Dictionar de memetica

Autor: Glenn Grant 1990
Tradus în limba română, modificat și completat de
A Logic Verso, aka gyges77, 2008


Alergie memetică, memalergie; alergii memetice, memalergii
O formă de intoleranță, o afecțiune care determină o persoană să reacționeze într-o manieră extremă neobișnuită în momemtul expunerii la stimuli semiotici specifici, sau memalergeni. Complexele memetice exotoxice de obicei conferă memalergii puternice gazdelor lor. Adesea, nu este nevoie ca memalergenii să fie prezenți, ci doar percepuți ca fiind prezenți, pentru a declanșa o reacție. Memalergenii comuni sunt homofobia, anticomunismul paranoic, pornofobia. Forme comune de memalergii sunt cenzura, vandalismul, abuzul verbal, violența fizică.

Amenințare, amenințări
Componentă a unui complex memetic care încurajează aderarea și descurajează replicarea defectuoasă. ("Arderea în focul iadului" este o co-memă de amenințare în multe scheme religioase.)

Autotoxic, autotoxici(e)
Periculoase pentru sine. Memele puternic autotoxice sunt de regulă auto-limitative deoarece promovează distrugerea gazdei lor (mema Jim Jones, orice complex memetic - memplexuri - de indoctrinare religioasă; orice memă de martiraj (vezi exotoxic)

Cenzură, cenzuri
Orice tentativa de a împiedica răspândirea unei meme prin eliminarea vectorilor acesteia. Prin urmare, cenzura este asemănătoare cu încercările de a opri răspândirea bolilor cu ajutorul insecticidelor. Cenzura nu poate niciodată ucide complet o memă ofensivă, în schimb poate chiar sa ajute la promovarea tulpinilor virulente ale memei respective, eliminând formele mai putin virulente.

Cârlig (comanda), cârlige (comenzi)
Componentă a unui complex memetic care îndeamnă la replicarea complexului. Cârligul este cel mai eficient atunci când nu conține o cerință explicită, ci este o consecință logică a conținutului memei.

Co-memă, co-meme
O memă care a coevoluat în mod simbiotic cu (o) altă(e) mem(ă)e, formând un complex memetic reciproc avantajos. Cunoscută și sub denumirea de simemă.

Complex memetic, complexuri memetice
Un set de meme reciproc avantajoase care au coevoluat, dând naștere unei relații simbiotice. Dogmele religioase și politice, mișcările sociale, stilurile artistice, tradițiile si obiceiurile, scrisorile electronice în lanț, paradigmele, limbile, etc sunt complexuri memetice. O altă denumire este m-plex sau schemă (Hofstadter). Tipurile de co-meme întâlnite de obicei în scheme sunt: momeala, cârlig, amenințare
și vaccim. De obicei o schemă reușită are anumite atribute: scop larg (o paradigmă care explică multe); șansa purtătorilor de a participa și de a contribui; certitudinea adevărului evident (purtător de autoritate); oferă o senzație de siguranță și de ordine, alungând senzația de lipsă a sensului.

Cult, culte
Sociotip al unui complex memetic autotoxic, format din roboți memetici și/sau memoizi. Caracteristicile cultului sunt: izolarea grupului infectat (sau cel puțin al noilor recruți), spălarea creierului prin expunere repetată (prin inducerea de stări mentale de dependență), descurajarea funcției de reproducere (prin celibat, sterilizare) în favoarea replicării (prozelitism), cultul personalității.

Drift memetic, drifturi memetice
Acumularea de replicări greșite; (rata) evolutie(i) sau mutatii(lor) memetice. Textul scris tinde să încetinească driftul memetic al dogmelor.

Exotoxic, exotoxici(e)
Periculos pentru ceilalți. Memele puternic exotoxice determină distrugerea indivizilor alții decât gazdele lor, în special a celor purtătoare de meme rivale. (de exemplu Nazismul, Inchiziția, Pol Pot.) (Vezi alergie memetică, memalergie)

Gazdă, gazde
O persoană care a fost infectată cu succes de către o memă. Vezi infecție, robot memetic, memoid.

Ideosferă, ideosfere
Domeniul evoluției memetice, la fel cum biosfera este domeniul evoluției biologice. Intreaga ecologie memetică (Hofstadter). Sănătatea unei ideosfere poate fi măsurată prin diversitatea sa memetică.

Imunomemă, imunomeme
Vezi vaccim.

