Am facut putina pauza la scris astazi deoarece o prietena, o actrita aspiranta, m-a invitat la piesa sa de absolvire. Desi stiam ce este teatrul de improvizatie, nu asistasem niciodata efectiv la vreo piesa, deci nu stiam la ce sa ma astept.
Teatrul propriu-zis se afla in subsolul unei cladiri din Chelsea. Arata ca o pestera, cu tavan jos si piloni de sustinere masivi din beton in mijloc, toate zugravite negru, precum si o colectie de recuzita de teatru veche in diferite stadii de degradare. Ma intrebam daca exista vreun plan de evacuare in caz de cutremur, cand mi-am adus aminte ca NYC nu este o zona activa seismic.
Un anunt la portavoce indeamna audienta sa-si inchida telefoanele mobile, apoi am cazut cu totii in intuneric. Apoi scena s-a luminat si, dupa o scurta introducere facuta de catre o femeie foarte energetica care topaia intr-una, actorii absolventi au intrat pe scena.
"Ne poate cineva sugera printr-un cuvant cu ce sa incepem?" intreba audienta femeia energetica.
"Restaurant mexican" striga cineva din intuneric, urmat de chicote de ras. Astfel ca, pe baza acestei sugestii, actorii au inceput sa construiasca scene si monologuri fara vreo pregatire prealabila. Cand le venea vreo idee, pur si simplu paseau in mijlocul scenei si-si dezvoltau ideea mai departe. Cateodata, acest lucru parea firesc, alteori nu.
In mare, a fost un mod foarte agreabil de a-mi petrece dupa-amiaza. Actiunea trecea de la scene puerile la scene umoristice, furnizand adesea comentarii inteligente si incisive despre comportamentul uman, societate si politica americana. Prietena mea, Jassica, a jucat rolurile unei femei batrane fara adapost, al vice-resedintelui Statelor Unite si al unei mame fara scrupule care-si hranea fiica bulimica de 5 ani numai cu supa, ca nu cumva sa se ingrase. De asemenea, Jessica a avut propriul sau monolog despre viata in orasul sau natal din Louisiana.
Un lucru mi s-a parut interesant, si anume modul in care subiectul a evoluat pe parcursul reprezentatiei. Piesa a inceput cu "restaurantul mexican", s-a metamorfozat in "nu bea apa", prin care se subintelegea, bineinteles, a bea bere sau alta bautura alcoolica in loc (subiectul a trenat o buna bucata de vreme la acest capitol), apoi s-a preschimbat in a explora folosirea drogurilor ilegale, a vomita, sex, mariaj, prostitutie, etc.
Evolutia sugestiei de la inceput, "restaurant mexicam", in sex, droguri si alcool mi-a adus aminte de un experiment la care participasem in copilarie, in care mai multi copii, aproximativ 20, ne-am aliniat unul langa celalalt la zid si ne sopteam la ureche un mic "secret" care era apoi transmis urmatorului din linie pana la ultimul. La sfarsit, ultimul din rand spunea cu voce tare ceea ce-i soptise cel de langa el, facand apoi comparatia cu cuvantul original. "Secretul" final, asemenea "restaurantului mexican" se metamorfozase si el in ceva mult mai... interesant.
A fost o lectie utila, ilustrand cum schimbarile mici, sau mutatiile, contribuie la crearea de noi forme. Pentru mine, acest mic experiment improvizat a fost interesant si provocator la mai multe niveluri.
(traducere; sursa)
Desi imi aduc aminte foarte bine si eu de "telefonul fara fir", pe care-l jucamin copilarie, personal nu mi se pare ca in "experimentul" de mai sus avem de-a face atat cu evolutia propriu-zisa a unei meme (in cazul nostru "restaurant mexican"), cat mai ales cu ilustrarea legaturilor organice dintre diferite meme, asa-numitele memeplexe, si de care adesea nu suntem constienti. Asemanarea dintre cele doua "experimente" este doar aparenta.
Deci se pare ca exista o legatura intre "restaurant mexican", sex, droguri, mariaj si prostitutie. V-ati fi asteptat? Este un experimant mintal (Gedankenexperiment) pe care cu totii il putem face nu doar la teatru, ci stand in fata televizorului, in tramvai, la supermarket, la o terasa, mergand pe strada, la cinema... etc, sau pur si simplu inchizand ochii. Vorba poetului, "all the world's a stage". Va incurajez sa-l faceti cat mai des cu putinta.
No comments:
Post a Comment