falsificabila), dar poate sa fie adevarata. Tentativa de a falsifica o teorie poate fi privita si ca un gedankenexperiment, un experiment mintal.

Un exemplu de afirmatie falsificabila este, de pilda, "toate lebedele sunt albe". Afirmatia este falsificabila deoarece, daca s-ar descoperi numai o singura lebada neagra, atunci afirmatia ar fi infirmata (falsificata). "Este bine a-i ajuta pe ceilalti la nevoie" este in schimb o afirmatie nefalsificabila (ca majoritatea afirmatiilor ce tin de etica), deci nestiintifica. Dar asta nu inseamna ca n-are valoare de adevar.

Au fost imaginate numeroare cai de a falsifica teoria evolutiei. Iata cateva:

1. Descoperirea de fosile de iepuri in Precambrian, ar demonta complet teoria evolutiei. Pana in prezent nici unul nu s-a descoperit
2. Generatia spontana (aparitia spontana de forme de viata, gata formate)
3. Depozite fosilifere statice
4. Himere adevarate (organisme analoage centaurilor sau sirenelor) a caror aparitie nu poate fi explicata prin transfer lateral de gene sau simbioza
5. Absenta fosilelor hominide. Cand Darwin a scris Originea speciilor, nu se descoperisera inca fosile de prehominizi. Daca nu s-ar fi descoperit nici ulterior, atunci teoria lui Darwin ar fi fost falsificata
6. Dovada ca balenele, oamenii, cangurii si crabii au aparut toti in acelasi timp
7. Lipsa formelor de tranzitie. Teoria evolutiei anticipeaza descoperirea de verigi (forme de tranzitie) intre formele deja descoperite. Cea mai noua veriga descoperita (si anticipata) este Tiktaalik
8. Daca nu ar exista diferente semnificative intre fauna si flora din erele si perioadele geologice sau din regiuni geografice care au fost separate pentru o lunga perioada de timp
9. Daca s-ar dovedi ca Pamantul are o vechime de 6000 de ani
10. Inexistenta unui mecanism de transmitere a informatiei de la parinti la descendenti, evolutia depinzand de acest mecanism. Cand Darwin a formulat teoria evolutiei, inca nu se descoperise ADN-ul, ceea ce demonstreaza puterea predictiva a acesteia

Faptul ca in teoria evolutiei mai persista inca elemente nelamurite (ca in orice stiinta de altfel) se explica prin faptul ca orice stiinta este incompleta prin definitie. Ea ridica intotdeauna mai multe probleme decat poate rezolva in prezent. In asta consta de fapt si fecunditatea ei.

Exista o conceptie naiva a falsificabilitatii conform careia oridecateori descoperim date care nu sunt sustinute de o anumita ipoteza, sau nu intra in tiparul anticipat de acea ipoteza, atunci trebuie sa renuntam si la intreaga teorie din spatele ipotezei. De exemplu, asta ar insemna ca daca s-ar constata ca altruimul animalelor eusociale nu se datoreaza selectiei de rudenie, atunci am fi obligati sa renuntam la insasi conceptul de altruism, in loc sa cautam raspunsul intr-o alta ipoteza, de exemplu selectia de grup.

Acest mod de abordare contravine insasi structurii epistemologiei stiintifice. Aceasta spune ca, oridecateori observatia anticipata de catre ipoteza nu este gasita, trebuie ori sa reevaluam ipoteza respectiva, ori sa reevaluam intreaga teorie din spatele ei. In general problemele de acest gen, perfect normale in cercetarea stiintifica, sunt rezolvate prin modificarea ipotezei, teoria ramanad in picioare.

Acesta este si cazul teoriei evolutiei. Cercetarea in cadrul ei nu-si propune sa supuna testarii (falsificarii) intreaga teorie, ci numai ipoteze si teorii particulare, care apoi pot sau nu sa sustina teoria generala.

Matematica din spatele evolutiei

La sugestia unui coleg de breasla din blogosfera romaneasca, am decis sa traduc si sa public un text pe care il gasiti in original la urmatoarea adresa:

http://science.slashdot.org/comments.pl?sid=156877&cid=13153263

Cum politica mea este sa nu public ceva cu care nu sunt de acord, marturisesc ca era cat pe ce sa abandonez de doua ori pe parcurs. O data cand mi s-a parut a se sugera ca mutageneza si selectia ar fi separate si decalate in timp. Ulterior autorul a specificat ca cele doua sunt simultane (probabil ca a sesizat si el confuzia). Si a doua oara cand mi s-a parut a se sugera ca organismele, sau mai degraba populatiile, ar cunoaste apriori care combinatii de gene sunt favorabile si care nu.