Imunosupresor, imunosupresori
Orice tinde să reducă imunitatea memetică. Imunosupresori comuni sunt: călătoriile, dezorientarea, epuizarea fizică și emotională, insecuritatea, șocul emoțional, pierderea căminului sau a celor dragi, șocul viitorului, stress în urma izolării, situații sociale nefamiliare, anumite droguri, singurătatea, alienarea, paranoia, expunerea repetată, respect față de autoritate, escapism, hipnoza (suspendarea judecății critice). Cei care recrutează persoane pentru diferite culte țintesc adesea aeroporturi și terminale de autobuse deoarece călătorii sunt mai predispuși la astfel de imunosupresori. (vezi cult)

Infecție, infecții
Codificarea cu succes a unei meme în memoria unui individ. Infecția memetică poate fi activă sau inactivă. Este inactivă atunci cand gazda nu simte nevoia să transmită mema și altor indivizi. O infecție activă determină gazda să urmărească infectarea celorlalți. Gazdele foarte active sunt adesea roboți memetici sau memoizi. O persoană care după ce a fost expusă unei meme dar care nu-și aduce aminte ulterior (conștient sau nu) nu înseamnă că (n.r.) nu este infectată. (O gazdă poate fi infectată în mod inconștient și chiar să transmită o memă fără sa fie conșitent de acest lucru. Multe norme sociale sunt transmise in felul acesta)
Unii memeticieni au folosit termenul infecție ca sinonim pentru convingere. (adică doar cei convinși sunt infectați, restul nu.) Totuși, această uzanță ignoră faptul că adesea indivizii transmit meme în care nu cred. Melodiile, glumele, fanteziile sunt meme care nu se bazează pe convingere ca strategie de infecție.

Inginer memetician
Cel care manipulează în mod conștient meme, prin scindare și sinteză memetică, cu intenția de a manipula comportamentul altora. Autorii de manifeste și de spoturi publicitare sunt ingineri memeticieni.

Latentă, latență; latente, latențe
În prezent fără gazdă umană. Vechiul sistem de hieroglife egiptean sau Evangheliile Gnostice sunt exemple de memplexuri "moarte" care zac în stare latentă timp de milenii sub formă de texte ascunse sau netraductibile, așteptând să se reactiveze infectând arheologii moderni. Anumite meme demodate nu devin niciodată complet latente, ca de exemplu teoria flogistonului, care a suferit o mutație devenind din "credință", o simplă notă de subsol cu importanță doar istorică.

Mema mileniului
Cele câteva meme epidemice care preziceau evenimente catastrofale pentru anul 2000 (Batalia Armeghedonului, domnia de 1000 de ani a lui Isus, etc. (Escatomemă)

Memă, meme
Un tipar contagios de informație care se replică infectând mințile umane și schimbându-le comportamentul, în felul acesta determinându-i să răspândească tiparul. (Termen inventat de către Richard Dawkins, analog genei). Sloganurile, ghicitorile, melodiile, semnele, invențiile și moda sunt meme tipice. O idee sau tipar informațional nu este o memă decât în momentul în care determină pe cineva să o răspândească, să o transmită altcuiva. Toate cunoștințele transmise sunt memetice. (Wheelis, citat in Hofstadter) (vezi complex memetic)

Memetic
Legat de meme.

Memetica
Studiul memelor si a efectelor lor sociale.

Memetician, memeticieni
Cel care studiază memetica
Un inginer memetician

Memofond, memofonduri
Întreaga diversitate de meme accesibile unei culturi sau unui individ. Învățarea limbilor străine sau călătoriile sunt modalități pentru ca un individ să-și lărgească memofondul accesibil

Memoid, memoizi
Persoană a cărei comportament este puternic influențat de către o memă, astfel încât propria supraviețuire devine lipsită de importanță (Henson) (de ex.: Kamikaze, teroriști Șiiți, adepții Jim Jones, orice personal militar). Gazdele și Roboții memetici nu sunt în mod necesar memoizi. (vezi autotoxic , exotoxic)

Memotip, memotipuri
Conținutul propriu-zis de informație al unei meme, distinct de sociotipul său.
O clasă de meme similare.

Metamemă, metameme
Orice memă despre meme (ex.: toleranță, metaforă)

Metamema
Conceptul de memă, considerat el insusi o memă.

