Richard Dawkins demonstrand evolutia unei noi specii

Gena egoismului !?...

As fi preferat ca destinul sa nu-mi indrume astazi pasii... mouse-ul spre pagina web a revistei Descopera, unde am dat peste un articol care, cel putin la prima vedere, pare a fi scris de catre un elev mediocru de clasa a VI-a. Il reproduc mai jos:

O descoperire a unui cercetator de la Universitatea Western Ontario ofera noi dovezi, care vin in suportul unor teorii dezvoltate de-a lungul mai multor decade.

Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976, cercetatorii din intreaga lume l-au interpretat drept o extensie a teoriei evolutioniste a lui Charles Darwin.
In studiul genomilor, cuvantul “egoist” nu se refera la comportamentul uman, ci la tendinta unor gene de a-si continua existenta si in urmatoarea generatie. In mod ironic, aceasta asa-numita “gena egoista” se poate cenzura pana la auto-sacrificare.
Un exemplu concludent, este cel al albinelor. In cadrul unui stup, descris ca un sistem social complex, albinele muncitoare sunt sterile. Regina adulta, aleasa chiar de albine, este singura care se poate reproduce.
Deoarece gena egoista, responsabila de sterilitatea celorlalte albine nu a fost niciodata izolata de catre cercetatori, intelegerea modului in care altruismul reproductiv a evoluat, a fost teoretica, cel putin pana in acest moment.
Biologii au reusit sa izoleze pentru prima data aceasta gena, ceea ce dovedeste ca ea exista in realitate, nu numai in teorie. Studiile asupra genomului sunt in plina desfasurare, insa cercetatorii sunt increzatori ca aceasta descoperire va duce la validarea unor concepte importante din domeniul socio-biologiei.
Sursa: Science Daily

"Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976..."

Evident autorul, ca multi alti asa-zisi jurnalisti de la noi, a tradus ceva despre care nu are deloc habar. Dawkins nu a scris in capodopera sa din 1976 despre "gena egoismului", ci despre gena egoista (The Selfish Gene), iar ideea sa inovatoare este ca TOATE genele sunt "egoiste", nu numai una. Acestea fiind stiute, nu cred ca are sens sa discutam despre o gena anume a egoismului. Ii sugerez autorului sa reverifice sursa articolului si, eventual, sa apeleze la un specialist. Nu ma astept ca articolul cu pricina sa fie retras de pe pagina.

P.S. In articolul original de pe ScienceDaily autorul se refera strict la gena care controleaza sterilitatea lucratoarelor de albine, si nu la o gena anume care ar fi raspunzatoare de egoism.

Parte de... parte

ProTv transmis in data de 10 februarie, o editie a emisiunii Parte de carte cu vadit caracter partizan despre cartea lui Richard Dawkins, tradusa in limba romana, Himera credintei in Dumnezeu. Nu trebuie sa ne mire partizanatul emisiunii, avand in vadere apartenenta moderatorului. Numai ca ne asteptam, tinand cont de caracterul complex al discutiei, la invitati de calibru mai consistent. In schimb, invitatii au fost destul de modesti. Moderatorul, desi a invocat argumentul political correctness-ului, a avut grija sa invite "specialisti" aflati de aceeasi parte a baricadei ca si dansul, "prieteni ai religiei", cum se exprima la un moment dat una din invitate. Ar fi fost deontologic sa fi avut un invitat si de cealalta parte a baricadei.

