Monday, February 16, 2009

Naștere, de Nichita Stănescu

Greu atârnam și-ncetinit
de-un cordon imaginar
de care atârnau lunar
și descrescând către zenit

bunica, străbunica și
femeile străvechi, în șir
din care trupul mi-l deșir
de mai nainte de a fi

De-un cordon crescând mereu,
în fața unui zid întins
de soare-aprins, de lună stins
vai, atârnam și-ncet și greu.

Thursday, February 12, 2009

Omagiu lui Charles Darwin


Astazi, 12 februarie 2009, cu ocazia implinirii a 200 de ani de la nasterea lui Charles Darwin, Google Romania aduce, pe pagina de start, un omagiu marelui om. Facand click pe imaginea aflata deasupra casutei de cautare, Google efectueaza o cautare dupa sintagma “Charles Darwin”. Bravo Google Romania!

Saturday, July 05, 2008

Dictionar de memetica

Autor: Glenn Grant 1990
Tradus în limba română, modificat și completat de
A Logic Verso, aka gyges77, 2008


Alergie memetică, memalergie; alergii memetice, memalergii
O formă de intoleranță, o afecțiune care determină o persoană să reacționeze într-o manieră extremă neobișnuită în momemtul expunerii la stimuli semiotici specifici, sau memalergeni. Complexele memetice exotoxice de obicei conferă memalergii puternice gazdelor lor. Adesea, nu este nevoie ca memalergenii să fie prezenți, ci doar percepuți ca fiind prezenți, pentru a declanșa o reacție. Memalergenii comuni sunt homofobia, anticomunismul paranoic, pornofobia. Forme comune de memalergii sunt cenzura, vandalismul, abuzul verbal, violența fizică.

Amenințare, amenințări
Componentă a unui complex memetic care încurajează aderarea și descurajează replicarea defectuoasă. ("Arderea în focul iadului" este o co-memă de amenințare în multe scheme religioase.)

Autotoxic, autotoxici(e)
Periculoase pentru sine. Memele puternic autotoxice sunt de regulă auto-limitative deoarece promovează distrugerea gazdei lor (mema Jim Jones, orice complex memetic - memplexuri - de indoctrinare religioasă; orice memă de martiraj (vezi exotoxic)

Cenzură, cenzuri
Orice tentativa de a împiedica răspândirea unei meme prin eliminarea vectorilor acesteia. Prin urmare, cenzura este asemănătoare cu încercările de a opri răspândirea bolilor cu ajutorul insecticidelor. Cenzura nu poate niciodată ucide complet o memă ofensivă, în schimb poate chiar sa ajute la promovarea tulpinilor virulente ale memei respective, eliminând formele mai putin virulente.

Cârlig (comanda), cârlige (comenzi)
Componentă a unui complex memetic care îndeamnă la replicarea complexului. Cârligul este cel mai eficient atunci când nu conține o cerință explicită, ci este o consecință logică a conținutului memei.

Co-memă, co-meme
O memă care a coevoluat în mod simbiotic cu (o) altă(e) mem(ă)e, formând un complex memetic reciproc avantajos. Cunoscută și sub denumirea de simemă.

Complex memetic, complexuri memetice
Un set de meme reciproc avantajoase care au coevoluat, dând naștere unei relații simbiotice. Dogmele religioase și politice, mișcările sociale, stilurile artistice, tradițiile si obiceiurile, scrisorile electronice în lanț, paradigmele, limbile, etc sunt complexuri memetice. O altă denumire este m-plex sau schemă (Hofstadter). Tipurile de co-meme întâlnite de obicei în scheme sunt: momeala, cârlig, amenințare
și vaccim. De obicei o schemă reușită are anumite atribute: scop larg (o paradigmă care explică multe); șansa purtătorilor de a participa și de a contribui; certitudinea adevărului evident (purtător de autoritate); oferă o senzație de siguranță și de ordine, alungând senzația de lipsă a sensului.