"Exista un puternic substrat matematic in spatele procesului de evolutie, substrat care insa nu permeaza discursurile uzuale despre evolutie. Conceptia comun intalnita este aceea a unei secvente de mutatii individuale benefice, asemenea urcarii unei scari. Daca intr-adevar asa ar sta lucrurile, atunci detractorii evolutiei ar avea dreptate. Atunci ar fi imposibil, din punct de vedere matematic, ca evolutia sa produca incredibila complexitate pe care o vedem astazi.

Pentru a demonstra puternicul substrat matematic al evolutiei, voi incepe prin a abandona metafora “urcarii scarii” prin mutatii benefice. De fapt, haideti chiar sa consideram ca fiecare mutatie care are loc este fie neutra, fie daunatoare. Voi demonstra puternicul mecanism matematic al evolutiei in actiune.

Un punct de pornire ar putea fi afirmatia comuna a creationistilor potrivit careia mutatiile si evolutia “nu pot crea informatie”. In prima faza a mutagenezei, au dreptate. Cand are loc o mutatie, aceasta introduce zgomot, deci tinde sa degradeze informatia existenta. Dar priviti ce se intampla in momentul in care mutatia este transmisa mai departe unui urmas. Mutatia respectiva inceteaza sa mai constituie zgomot. Ea poarta o unitate mica de informatie. Poarta o mica eticheta pe care scrie “aceasta este o mutatie non-fatala”. Prezenta acestei mutatii la urmas este o piesa noua de informatie creata. In timp, populatia isi construieste o LIBRARIE de mutatii non-fatale. Aceasta constituie o vasta acumulare de informatie noua.

Aceasta informatie sufera inca si mai multe prelucrari si sinteze. De-a lungul generatiilor, mutatiile se vor multiplica, insa noi presupunem ca nu avem mutatii benefice. Cu toate acestea, chiar si mutatiile neutre vor avea tendinta de a se multiplica si acumula. Mutatiile in mica masura daunatoare se vor multiplica si acumula si ele, dar in grad mai scazut. Mutatiile moderat daunatoare se vor acumula chiar si ele, iar mutatiile foarte daunatoare, dar non-fatale se vor multiplica si acumula cel mai putin. Deci, nu numai ca ajungem sa construim o librarie de mutatii non-fatale, dar mutatiile ajung sa fie etichetate cu o anumita frecventa corespunzatore procentului din populatie purtator al acelor mutatii. Fiecare mutatie reprezinta acum o masura. Fiecare mutatie este purtatoare a unei etichete cu raportul costuri/beneficii la nivel de populatie. Cele mai favorabile au un procent mare de reprezentare, in timp ce cele mai daunatoare au un procent apropiat de zero. Libraria noastra contine acum un volum voloros si sofisticat de informatie nou creata.

Indivizii din populatie vor fi purtatori ai unei incarcaturi relativ stabile de mutatii daunatoare, o reflectare a “costului” datorat acestora. Indivizii impovarati cu un cost mai mare decat media vor muri, eliminand astfel din populatie un procent mai mare decat media de mutatii daunatoare, si impingand astfel media in sus, iar indivizii impovarati cu un cost mai mic decat media se vor inmulti, impingand de asemenea in sus media. Efectul purificator al selectiei care indeparteaza incarcatura daunatoare din genofond va creste astfel incat sa fie la nivelul daunei produse de catre mutatia respectiva. Mutatiile daunatoare vor fi eliminate pe masura ce sunt adaugate prin mutageneza. Mutatiile neutre se vor acumula constant in librarie, in timp ce mutatiile negative vor ramane la un nivel relativ scazut, limitat de costul fiecareia. Unele mutatii vor disparea, in timp ce altele noi vor aparea.

Adevarata putere in evolutie o constituie recombinarea. Fiecare urmas detine o combinatie aleatorie de mutatii din librarie. Fiecare urmas este un subiect de test in cautarea unei combinatii benefice de mutatii. Sa presupunem ca un individ poseda un milion de mutatii intamplatoare in codul sau genetic. Asta inseamna 500.000.000.000 de perechi de mutatii care sunt testate simultan si in paralel doar in cazul individului respectiv. Poate ca una din cele un milion este o mutatie care determina secretia unei toxine, iar alta determina modificarea porilor din piele. Fiecare mutatie in parte poate fi daunatoare, insa combinarea celor doua poate fi benefica in protectia in fata pradatorilor.

Exista 160.000.000.000.000.000 de triplete mutante. Fiecare individ testeaza aceste triplete in paralel. Una din mutatii poate determina o toxina anume, o alta poate determina cresterea fatala a nivelului toxinei (ceea ce ar constitui o fundatura evolutiva), iar o a treia ar putea determina o costisitoare si in mod normal complet nefolositoare antitoxina. Insa tripletul este un progres: fie un puternic mijloc de aparare in fata pradatorilor, fie arma pentru un pradator, fie ambele simultan.