Sub bagheta discreta a moderatorului, retorica emisiunii porneste de la argumente anti-ateiste subtile dar rezonabile, pentru ca spre sfarsit sa se lanseze in sarje explicite la adresa autorului cartii. Moderatorul emisiunii nu a abordat intentionat problemele de fond propuse in carte. In plus, se face confuzie in mod pueril intre ateism si comunism. Pentru ca penibilul sa fie complet, la un moment dat, una din invitate a pus un semn de egalitate intre identitatea nationala si identitatea religioasa, afirmand ca, asa cum nu ne putem dezice de prima, asa nu ne putem dezice nici de ultima. Argumentul trebuie privit nuantat, si nu trebuie trecut cu vederea faptul ca multe conflicte din trecut au avut caracter national, pe langa cele religioase. Respectiva invitata a vrut sa spuna, de fapt, ca nu avem dreptul sa ne dezicem. Adevarul este ca nu putem. In realitate, cultura adopta omul si nu invers. Sunt exemple de personalitati (Cioran, Ionesco) care si-au abandonat cultura, aderand la o alta cultura, insa asta nu inseamna ca au si adoptat acea cultura. Nu pentru ca n-ar fi vrut, ci pentru ca nu au putut, nu au fost educati in acea cultura. Odata nascut si crescut intr-o anumita cultura, faci parte din ea toata viata, indiferent de optiunea personala. Eventual te poate adopta ea pe tine. La fel stau lucrurile si cu religia. Cu mici exceptii, odata crescut si educat intr-o anumita religie, ramai adeptul ei toata viata. Deci un alt argument care s-a formulat, conform caruia exista mai tarziu in viata optiunea de a renunta la o anumita religie, desi ai fost educat in ea, nu ramane in picioare. Se mai afirma ca autorul, fiind biolog, pune accent pe evolutia materiala si neglijeaza evolutia culturala. Invitata care a facut aceasta afirmatie probabil ca nu a auzit de memetica, un domeniu al carui initiator nu este altul decat Richard Dawkins, in Gena egoista.

Mai exista prejudecata, formulata mai mult sau mai putin explicit in emisiune, conform careia religia este depozitara tuturor valorilor morale si spirituale. Eu nu am fost educat in spirit religios, insa nu ma simt cu nimic inferior celor care au fost. Din contra.

Personal, urmaresc cu interes emisiunea, si ma asteptam la o abordare mai de calitate si la o pozitie mai impartiala din partea moderatolului, asa cum ne-a obisnuit cu ocazia altor emisiuni.

Disputa Dawkins-Wilson

Am urmarit cu mult interes disputa Dawkins-Wilson din ultimele zile pe tema selectiei de rudenie. Reamintesc ca revista New Scientist a publicat in 12 ianuarie un articol privitor la Wilson si noua sa atitudine vis-a-vis de aceasta teorie. Controversa dintre Richard Dawkins si Edward O. Wilson este mai veche, cei doi fiind adeptii unor teorii aparent divergente, respectiv teoria genei egoiste si teoria selectiei de grup, ambele elaborate in anii '70. Noua controversa legata de rolul selectiei de rudenie in evolutia eusocialitatii si aparitia comportamentului altruist (in special la insecte) a scos la iveala si aceasta rivalitate mai veche intre teoriile celor doi biologi. In esenta, Wilson neaga faptul ca selectia de rudenie ar fi avut un rol major in aparitia si evolutia eusocialitatii, pronuntandu-se in favoarea selectiei de grup. In schimb, Dawkins vede selectia de rudenie ca pe o simpla consecinta a selectie naturale, deci nu-i poate fi negata existenta, la fel cum nu poate fi negata existenta selectiei naturale insasi.

Profitand de dreptul la replica, Dawkins a publicat si el un articol in paginile aceleiasi reviste. Articolul este reprodus si pe pagina web a fundatiei conduse de catre Richard Dawkins. Reproduc mai jos traducerea acestui articol.

Edward Wilson ne-a furnizat o fascinanta descriere a evolutiei insectelor sociale. Dar terminologia sa privitoare la "selectia de grup" este inselatoare, iar distinctia facuta de catre el intre "selectia de rudenie" si "selectia individuala" este lipsita de continut. Ceea ce conteaza este selectia genica.

Singura intrebare pe care trebuie sa ne-o punem in legatura cu un presupus caracter adaptativ este: "Ce anume determina gena responsabila de acel caracter sa creasca in frecventa?". Wilson trage concluzia in mod gresit ca trebuie sa apelam la selectia de rudenie numai atunci cand selectia "directa" esueaza in a ne da un raspuns. Aici el cade in una din capcanele selectiei de rudenie, crezand ca aceasta este doar un caz particular mai complex al selectiei naturale, ceea ce nu este cazul.

In adevaratul sens al selectiei de rudenie, progeniturile sunt rude in acceasi masura in care sunt si fratii, surorile si parintii. Ingrijirea parentala si ingrijirea rudeniilor au evoluat ambele datorita genelor detinute de catre ambii beneficiari. Genele care determina hranirea de catre lucratoarele sterile a larvelor sunt transmise mai departe generatiilor viitoare de catre acele larve destinate sa devina matci. Aceasta este selectia de rudenie. Ea perpetueaza castele de lucratoare sterile in cadrul stupilor. Wilson nu poate nega acest fapt.