Cult, culte
Sociotip al unui complex memetic autotoxic, format din roboți memetici și/sau memoizi. Caracteristicile cultului sunt: izolarea grupului infectat (sau cel puțin al noilor recruți), spălarea creierului prin expunere repetată (prin inducerea de stări mentale de dependență), descurajarea funcției de reproducere (prin celibat, sterilizare) în favoarea replicării (prozelitism), cultul personalității.

Drift memetic, drifturi memetice
Acumularea de replicări greșite; (rata) evolutie(i) sau mutatii(lor) memetice. Textul scris tinde să încetinească driftul memetic al dogmelor.

Exotoxic, exotoxici(e)
Periculos pentru ceilalți. Memele puternic exotoxice determină distrugerea indivizilor alții decât gazdele lor, în special a celor purtătoare de meme rivale. (de exemplu Nazismul, Inchiziția, Pol Pot.) (Vezi alergie memetică, memalergie)

Gazdă, gazde
O persoană care a fost infectată cu succes de către o memă. Vezi infecție, robot memetic, memoid.

Ideosferă, ideosfere
Domeniul evoluției memetice, la fel cum biosfera este domeniul evoluției biologice. Intreaga ecologie memetică (Hofstadter). Sănătatea unei ideosfere poate fi măsurată prin diversitatea sa memetică.

Imunomemă, imunomeme
Vezi vaccim.

Imunosupresor, imunosupresori
Orice tinde să reducă imunitatea memetică. Imunosupresori comuni sunt: călătoriile, dezorientarea, epuizarea fizică și emotională, insecuritatea, șocul emoțional, pierderea căminului sau a celor dragi, șocul viitorului, stress în urma izolării, situații sociale nefamiliare, anumite droguri, singurătatea, alienarea, paranoia, expunerea repetată, respect față de autoritate, escapism, hipnoza (suspendarea judecății critice). Cei care recrutează persoane pentru diferite culte țintesc adesea aeroporturi și terminale de autobuse deoarece călătorii sunt mai predispuși la astfel de imunosupresori. (vezi cult)

Infecție, infecții
Codificarea cu succes a unei meme în memoria unui individ. Infecția memetică poate fi activă sau inactivă. Este inactivă atunci cand gazda nu simte nevoia să transmită mema și altor indivizi. O infecție activă determină gazda să urmărească infectarea celorlalți. Gazdele foarte active sunt adesea roboți memetici sau memoizi. O persoană care după ce a fost expusă unei meme dar care nu-și aduce aminte ulterior (conștient sau nu) nu înseamnă că (n.r.) nu este infectată. (O gazdă poate fi infectată în mod inconștient și chiar să transmită o memă fără sa fie conșitent de acest lucru. Multe norme sociale sunt transmise in felul acesta)
Unii memeticieni au folosit termenul infecție ca sinonim pentru convingere. (adică doar cei convinși sunt infectați, restul nu.) Totuși, această uzanță ignoră faptul că adesea indivizii transmit meme în care nu cred. Melodiile, glumele, fanteziile sunt meme care nu se bazează pe convingere ca strategie de infecție.

Inginer memetician
Cel care manipulează în mod conștient meme, prin scindare și sinteză memetică, cu intenția de a manipula comportamentul altora. Autorii de manifeste și de spoturi publicitare sunt ingineri memeticieni.

Latentă, latență; latente, latențe
În prezent fără gazdă umană. Vechiul sistem de hieroglife egiptean sau Evangheliile Gnostice sunt exemple de memplexuri "moarte" care zac în stare latentă timp de milenii sub formă de texte ascunse sau netraductibile, așteptând să se reactiveze infectând arheologii moderni. Anumite meme demodate nu devin niciodată complet latente, ca de exemplu teoria flogistonului, care a suferit o mutație devenind din "credință", o simplă notă de subsol cu importanță doar istorică.