In acelasi timp, fiecare indivit testeaza 40.000.000.000.000.000.000.000.000 cvadruplete de mutatii in paralel. Desi cele 4 mutatii pot produce individual proteine si enzime nefolositoare, combinarea lor impreuna poate da nastere la un tub digestiv revolutionar.

Totodata fiecare individ testeaza un numar aproape infinit de mutatii pentuplete sau sextuplete si asa mai departe. Fiecare individ testeaza un numar cvasi-infinit de posibilitati, si o face in paralel si gratuit. Acest fenomen se numeste paralelism implicit, si multiplica la nivel astronomic puterea evolutiei de a cauta inovatii.

Un alt aspect pe care l-am amintit, dar nu l-am tratat suficient, este acela ca fiecare mutatie este prezenta in populatie cu o anumita frecventa, masura costuri/beneficii aferenta acelei mutatii. Cand ai in obiectiv un model de cautare cat mai eficient, tinzi sa minimizezi efortul inutil, sa minimizezi costurile si sa maximizezi profitul invesititiei, relativ la resurse. Fiecare urmas este o investitie de resurse, un efort supus testarii. Cand investesti resursele urmarind un profit, cauti sa-ti consumi cea mai mare parte a efortului asupra mutatiilor care s-au dovedit cele mai profitabile in trecut, si efortul cel mai mic asupra mutatiilor cvasi-fatale. Vrei sa testezi combinatii de mutatii favorabile, si aproape niciodata nu te vei deranja sa testezi o combinatie de mutatii cvasi-fatale, care probabil vor duce la moartea urmasilor si la pierderea investitiei. Cu toate aceastea, vei vrea sa testezi din cind in cand o combinatie de mutatii cvasi-fatale, deoarece ar putea rezulta intr-o inovatie favorabila, iar rasplata ar fi pe masura. In matematica, aceasta investitie de efort si acest model de cautare au fost deja studiate, descoperindu-se un model matematic de optimizare. Printr-o coincidenta sau nu, acelasi model matematic optim de cautare a fost constatat si in cazul populatiilor. Acestea investesc mult efort si multi urmasi testand cele mai bune mutatii si combinatii de mutatii. Insa cand este vorba de mutatii mai mult sau mai putin daunatoare, frecventa investitiei este optimizata pe masura riscului, nici mai mult, nici mai putin. La toate nivelurile, mutatiile sunt testate proportional cu costul masurat impus gazdei.

Deci evolutia poseda un multiplicator aproape infinit in puterea sa de cautare si isi investeste efortul de cautare in modul cel mai optim si mai eficient. Este un aspect matematic profund care rareori apare in explicatiile legate de evolutie.

Un alt aspect este acela ca, odata descoperita o mutatie sau o combinatie favorabila, evolutia incepe sa caute in vasta librarie de gene non-fatale. Cele mai multe combinatii noi vor avea probabil efecte secundare nedorite. O pereche de membre se pot transforma intr-o modalitate eficienta de a procura o sursa noua de hrana, sau sa devina total non-functionale. Evolutia cauta mai departe in librarie dupa mutatii care sa imbunatateasca noul organ, sau mutatii care sa poata ameliora eventualele disfunctii.

Rareori evolutia este o simpla ascensiune pe scara a mutatiilor benefice. Evolutia este un sistem de prelucrare a informatiei, care construieste vaste baze de date pentru a putea realiza masuratori complexe asupra lor. Aceste masuratori vor fi apoi folosite pentru a descoperi si imbunatati.

Tot ce s-a spus se potriveste in intregime cu teoria echilibrului punctat. Pe parcursul fazei linistite, libraria acumuleaza noi mutatii si masoara mutatiile intr-un anumit procent de populatie. Iar atunci cand se produce o potrivire favorabila intre mutatii sau are loc o schimbare favorabila in mediu, evolutia demareaza. Sondeaza baza de date in cautarea de noi contributori la ceea ce exista deja, pentru a spori gradul de adaptabilitate. De asemenea sunt remasurate si frecventele celorlalte mutatii pentru a reevalua raportul costuri/beneficii in noile conditii create. Acest lucru nu numai ca poate schimba radical frecventele genelor si mutatiilor din populatie, dar poate cu usurinta stimula descoperirea de noi inovatii independente. Daca populatia sufera o presiune selectiva puternica, daca cea mai mare parte a ei este decimata sau dislocata, atunci genofondul ajunge sa fie fragmentat si el. Mare parte din libraria acumulata ajunge sa fie stearsa odata cu majoritatea populatiei. Cu o librarie fragmentata, populatia se va schimba si va progresa putin. Dar libraria sa va reface in timp, prin acumularea de noi mutatii."