Ceea ce Wilson disputa - si poate pe buna dreptate - este faptul ca eusocialitatea ar fi aparut prin agregarea femelelor inrudite tocmai datorita inrudirii. Ar fi putut aparea la fel de bine prin cuibarirea impreuna a unor femele neinrudite genetic. Dar a numi acest fenomen "selectie de grup" este impropriu. O abordare mai potrivita ar putea fi conceptul de "Strategii Stabile Evolutionar" (Evolutionarily Stable Strategies-ESS, n.r.), eleborata de catre John Maynard Smith. "Stabil" insemna ca, atunci cand majoritatea indivizilor aplica o anumita strategie, nici o alta alternativa nu poate presta mai bine. Daca strategia "cuibareste impreuna" se dovedeste a fi o strategie stabila pentru femelele neinrudite genetic, acest lucru ar putea constitui o preadaptare pentru evolutia eusocialitatii.

Impreuna cu Jane Brockman, de la Florida University, am explorat acest lucru folosind un model de SSE, elaborat impreuna cu Alan Grafen de la University of Oxford, folosind bogata experienta de teren lui Brockman in ceea ce priveste viespea Sphex ichneumoneus, care are obiceiul de a sapa gropi in sol. Aplicand strategia 'sapa', viespea femela sapa o groapa, o aprovizioneaza cu hrana, dupa care depune un singur ou, astupa groapa si o paraseste. Insa gropile, in anumite situatii, si din motive intemeiate, sunt uneori abandonate, iar acest lucru deschide calea unei strategii alternative: patrunde intr-o groapa deja existenta si ia-o in posesie, prin asta salvand timpul si energia necesare excavarii unei gropi proprii. Dezavantajul patrunderii intr-o groapa deja existenta este ca s-ar putea ca groapa sa nu fie abandonata de catre proprietar, creand astfel posibilitatea unui conflict cu acesta. Deci decizia intre a lua in stapanire o groapa sau a-si sapa una proprie este un joc de noroc.

Daca in cadrul populatiei exista prea multe 'intrari', nu se vor sapa suficiente gropi, iar sansele ca o anumita groapa sa fie ocupata cresc. Prin urmare, selectia va favoriza strategia 'sapa'. Daca se sapa prea multe gropi, atunci vor fi prea multe gropi abandonate, facand inutila saparea de noi gropi. Modelul SSE a lui Grafen prezice o frecventa de echilibru intre strategia 'sapa' si strategia 'intra', cu beneficii de ambele parti. Masurarile din teren ale lui Brockman au fost suficient de bogate pentru a testa cu succes aceasta predictie.

Impreuna cu Brockman am postulat un "camp" ecologic in limitele caruia parametrii ce guverneaza modelul lui Grafen pot varia. O schimbare survenita in conditiile ecologice pot determina viespile sa oscileze intre un "spatiu agresiv" (cand viespile stau si pazesc gropile) si un "spatiu tolerant" (cand viespile care sapa sunt avantajate de patrunderea unei alteia in groapa). De aici si pana la un "spatiu de cooperare", cand ambele parti profita de pe urma convietuirii in aceeasi groapa, este doar un pas. Exista multe specii de viespi care aparent adopta aceaste pozitii. De aici, drumul spre eusocialitate este scurt.

Celebra carte a lui Wilson, Sociobiologia, aloca doar patru propozitii, in capitolul dedicat selectiei de grup, teoriei SSE. Selectia de rudenie este prezenta si ea, dar ca o forma a selectiei de grup. In mod evident, ciudata infatuare a lui Wilson legata de "selectia de grup" are sorginte mai vechi, fapt regretabil la un biolog atat de influent.

Ca un preludiu la acest episod, E. O. Wilson a colaborat cu D. S. Wilson la o lucrare despre Selectia de Grup, tot in paginile revistei New Scientist. Atunci nu am scris o replica (din pacate am fost extrem de ocupat), dar am scris o scrisoare, corectand o minciuna sfruntata despre mine, iar New Scientist a solicitat o replica din partea celor doi Wilson.