Mema mileniului
Cele câteva meme epidemice care preziceau evenimente catastrofale pentru anul 2000 (Batalia Armeghedonului, domnia de 1000 de ani a lui Isus, etc. (Escatomemă)

Memă, meme
Un tipar contagios de informație care se replică infectând mințile umane și schimbându-le comportamentul, în felul acesta determinându-i să răspândească tiparul. (Termen inventat de către Richard Dawkins, analog genei). Sloganurile, ghicitorile, melodiile, semnele, invențiile și moda sunt meme tipice. O idee sau tipar informațional nu este o memă decât în momentul în care determină pe cineva să o răspândească, să o transmită altcuiva. Toate cunoștințele transmise sunt memetice. (Wheelis, citat in Hofstadter) (vezi complex memetic)

Memetic
Legat de meme.

Memetica
Studiul memelor si a efectelor lor sociale.

Memetician, memeticieni
Cel care studiază memetica
Un inginer memetician

Memofond, memofonduri
Întreaga diversitate de meme accesibile unei culturi sau unui individ. Învățarea limbilor străine sau călătoriile sunt modalități pentru ca un individ să-și lărgească memofondul accesibil

Memoid, memoizi
Persoană a cărei comportament este puternic influențat de către o memă, astfel încât propria supraviețuire devine lipsită de importanță (Henson) (de ex.: Kamikaze, teroriști Șiiți, adepții Jim Jones, orice personal militar). Gazdele și Roboții memetici nu sunt în mod necesar memoizi. (vezi autotoxic , exotoxic)

Memotip, memotipuri
Conținutul propriu-zis de informație al unei meme, distinct de sociotipul său.
O clasă de meme similare.

Metamemă, metameme
Orice memă despre meme (ex.: toleranță, metaforă)

Metamema
Conceptul de memă, considerat el insusi o memă.

Mimetism, mimetisme
Strategie de infecție prin care o memă încearcă să imite semiotica unei alte meme (de succes). Ex.: pseudoștiință (creaționism, UFO-logie); pseudo-nonconformism (Heavy Metal); subminare prin falsificare.

Momeală, momeli
Parte din memă care promite să răsplătească gazda (de obicei în schimbul replicării complexului memetic). Momeala de obicei justifică, dar nu obligă în mod explicit replicarea complexului memetic. Cunoscută și sub denumirea de recompensă. (În multe religii "mîntuirea" este momeala sau recompensa promisă; "raspândește cuvântul" este cârligul (comanda). Alte meme uzuale sunt "fericire eternă", "securitate", "prosperitate", "libertate") (vezicârlig; amenințare; strategie de infecție)

Mulțime de convingeri
Deoarece o persoană poate fi infectată și poate transmite doar un număr finit de meme, există o limită a mulțimii de convingeri (Henson). Memele evoluează în competiție pentru nișele din mulțimea de convingeri a indivizilor și societăților.

Opresor vs. Victimă
Strategie de infecție comună multor complexe memetice care pune potențiala gazdă în postura de Victimă, profitând de insecuritatea acestora (ex.: "burghezia este opresorul proletariatului" (Hofstadter). Este adesea periculos de toxică pentru gazdă și socitate în general. Cunoscută și sub denumirea de strategia "noi-contra-lor".

Otovierme, otoviermi
"O melodie care infectează o populație cu repeziciune." (Rheingold); un hit (ca de ex. "Don't worry, Be Happy") (din germană, ohrwurm)

Retromemă, retromeme
O memă care încearcă să se combine cu un memplex existent (ex.: Marxism-Leninismul încearcă că coopteze alte sociotipuri)

Robot memetic
Persoană a cărei întreagă viață este subordonată propagării unei meme în mod automat și profitând de orice oportunitate (Martorii lui Iehova, Krishna, Scientologii). Datorită competiției interne, roboții memetici cei mai zgomotoși și mai extremi tind să ajungă în vârful ierarhiei din interiorul sociotipului lor. Un robot memetic autodestructiv este un memoid.

Schemă, scheme
Un complex memetic, memplex (Hofstadter).