(traducere proprie)

Ernst Mayr despre evolutie / Ernst Mayr about evolution

Selectia cumulativa / Cumulative selection

Teoria selectiei cumulative (sau “actiunea cumulativa a selectiei naturale”) este maniera prin care speciile evolueaza in timp. Evolutia este un proces de selectie cumulativa, nu un proces "pas cu pas". Putem exemplifica acest lucru prin experimentul Shakespeare-maimuta. In al sau eseu, "Ceasornicarul orb", Richard Dawkins se foloseste de acest experiment pentru a demonstra faptul ca teoria evolutiei a lui Charles Darwin este un proces cumulativ, si nu unul "pas cu pas". In acest experiment, o maimuta este asezata in fata unui calculator si lasata sa loveasca tastele la intamplare pana cand pe ecran rezulta textul (versul) din Shakespeare dorit, "METHINKS IT IS LIKE A WEASEL". Deruland experimentul avand la dispozitie un numar infinit de maimute, procesul ar dura multe milioane de ani. Daca privim experimentul Shakespeare-maimuta ca pe un proces “pas cu pas”, realizam ca intervalul de timp si sansa necesare pentru a ajunge la rezultatul dorit (versul din Shakespeare) fac din acest proces o explicatie foarte implauzibila pentru evolutia speciilor. Cu toate acestea, daca modificam experimentul, astfel incat acesta sa imite conditiile naturale de mediu, rezultatul dorit este atins. Modificare consta intr-o selectie (pastrare) a acelei propozitii aleatorii introduse de catre maimuta care este cea mai apropiata de versul din Shakespeare dorit. Apoi maimuta incearca sa copieze respectiva propozitie (ereditate), dar nereusind in intregime, o schimba in mica masura (mutatie). Este selectat cel mai bun rezultat, iar procesul se repeta pana cand maimuta ajunge la versul din Shakespeare. Folosind acest proces de selectie cumulativa, sunt necesari doar 40-60 de pasi pana cand se ajunge la rezultatul dorit.

Generation 1: WDLMNLT DTJBKWIRZREZLMQCO P
Generation 2: WDLTMNLT DTJBSWIRZREZLMQCO P
Generation 10: MDLDMNLS ITJISWHRZREZ MECS P
Generation 20: MELDINLS IT ISWPRKE Z WECSEL
Generation 30: METHINGS IT ISWLIKE B WECSEL
Generation 40: METHINKS IT IS LIKE I WEASEL
Generation 43: METHINKS IT IS LIKE A WEASEL

Vezi si http://gygess.blogspot.com/2007/04/cumulative-selection-selectie.html

*

The theory of cumulative selection is the manner by which species evolve over time. The process of evolution is a cumulative selection, not a single-step process. This can be exemplified by looking at The Shakespeare Monkey Experiment. In his essay The Blind Watchmaker, Richard Dawkins uses this experiment to prove that Charles Darwin's theory of evolution is a cumulative process rather than a single-step process. This experiment involves placing monkeys in front of a computer, then letting them hit keys randomly until they come up text from Shakespeare ("METHINKS IT IS LIKE A WEASEL"). With an infinite amount of monkeys this process would take million and millions of years. When looking at the Shakespeare Monkey Experiment as a single-step process one realizes that the amount of time and chance required make it an improbable explanation for the evolution of species up to this point. However, if one changes the process slightly to imitate environmental conditions that would preserve certain mutations and eradicate others, the desired end is achieved. This alteration involves looking at the sentences the monkeys produced, choosing the one that most resembles something from Shakespeare. The monkey then attempts to copy this sentence. It is unable to duplicate the sentence, however, and the sentences change. The best sentence is picked out and the process is repeated until the monkey comes up with a sentence from Shakespeare. Using this process of cumulative selection, the desired sentence only takes forty-sixty steps (as opposed to millions of years). This is a probable time frame to explain the evolution of plants and animals that exist today.

Generation 1: WDLMNLT DTJBKWIRZREZLMQCO P
Generation 2: WDLTMNLT DTJBSWIRZREZLMQCO P
Generation 10: MDLDMNLS ITJISWHRZREZ MECS P
Generation 20: MELDINLS IT ISWPRKE Z WECSEL
Generation 30: METHINGS IT ISWLIKE B WECSEL
Generation 40: METHINKS IT IS LIKE I WEASEL
Generation 43: METHINKS IT IS LIKE A WEASEL

See also http://gygess.blogspot.com/2007/04/cumulative-selection-selectie.html