• Richard Dawkins scrie: Demersul de-o viata a lui David Sloan Wilson de a redefini "selectia de grup" intr-o asemenea maniera incat sa inspire o maxima confuzie - si chiar sa-l atraga pe sensibilul si inteleptul Edward O. Wilson de partea lui - nu este de nici un interes stiintific, cel mult unul semantic. Ceea ce depaseste insa semanticul este afirmatia acestuia (este bine sa presupunem ca E. O. Wilson este fara vina) ca, "in cele din urma, atat Wiliams, cat si Dawkins isi vor recunoaste eroarea...". Nu pot vorbi in numele lui George Williams dar, in ceea ce ma priveste, afirmatia este falsa: nu este o neintelegere semantica, nu este exagerare sau jumate de adevar, ci o minciuna. Asemenea multor oameni de stiinta, sunt dispus sa recunosc in anumite cazuri ca mi-am schimbat opinia, insa acesta nu este unul din acele cazuri. D. S. Wilson ar trebui sa-si ceara scuze. E.O. Wilson, fiind gentleman-ul care este, probabil ca-si va cere.
• David Sloan Wilson and Edward O. Wilson au scris: Comentariul nostru legat de Dawkins se refera in mod specific la eroarea de a utiliza conceptul de replicator - genele ca unitati "fundamentale" ale selectiei - ca argument impotriva selectiei de grup. In "Fenotipul Extins", Dawkins scrie: "Problema consta in faptul ca trebuie sa fim expliciti in privinta celor doua unitati conceptuale distincte, replicatori si vehiculi... Majoritatea modelelor numite curent 'selectie de grup'... trateaza in mod implicit grupurile ca vehiculi. Rezultatul final al selectiei discutate este o schimbare in frecventa genelor, ca de exemplu o crestere a frecventei 'genelor altruiste' in detrimentul 'genelor egoiste'. Deci tot genele sunt considerate ca fiind replicatori, care ajung sa supravietuiasta (sau nu) ca o consecinta a procesului de selectie (a vehiculelor)." O alta eroare este a presupune ca selectie din interiorul grupului constituie o problema pentru selectia dintre grupuri. Ramane ca Dawkins sa recunoasta aceasta eroare si ne cerem scuze daca articolul nostru parea sa sugereze altceva. In final, Dawkins pare sa sugereze ca unul dintre noi doi l-a sedus pe celalalt cu ideile sale. Suntem solidari in opiniile noastre legate de selectia de grup.

Citatul lui Wilson din Fenotipul extins este o tantativa de a justifica afirmatiile lor mincinoase conform carora as fi recunoscut "in cele din urma" o eroare anterioara. Ori Fenotipul extins a fost publicat in 1982, ceea ce descalifica expresia "in cele din urma" a lui Wilson. Dar chiar mai important, ceea ce am vrut sa subliniez in 1982 (si din nou acum) este opinia generala prinvind distinctia importanta dintre replicatori si vehiculi. Am mentionat selectia de grup doar pentru a clarifica distinctia. Explicam ca acele modele ale selectiei de grup care au fost propuse au fost modele ale vehiculilor, nu ale replicatorilor. N-am sugerat nici un moment ca as fi acceptat acele modele ca fiind valabile. Au fost (si sunt) modele invalide ale vehiculilor, in opozitie cu modelele valide ale replicatorilor.

(traducere proprie)

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (VI)

Asta datorita faptului ca intotdeauna vor fi indivizi inclinati sa triseze, iar altruismul reciproc, asa cum este el definit de catre teoria jocului, intotdeauna implica pedepse pentru cei care triseaza. Teoria matematica defineste doua clase mari de solutii stabile pentru aceste tipuri de 'joc'. Strategia "fii rau tot timpul" este o strategie stabila deoarece, daca toti indivizii o practica, nici un individ din randul populatiei care ar incerca sa fie 'bun', n-ar reusi. Dar mai este inca o strategie, de asemenea stabila. ('Stabil" inseamna ca, odata ce depaseste o anumita frecventa in randul populatiei, nici o alta strategie nu va reusi). Aceasta strategie se numeste "incepe sa fii bun si acorda-le celorlalti prezumtia de nevinovatie, apoi rasplateste binele cu bine, dar razbuna faptele rele". In limbajul teoriei jocului, aceasta strategie (sau familie de strategii) este cunoscuta sub numele de 'Da-mi ca sa-ti dau'. Strategia este stabila evolutionar in anumite conditii, in sensul ca, daca luam o societate dominata de indivizi conditionat-buni, atunci nici un individ absolut-rau si nici un individ altruist nu va reusi. Exista si alte variante ale strategiei 'Da-mi ca sa-ti dau' care, in anumite conditii, pot sa fie mai eficiente.