Strategie de infecție
Orice strategie memetică care încurajează infectarea unei gazde. Glumele facilitează infecția fiind comice, melodiile prin evocarea diferitelor emoții, sloganurile fiind concise și repetate în mod continuu. Strategii comune de infecție sunt "răufăcător vs. victimă", "teama de moarte", "simțul comunității". Într-un complex memetic (memplex), co-mema momeală este adesea vitală strategiei de infecție. (vezi strategie de replicare, mimetism)

Sociotip, sociotipuri
Expresia sociala a unui memotip, la fel cum corpul unui organism este expresia fizică (fenotipul) a genelor (genotipul)
O clasă de organizații sociale similare.

Strategie de replicare
Orice strategie memetică utilizată de către o memă pentru a-și încuraja gazda să reitereze mema altor persoane. Co-mema cârlig al unui complex memetic.

Toleranță
O metamemă care conferă rezistență față de o largă varietate de meme (și sociotipul acestora), fără a conferi alergii memetice. În forma sa pură, toleranța îi permite gazdei sale să fie expusă în mod repetat memelor rivale, chiar și celor intolerante, fără a fi infectată activ sau a manifesta reacții memalergice. Toleranța este o co-memă centrală în o mare varietate de scheme, în special în "liberalism" și "democrație". Fără ea, o schemă adesea devine exotoxică și conferă memalergie gazdelor sale. Deoarece schemele concură pentru un domeniu de convingeri limitat, toleranța nu este obligatoriu o virtute, dar a evoluat în ideosferă asemanător cooperării în sistemele biologice.

Vaccim, vaccimuri
Orice metamemă care conferă rezistență sau imunitate față de una sau mai multe meme, permițându-i persoanei să fie expusă fără să dobândească o infecție activă. Este cunoscută și sub denumirea de imunomemă. Asemenea meme des întâlnite, care conferă imunitate sunt: "credință", "loialitate", "scepticism", "toleranță" (vezi alergie memetică)
Toate schemele includ un vaccim cu scopul de a se proteja de memele rivale. De exemplu:
Conservatism: rezistă automat tuturor memelor noi
Ortodoxie: respinge automat toate memele noi
Stiință: testează noile meme din punct de vedere teoretic și (acolo unde se poate aplica) al repetabilității empirice; reverifică constant memele vechi; acceptă noi scheme doar condițional în așteptarea confirmării viitoare.
Radicalism: îmbrășișează noua schemă, respinge-le pe toate celelalte
Nihilism: respinge toate schemele, noi sau vechi
New Age: acceptă toate memele atractive estetic, noi sau vechi, indiferent de consistența empirică sau internă; respingele pe celelalte. (Aceasta nu conferă protecție prea mare)

Vector
Um mediu, metodă sau vehicul pentru transmiterea unei meme. Aproape toate mijloacele de comunicare poate fi un vector memetic.

Sinplex, sinplexuri*
Susan Blackmore stipulează că Sinele nu este decât o colecție de "povești" memetice, pe care le denumește sinplex (trad. de la "selfplex").

Neomemă, neomeme*
Noi tipuri de meme create prin intermediul internetului și noilor tehnologii; felul în care acestea se modifică și circulă într-un context social din ce in ce mai digital.


______________
*contribuții personale

Puteti sa descarcati dictionarul ca: pdf, PowerPoint Show 2007 (14 MB), PowerPoint Show 97-2003 (17 MB).

Friday, June 27, 2008

Antidot la superstitie

Intampinata cu surle si trambite la Pro TV, in emisiunea Happy Hour, asa-zisa clarvazatoare Carmen Harra face o previziune legata de finala campionatului european de fotbal, si anume ca aceasta se va juca intre Germania si Rusia, Rusia castigand campionatul. Ei bine, tocmai am aflat ca trofeul campionautului european de football se va disputa intre Germania si Spania, nicidecum intre Germania si Rusia...