(traducere, fragment din The God Delusion, de Richard Dawkins)

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (V)

In cazul oamenilor, datoriile se platesc in bani sau alte instrumente care permit decalajul in timp al tranzactiei. Partenerii nu-si onoreaza obligatiile pe loc, in acelasi timp, ci se lasa indatorati, sau chiar isi transmit obligatiile altora. Din cate stiu, nici un animal non-uman din salbaticie nu detine un echivalent cat de apropiat al banilor. Insa memoria identitatii individuale joaca acelasi rol. Liliecii vampiri retin care indivizi anume din grup sunt de incredere in a-si plati datoria (prin regurgitarea hranei) si care sunt cei care insala. Selectia naturala favorizeaza acele gene care predispun indivizii sa ofere atunci cand au posibilitatea, si sa solicite atunci cand nu au, in conditiile in care cererea si oferta nu se intalnesc intotdeauna. De asemenea selectia naturala favorizeaza tendinta de a tine minte obligatiile si de a pedepsi pe cei care beneficiaza de ajutor, dar nu ajuta atunci cand vine randul lor sa ajute.

(fragment din The God Delusion, de Richard Dawkins)

Aparitie editoriala

Vreau sa semnalez aparitia pe piata a unei carti care nu trebuie sa lipseasca din biblioteca niciunui iubitor de ratiune. Este vorba despre o traducere dupa best-seller-ul avand ca autor pe Richard Dawkins, The God Delusion. Titlul romanesc este Himera credintei in Dumnezeu. Cartea a aparut la Editura Curtea Veche.

„Imaginaţi-vă o lume lipsită de religie. Fără atentate sinucigaşe, fără 11 septembrie sau 7 iulie, fără cruciade şi vânători de vrăjitoare, comploturi, războaie şi separatişti, fără războaie israeliano-palestiniene, masacre între sârbi, croaţi şi musulmani, persecuţii ale evreilor sau atacuri nord-irlandeze. Fără acei tele-evanghelişti cu costume strălucitoare şi coafuri bu-fante, care le spun oamenilor despre banii lor că «Dumnezeu vrea să daţi, până la suferinţă». Fără talibani care să arunce în aer statui antice, fără execuţii publice ale celor care proferează blasfemii şi fără femei biciuite pentru crima de a-şi fi arătat faţa… O lume tolerantă şi raţională, care să ia în calcul şi posibilitatea că Dumnezeu nu există — sub nicio formă şi pentru nicio religie“, scrie Richard Dawkins.

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (IV)

Cel de-al doilea tip de altruism, al carui mecanism darwinian este foarte bine cunoscut, este altruismul reciproc ("Daca tu-mi freci spatele, ti-l frec si eu pe-al tau"). Aceasta teorie, propusa pentru prima data in biologia evolutionista de catre Robert Trivers, si adesea descrisa in limbajul matematic al teoriei jocului, nu se bazeaza pe gene detinute in comun de catre mai multi indivizi. Mai mult, functioneaza la fel de bine, poate chiar mai bine, intre membrii unor specii diferite, in acest caz numindu-se simbioza. Principiul aflat la baza este acelasi care sta la baza comertului si schimburilor la oameni. Vanatorul are nevoie de sageata, in timp ce fierarul are nevoie de carne. Diferenta da nastere la o intelegere. Albina are nevoie de nectar, iar floarea are nevoie sa fie polenizata. Florile nu pot zbura, asa ca le rasplatesc pe albine, avand ca moneda de schimb nectarul, pentru dreptul de a se folosi de aripile lor. Pasarile din familia Indicatoridae au capacitatea de a gasi stupii de albine, dar nu pot patrunde in ei. Viezurele melivor (Mellivora capensis) poate patrunde in stupi, dar nu poseda aripi pentru a-i cauta. Indicatoridele ii conduc pe viezuri (uneori si pe om) catre stupi printr-un zbor folosit special in acest scop. Ambele parti profita de pe urma tranzatiei. O comoara se afla sub o stanca mare si grea, insa cel care a descoperit-o este prea slab pentru a misca stanca din loc. Pentru a obtine comoara, el cheama in ajutor pe altii, chiar daca trebuie apoi sa imparta comoara cu acestia, deoarece fara ajutorul lor n-ar fi obtinut nimic din comoara. Lumea vie este bogata in astfel de exemple de ajutor reciproc: boul si Buphagus africanus, florile cu corola tubulara si pasarile colibri, vacile si microorganismele din tubul lor digestiv. Altruismul reciproc functioneaza datorita diferentelor care se completeaza reciproc. Din aceasta cauza functioneaza foarte bine mai ales intre specii diferite.