Am observat doua lucruri la astfel de personaje. In cazul, destul de frecvent, in care poseda o diploma in psihologie (nu intamplator), intotdeauna se vor recomanda cu titlul academic (Dr. Carmen Harra), de parca acest lucru ar avea vreo relevanta asupra prestatiei lor de astrolog sau numerolog in adevaratul sens. Un alt lucru pe care l-am observat este ca intotdeauna ofera o anumita marja de eroare predictiilor lor, astfel incat sa nu poata fi acuzati de inselaciune, in cazul in care previziunea nu se implineste. De exemplu, Carmen Harra se lauda ca previziunile sale au un procent de implinire de 93%. Deloc rau, insa parca as prefera sa aflu acest procent dintr-o sursa independenta. Oricum, in legatura cu finala campionatului european de football ne-am lamurit. Mai ramane sa ne lamurim si in legatura cu cazul Elodia, o alta predictie facuta de d-na... "doctor". Ma opresc aici. Eu n-as paria insa...

Iata si dovada:


Puteti participa la un sondaj legat de subiect aici:
http://random-forms.blogspot.com/2008/06/carmen-harra-impostoare.html

Thursday, June 26, 2008

Citatul zilei

The missing link created far more interest than all the chains and explanations of being. (Marshall McLuhan)

Wednesday, June 25, 2008

Teatru de improvizatie... "evolutia" unei meme

Am facut putina pauza la scris astazi deoarece o prietena, o actrita aspiranta, m-a invitat la piesa sa de absolvire. Desi stiam ce este teatrul de improvizatie, nu asistasem niciodata efectiv la vreo piesa, deci nu stiam la ce sa ma astept.

Teatrul propriu-zis se afla in subsolul unei cladiri din Chelsea. Arata ca o pestera, cu tavan jos si piloni de sustinere masivi din beton in mijloc, toate zugravite negru, precum si o colectie de recuzita de teatru veche in diferite stadii de degradare. Ma intrebam daca exista vreun plan de evacuare in caz de cutremur, cand mi-am adus aminte ca NYC nu este o zona activa seismic.

Un anunt la portavoce indeamna audienta sa-si inchida telefoanele mobile, apoi am cazut cu totii in intuneric. Apoi scena s-a luminat si, dupa o scurta introducere facuta de catre o femeie foarte energetica care topaia intr-una, actorii absolventi au intrat pe scena.

"Ne poate cineva sugera printr-un cuvant cu ce sa incepem?" intreba audienta femeia energetica.

"Restaurant mexican" striga cineva din intuneric, urmat de chicote de ras. Astfel ca, pe baza acestei sugestii, actorii au inceput sa construiasca scene si monologuri fara vreo pregatire prealabila. Cand le venea vreo idee, pur si simplu paseau in mijlocul scenei si-si dezvoltau ideea mai departe. Cateodata, acest lucru parea firesc, alteori nu.

In mare, a fost un mod foarte agreabil de a-mi petrece dupa-amiaza. Actiunea trecea de la scene puerile la scene umoristice, furnizand adesea comentarii inteligente si incisive despre comportamentul uman, societate si politica americana. Prietena mea, Jassica, a jucat rolurile unei femei batrane fara adapost, al vice-resedintelui Statelor Unite si al unei mame fara scrupule care-si hranea fiica bulimica de 5 ani numai cu supa, ca nu cumva sa se ingrase. De asemenea, Jessica a avut propriul sau monolog despre viata in orasul sau natal din Louisiana.

Un lucru mi s-a parut interesant, si anume modul in care subiectul a evoluat pe parcursul reprezentatiei. Piesa a inceput cu "restaurantul mexican", s-a metamorfozat in "nu bea apa", prin care se subintelegea, bineinteles, a bea bere sau alta bautura alcoolica in loc (subiectul a trenat o buna bucata de vreme la acest capitol), apoi s-a preschimbat in a explora folosirea drogurilor ilegale, a vomita, sex, mariaj, prostitutie, etc.