(fragment din The God Delusion, de Richard Dawkins)

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (III)

Pentru gene, cea mai la indemana modalitate de a-si asigura propria supravietuire, in detrimentul altor gene, este sa instruiasca organismele care le detin sa devina egoiste. In multe situatii, supravietuirea organismului individual va favoriza supravietuirea genelor detinute de acesta. Insa circumstante diferite determina tactici diferite. Exista circumstante - deloc rare - in care genele isi asigura supravietuirea determinand organismele sa se comporte altruist. Aceste circumstante au ajuns sa fie destul de bine cunoscute, si se incadreaza in doua categorii principale. O gena care isi programeaza organismul in care se afla, in a favoriza un alt organism, inrudit genetic cu acesta, va favoriza propria multiplicare. Daca frecventa unei asemenea gene ajuge sa creasca in randul populatiei, atunci acest tip de strategie altruista va deveni norma. Cel mai la indemana exemplu este comportamentul altruist al parintilor fata de propiii lor copii, insa nu este singurul. Albinele, viespile, furnicile, termitele si, intr-o masura mai mica, anumite vertebrate, ca Heterocephalus glaber (o specie de sobolani), suricatele si Melanerpes formicivorus (o specie de ciocanitoare), detin societati in care indivizii in varsta ii ajuta pe cei tineri, cu care au un comun o serie de gene. In general, conform afirmatiilor lui W. D. Hamilton, animalele au tendinta de a manifesta interes, a apara, a imparti resursele vitale, a avertiza in caz de pericol, cu alte cuvinte de a se manifesta altruist fata de rudele apropiate, datorita probabilitatii statistice de a avea in comun aceleasi seturi de gene.

(fragment din The God Delusion)

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (II)

Din logica darwinismului reiese ca acea unitate din ierarhia vietii care supravietuieste si trece de filtrul selectiei naturale, va avea tendinta de a fi egoista. Unitatile care supravietuiesc sunt acelea care au reusit pe seama rivalilor situati la acelasi nivel al ierarhiei. In contextul de fata, acesta este sensul real al cuvantului "egoist". Intrebarea care se pune este la ce nivel are loc actiunea? La baza ideii de gena egoista, cu accentul pus pe primul cuvant, sta ideea ca unitatea de baza a selectiei naturale nu este organismul egoist, nici grupul sau specia egoista, nici ecosistemul egoist, ci gena egoista. Gena este aceea care, sub forma informatiei, fie supravietuieste de-a lungul generatiilor, fie nu. Spre deosebire de gena (si implicit de mema), organismul, grupul, specia, nu sunt entitati potrivite pentru a servi ca unitate de transmitere a informatiei, deoarece nu sunt capabile sa se transmita fara a se modifica, si nu concureaza cu alte entitati similare. Aceasta insusire este specifica genei, si motivul pentru care este logic sa o consideram ca unitatea de 'egoism" prin excelenta, in sensul atribuit de darwinism.

(fragment din The God Delusion)

Simtul nostru moral are origini darwiniene? (I)

Avand in vedere ca peisajul editorial romanesc se lasa asteptat in a oferi publicului cititor traduceri ale poate celui mai titrat biolog al momentului, Richard Dawkins, mi-am luat libertatea de a initia, incepand cu aceasta ocazie, o serie de traduceri ale unor fragmente din opera cunoscutului om de stiinta.

*

O serie de carti, printre care Why God is Good, de Robert Hinde, The Science of Good and Evil, de Michael Shermer, Can We Be Good Without God?, de Robert Buckman, sau Moral Minds, de Mark Hauser, sustin ca simtul binelui si raului poate fi pus in legatura cu trecutul nostru darwinian. Aceasta sectiune este versiunea mea asupra subiectului.

La prima vedere, asertiunea darwiniana potrivit careia evolutia este dirijata de catre selectia naturala pare improprie pentru a explica bunatatea pe care, noi oamenii, o posedam, precum si simtul moralitatii, al decentei, al empatiei sau milei. Selectia naturala este potrivita pentru a explica foamea, teama sau pornirile sexuale, tot ceea ce contribuie in mod nemijlocit la supravietuirea noastra sau la perpetuarea genelor noastre. Insa cum ramane de justificat compasiunea care ne cuprinde cand vedem un copil orfan plangand, o vaduva disperata de singuratate, sau un animal in agonia unei dureri? Ce anume ne determina sa trimitem ajutoare anonime victimelor tsunami-ului, aflati de cealalta parte a lumii, si pe care nu-i vom intalni niciodata fata in fata, si care, cel mai probabil, nu ne vor putea intoarce niciodata favorul? Unde isi are originea bunul samaritean din noi? Nu este bunatatea incompatibila cu teoria 'genei egoiste'? Nu. Este o interpretare gresita a teoriei, si oarecum previzibila. Este necesar sa accentuam cuvantul potrivit. Acentul trebuie pus pe gena egoista, spre deosebire de organismul egoist, sau specia egoista. Dati-mi voie sa ma explic.

(fragment din The God Delusion)

O explicatie a religiei / An explanation of religion

Richard Dawkins, in capitolul 5 din ultima sa carte, "Amagirea numita Dumnezeu" (The God Delusion), incearca sa explice din punct de vedere evolutionist, originile pornirilor religioase ale omului. Potrivit autorului, religia este un produs secundar al evolutie. In acest sens el face o paralela cu tendinta moliei de a fi atrasa de lumina becului, fenomen care, aparent, contravine instinctului de conservare al acesteia, avand in vedere ca atrage dupa sine moartea moliei. Ce legatura exista intre religie si tendinta moliei de a fi atrasa de lumina becului? Aparent, ambele ar fi niste produse secundare (by-products) ale unor adaptari anterioare. In cazul moliei, atractia spre lumina are un rol ancestral bine definit in conditii naturale, si anume in orientarea dupa lumina lunii si a stelelor pe timp de noapte. Aceeasi adaptare devine maladaptativa in conditiile oferite de civilizatia moderna.Molia nu face diferenta dintre lumina naturala a lunii sau a stelelor si lumina artificiala a becului, ceea ce-i aduce moartea. In ceea ce priveste religia, aceasta si-ar avea originile ancestrale in tendinta naturala a copiilor de a asimila tot ceea ce le spun parintii sau cei in varsta. In conditiile unei vieti in mijlocul naturii, aceasta adaptare este foarte utila, deoarece ii fereste de pericole. Insa aceasta adaptare a fost exploatata prin inocularea unor idei care nu au nici o legatura cu supravietuirea, cum ar fi conceptiile religioase.

*

Richard DAwkins, in the 5th chapter of his latest book, "The God Delusion", is trying to explain, from an evolutionary standpoint, the origins of human religiousness. According to the author, religion is a by-product of evolution. Hence, he speaks about the moth's tendency to be attracted by artificial light, which contradicts its survival instinct, because it ends in the moth's death. What is the relation between the moth's attraction for artificial light and religion? Apparently, both are by-products of previous adaptations. The moth's attraction for light has a very important adaptive function in nature, because it helps to navigate during the night using the moonlight or the light of the stars. The same adaptation turns maladaptive in the modern world, because the moth doesn’t differentiate between natural and artificial light, which brings it's death. The same with religion. The author states that it has it's ancestral origins in the natural tendency of children to assimilate everything from the parents or the elders. In the middle of nature this adaptation is very useful, because it defends against dangers. But the same adaptation was exploited to indoctrinate children with ideas which have no survival value at all, like religion.