Evolutia sugestiei de la inceput, "restaurant mexicam", in sex, droguri si alcool mi-a adus aminte de un experiment la care participasem in copilarie, in care mai multi copii, aproximativ 20, ne-am aliniat unul langa celalalt la zid si ne sopteam la ureche un mic "secret" care era apoi transmis urmatorului din linie pana la ultimul. La sfarsit, ultimul din rand spunea cu voce tare ceea ce-i soptise cel de langa el, facand apoi comparatia cu cuvantul original. "Secretul" final, asemenea "restaurantului mexican" se metamorfozase si el in ceva mult mai... interesant.

A fost o lectie utila, ilustrand cum schimbarile mici, sau mutatiile, contribuie la crearea de noi forme. Pentru mine, acest mic experiment improvizat a fost interesant si provocator la mai multe niveluri.

(traducere; sursa)

Desi imi aduc aminte foarte bine si eu de "telefonul fara fir", pe care-l jucamin copilarie, personal nu mi se pare ca in "experimentul" de mai sus avem de-a face atat cu evolutia propriu-zisa a unei meme (in cazul nostru "restaurant mexican"), cat mai ales cu ilustrarea legaturilor organice dintre diferite meme, asa-numitele memeplexe, si de care adesea nu suntem constienti. Asemanarea dintre cele doua "experimente" este doar aparenta.

Deci se pare ca exista o legatura intre "restaurant mexican", sex, droguri, mariaj si prostitutie. V-ati fi asteptat? Este un experimant mintal (Gedankenexperiment) pe care cu totii il putem face nu doar la teatru, ci stand in fata televizorului, in tramvai, la supermarket, la o terasa, mergand pe strada, la cinema... etc, sau pur si simplu inchizand ochii. Vorba poetului, "all the world's a stage". Va incurajez sa-l faceti cat mai des cu putinta.

Tuesday, June 24, 2008

Gena egoismului !?...

As fi preferat ca destinul sa nu-mi indrume astazi pasii... mouse-ul spre pagina web a revistei Descopera, unde am dat peste un articol care, cel putin la prima vedere, pare a fi scris de catre un elev mediocru de clasa a VI-a. Il reproduc mai jos:

O descoperire a unui cercetator de la Universitatea Western Ontario ofera noi dovezi, care vin in suportul unor teorii dezvoltate de-a lungul mai multor decade.

Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976, cercetatorii din intreaga lume l-au interpretat drept o extensie a teoriei evolutioniste a lui Charles Darwin.
In studiul genomilor, cuvantul “egoist” nu se refera la comportamentul uman, ci la tendinta unor gene de a-si continua existenta si in urmatoarea generatie. In mod ironic, aceasta asa-numita “gena egoista” se poate cenzura pana la auto-sacrificare.
Un exemplu concludent, este cel al albinelor. In cadrul unui stup, descris ca un sistem social complex, albinele muncitoare sunt sterile. Regina adulta, aleasa chiar de albine, este singura care se poate reproduce.
Deoarece gena egoista, responsabila de sterilitatea celorlalte albine nu a fost niciodata izolata de catre cercetatori, intelegerea modului in care altruismul reproductiv a evoluat, a fost teoretica, cel putin pana in acest moment.
Biologii au reusit sa izoleze pentru prima data aceasta gena, ceea ce dovedeste ca ea exista in realitate, nu numai in teorie. Studiile asupra genomului sunt in plina desfasurare, insa cercetatorii sunt increzatori ca aceasta descoperire va duce la validarea unor concepte importante din domeniul socio-biologiei.
Sursa: Science Daily

"Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976..."

Evident autorul, ca multi alti asa-zisi jurnalisti de la noi, a tradus ceva despre care nu are deloc habar. Dawkins nu a scris in capodopera sa din 1976 despre "gena egoismului", ci despre gena egoista (The Selfish Gene), iar ideea sa inovatoare este ca TOATE genele sunt "egoiste", nu numai una. Acestea fiind stiute, nu cred ca are sens sa discutam despre o gena anume a egoismului. Ii sugerez autorului sa reverifice sursa articolului si, eventual, sa apeleze la un specialist. Nu ma astept ca articolul cu pricina sa fie retras de pe pagina.

P.S. In articolul original de pe ScienceDaily autorul se refera strict la gena care controleaza sterilitatea lucratoarelor de albine, si nu la o gena anume care ar fi raspunzatoare de egoism.

Monday, June 23, 2008

Dumnezeul Americii

Americas_God Pentru a va edifica asupra evolutiei religiei in America de dupa Razboiul de Independenta si cauzele istorice ale ascensiunii evangelicanismului la rangul de politica de stat in America contemporana, va recomand America's God : From Jonathan Edwards to Abraham Lincoln, de Mark A. Noll. Cartea trateaza propriu-zis perioada cuprinsa intre Razboiul de Independenta si Razboiul de Secesiune, insa tot ce inseamna fundamentalism religios crestin in America de astazi, precum si ingerintele religiei asupra politicului (Republican) intr-o tara in care separarea intre biserica si stat este garantata prin constitutie, isi gasesc samburele in acea perioada. Cartea este in limba engleza si o puteti gasi la Biblioteca Universitatii din Oradea sau aici, unde puteti gasi si review-uri la adresa ei. Review-uri neprofesioniste puteti gasi aici. Veti gasi multe din raspunsurile pe care le cautati...

Pentru a va incita sa o cititi, va prezint mai jos cateva fragmente traduse de catre mine:

"Evanghelismul, o forma de credinta crestina diferentiata din Catolicism, Protestantism traditional, chietism pietist si religiile rationaliste ale Iluminismului."

"...indiferent ce a determinat aceasta expansiune incredibila, putem vorbi despre o profunda sinergie intre mesajul baptist despre responsabilitatea personala inaintea lui D-zeu si circumstantele specifice ale unei natiuni americane pe cale de deschidere."

"Republicanism crestin"

"...cum a procedat evangelicanismul plastic, dar cu toate acestea identificabil, pe masura expansiunii sale de-a lungul cararilor deschise de circumstantele Statelor Unite nou create."

"Evangelicalismul a transformat in mod sistematic individualismul intr-o ordine cosmica a lucrurilor, de la relatiile familiale, pana la actiunile individuale, si pana la emanciparea nationala."

"bisericile s-au lansat in a internaliza Revolutia (Razboiul de Independenta, n.r.)"

"...in America revolutionara, bisericile au fost nevoite sa construiasca forme revolutionare de crestinism, sau sa intre in declin."

"...imaginea contractuala moderna a tins sa inghita ideea patriarhala traditionala a autoritatii. Actorii religiosi de succes au fost aceia care au stiut cum sa-si faureasca propria cale, sa se impuna cu indarjire pe piata credintelor si practicilor religioase concurente care se deschideau in paralel competitiei."

"exploatatorii antiformalisti (Baptisti, Metodisti n.r.) ai Revolutiei au dezvoltat tehnici revitaliste deoarece asemenea elemente dinamice si populare erau mai apte sa satisfaca nevoile unor oameni desradacinati si cu o mentalitate egalitara decat erau institutiile bisericesti statice, bazate pe standarde elitiste si monopoliste specifice secolului XVIII."

"Democratizarea Crestinismului american a oglindit o revolutie in religie, care a condus in cele din urma la consolidare si reconstructie sociala"

"...exploatarea religioasa sistematica a schimbarilor sociale revolutionare"

"Climatul non-restrictiv specific Americii post-revolutionare a permis o convergenta adesea exploziva intre fervoarea evangelicala si suveranitatea populara"

"schimbarile democratice si revolutia democratica populara au fost, de asemenea, in felul lor, cauzate la originea lor de forte religioase. Razboiul de Independenta a precipitat revolutia democratica americana, insa nu doar prin forte proprii. Daca valul evangelical, in noua republica, a fost precipitat de revolutia democratica, impulsurile religioase au avut de asemenea un rol important in a inspira impulsurile democratice."