Selectia cumulativa / Cumulative selection

Teoria selectiei cumulative (sau “actiunea cumulativa a selectiei naturale”) este maniera prin care speciile evolueaza in timp. Evolutia este un proces de selectie cumulativa, nu un proces "pas cu pas". Putem exemplifica acest lucru prin experimentul Shakespeare-maimuta. In al sau eseu, "Ceasornicarul orb", Richard Dawkins se foloseste de acest experiment pentru a demonstra faptul ca teoria evolutiei a lui Charles Darwin este un proces cumulativ, si nu unul "pas cu pas". In acest experiment, o maimuta este asezata in fata unui calculator si lasata sa loveasca tastele la intamplare pana cand pe ecran rezulta textul (versul) din Shakespeare dorit, "METHINKS IT IS LIKE A WEASEL". Deruland experimentul avand la dispozitie un numar infinit de maimute, procesul ar dura multe milioane de ani. Daca privim experimentul Shakespeare-maimuta ca pe un proces “pas cu pas”, realizam ca intervalul de timp si sansa necesare pentru a ajunge la rezultatul dorit (versul din Shakespeare) fac din acest proces o explicatie foarte implauzibila pentru evolutia speciilor. Cu toate acestea, daca modificam experimentul, astfel incat acesta sa imite conditiile naturale de mediu, rezultatul dorit este atins. Modificare consta intr-o selectie (pastrare) a acelei propozitii aleatorii introduse de catre maimuta care este cea mai apropiata de versul din Shakespeare dorit. Apoi maimuta incearca sa copieze respectiva propozitie (ereditate), dar nereusind in intregime, o schimba in mica masura (mutatie). Este selectat cel mai bun rezultat, iar procesul se repeta pana cand maimuta ajunge la versul din Shakespeare. Folosind acest proces de selectie cumulativa, sunt necesari doar 40-60 de pasi pana cand se ajunge la rezultatul dorit.

Generation 1: WDLMNLT DTJBKWIRZREZLMQCO P
Generation 2: WDLTMNLT DTJBSWIRZREZLMQCO P
Generation 10: MDLDMNLS ITJISWHRZREZ MECS P
Generation 20: MELDINLS IT ISWPRKE Z WECSEL
Generation 30: METHINGS IT ISWLIKE B WECSEL
Generation 40: METHINKS IT IS LIKE I WEASEL
Generation 43: METHINKS IT IS LIKE A WEASEL

Vezi si http://gygess.blogspot.com/2007/04/cumulative-selection-selectie.html

*

The theory of cumulative selection is the manner by which species evolve over time. The process of evolution is a cumulative selection, not a single-step process. This can be exemplified by looking at The Shakespeare Monkey Experiment. In his essay The Blind Watchmaker, Richard Dawkins uses this experiment to prove that Charles Darwin's theory of evolution is a cumulative process rather than a single-step process. This experiment involves placing monkeys in front of a computer, then letting them hit keys randomly until they come up text from Shakespeare ("METHINKS IT IS LIKE A WEASEL"). With an infinite amount of monkeys this process would take million and millions of years. When looking at the Shakespeare Monkey Experiment as a single-step process one realizes that the amount of time and chance required make it an improbable explanation for the evolution of species up to this point. However, if one changes the process slightly to imitate environmental conditions that would preserve certain mutations and eradicate others, the desired end is achieved. This alteration involves looking at the sentences the monkeys produced, choosing the one that most resembles something from Shakespeare. The monkey then attempts to copy this sentence. It is unable to duplicate the sentence, however, and the sentences change. The best sentence is picked out and the process is repeated until the monkey comes up with a sentence from Shakespeare. Using this process of cumulative selection, the desired sentence only takes forty-sixty steps (as opposed to millions of years). This is a probable time frame to explain the evolution of plants and animals that exist today.

Generation 1: WDLMNLT DTJBKWIRZREZLMQCO P
Generation 2: WDLTMNLT DTJBSWIRZREZLMQCO P
Generation 10: MDLDMNLS ITJISWHRZREZ MECS P
Generation 20: MELDINLS IT ISWPRKE Z WECSEL
Generation 30: METHINGS IT ISWLIKE B WECSEL
Generation 40: METHINKS IT IS LIKE I WEASEL
Generation 43: METHINKS IT IS LIKE A WEASEL

See also http://gygess.blogspot.com/2007/04/cumulative-selection-selectie.html