"una din cauzele reusitei Razboiului de Independenta a fost aceea ca Protestantii i-au sacralizat idealurile ca provenind de la D-zeu."

"prin contrast, in Franta, fortele revolutiei au fost istoric straine oricarei forme de Crestinism, iar activitatea Bisericii includea o opozitie intentionata fata de principiile republicane."

"Crestinism democratizat"

"Din cauza ca bisericile contribuisera atat de mult la faurirea Americii, nu puteam evita sa convietuiasca cu ceea ce faurisera."

Thursday, June 19, 2008

Selectia sexuala antagonista

Selectia sexuala antagonista este un tip particular de selectie sexuala, care confera un avantaj unui sex, in defavoarea celuilalt sex. Pana acum s-a considerat ca selectia este proprie unor insecte, pasari, mamifere, dar nu omului. Insa, conform ultimelor cercetari, fenomenul homosexualitatii masculine (bazat in parte pe conditionare genetica) pare sa aiba la baza tocmai acest mecanism. In mod normal, gena (sau genele) raspunzatoare de homosexualitatea masculina ar trebui sa fie eliminata treptat din populatie. Faptul ca acest lucru nu se intampla, sugereaza ca gena homosexualitatii confera totusi un avantaj in cadrul populatiei. Ultimele cercetari au constatat ca cel putin o gena din cele raspunzatoare se transmite exclusiv pe linie materna, in cromozomul X, conferind un spor de fertilitate feminin. Astfel ca, desi determina o fertilitate scazuta in randul masculilor, ea compenseaza, determinand in acelasi timp o fertilitate sporita in randul femelelor, fertilitatea populatiei per ansamblu crescand.

Sunday, June 15, 2008

Ralph Waldo Emerson

Doresc sa ma opresc astazi asupra unui fragment din Natura, un eseu de Ralph Waldo Emerson. M-a impresionat limbajul plastic caracteristic al autorului. Imi evoca in amintire minunatele scrieri despre flora si fauna ale academicianului Ion Simionescu, pe care vi-l recomand cu cea mai mare caldura sa-l cititi, atat cu sufletul, cat si cu mintea. Alegeti d-voastra ordinea...

Oprindu-ne insa la vreme, desi ar mai fi fost multe lucruri de spus, sa nu uitam omagiul cuvenit naturii eficiente, natura naturans, cauza vie din fata careia toate formele fug asemenea zapezii spulberate, ea insasi plina de taine, zamislitoare a unor inchipuiri nespus de variate pe care le mana ca pe niste turme si multimi (asa cum isi reprezentau natura anticii prin Proteus pastorul). Ea se destainuie in vietati, pornind de la particule si spicule si ajungand, dupa repetate transformari, la cele mai inalte transformari si rezultate, fara socuri sau salturi *. Putina caldura, cu alte cuvinte putina miscare, este tot ceea ce diferentiaza polii reci, sterpi, de un alb orbitor, ai pamantului de prolificele clime tropicale. Toate schimbarile se petrec fara violenta, in virtutea celor doua conditii fundamentale - spatiul si timpul nemarginit. Geologia ne-a initiat in secularitate naturii si ne-a invatat sa ne dezobisnuim de etaloanele noastre scolare si sa inlocuim sistemul mozaic sau ptolemeic cu stilul cel mai vast. Nu am stiut nimic cum se cuvine din lipsa de perspectiva. Acum insa invatam ce perioade rabdatoare trebuie sa se scurga pana sa se formeze roca, apoi pana sa se sfarame roca, pana cand primii licheni destrama patura esterioara cea mai subtire si o transforma in pamant, lasand drum liber Florei, Faunei, lui Ceres si Pomonei. Cat de indepartat este trilobitul! sau patrupedul! sau, mai mult inca, omul! Isi ocupa locul pe rand, apoi neamurile omenesti. E un drum lung de la granit pana la stridie, dar si mai lung pana la Platon si invatatura despre nemurirea sufletului. Dar se perinda toti si toate, neabatut; pe cat este de sigur ca atomul are doua laturi.