Mimetism, mimetisme
Strategie de infecție prin care o memă încearcă să imite semiotica unei alte meme (de succes). Ex.: pseudoștiință (creaționism, UFO-logie); pseudo-nonconformism (Heavy Metal); subminare prin falsificare.

Momeală, momeli
Parte din memă care promite să răsplătească gazda (de obicei în schimbul replicării complexului memetic). Momeala de obicei justifică, dar nu obligă în mod explicit replicarea complexului memetic. Cunoscută și sub denumirea de recompensă. (În multe religii "mîntuirea" este momeala sau recompensa promisă; "raspândește cuvântul" este cârligul (comanda). Alte meme uzuale sunt "fericire eternă", "securitate", "prosperitate", "libertate") (vezicârlig; amenințare; strategie de infecție)

Mulțime de convingeri
Deoarece o persoană poate fi infectată și poate transmite doar un număr finit de meme, există o limită a mulțimii de convingeri (Henson). Memele evoluează în competiție pentru nișele din mulțimea de convingeri a indivizilor și societăților.

Opresor vs. Victimă
Strategie de infecție comună multor complexe memetice care pune potențiala gazdă în postura de Victimă, profitând de insecuritatea acestora (ex.: "burghezia este opresorul proletariatului" (Hofstadter). Este adesea periculos de toxică pentru gazdă și socitate în general. Cunoscută și sub denumirea de strategia "noi-contra-lor".

Otovierme, otoviermi
"O melodie care infectează o populație cu repeziciune." (Rheingold); un hit (ca de ex. "Don't worry, Be Happy") (din germană, ohrwurm)

Retromemă, retromeme
O memă care încearcă să se combine cu un memplex existent (ex.: Marxism-Leninismul încearcă că coopteze alte sociotipuri)

Robot memetic
Persoană a cărei întreagă viață este subordonată propagării unei meme în mod automat și profitând de orice oportunitate (Martorii lui Iehova, Krishna, Scientologii). Datorită competiției interne, roboții memetici cei mai zgomotoși și mai extremi tind să ajungă în vârful ierarhiei din interiorul sociotipului lor. Un robot memetic autodestructiv este un memoid.

Schemă, scheme
Un complex memetic, memplex (Hofstadter).

Strategie de infecție
Orice strategie memetică care încurajează infectarea unei gazde. Glumele facilitează infecția fiind comice, melodiile prin evocarea diferitelor emoții, sloganurile fiind concise și repetate în mod continuu. Strategii comune de infecție sunt "răufăcător vs. victimă", "teama de moarte", "simțul comunității". Într-un complex memetic (memplex), co-mema momeală este adesea vitală strategiei de infecție. (vezi strategie de replicare, mimetism)

Sociotip, sociotipuri
Expresia sociala a unui memotip, la fel cum corpul unui organism este expresia fizică (fenotipul) a genelor (genotipul)
O clasă de organizații sociale similare.

Strategie de replicare
Orice strategie memetică utilizată de către o memă pentru a-și încuraja gazda să reitereze mema altor persoane. Co-mema cârlig al unui complex memetic.

Toleranță
O metamemă care conferă rezistență față de o largă varietate de meme (și sociotipul acestora), fără a conferi alergii memetice. În forma sa pură, toleranța îi permite gazdei sale să fie expusă în mod repetat memelor rivale, chiar și celor intolerante, fără a fi infectată activ sau a manifesta reacții memalergice. Toleranța este o co-memă centrală în o mare varietate de scheme, în special în "liberalism" și "democrație". Fără ea, o schemă adesea devine exotoxică și conferă memalergie gazdelor sale. Deoarece schemele concură pentru un domeniu de convingeri limitat, toleranța nu este obligatoriu o virtute, dar a evoluat în ideosferă asemanător cooperării în sistemele biologice.

Vaccim, vaccimuri
Orice metamemă care conferă rezistență sau imunitate față de una sau mai multe meme, permițându-i persoanei să fie expusă fără să dobândească o infecție activă. Este cunoscută și sub denumirea de imunomemă. Asemenea meme des întâlnite, care conferă imunitate sunt: "credință", "loialitate", "scepticism", "toleranță" (vezi alergie memetică)
Toate schemele includ un vaccim cu scopul de a se proteja de memele rivale. De exemplu:
Conservatism: rezistă automat tuturor memelor noi
Ortodoxie: respinge automat toate memele noi
Stiință: testează noile meme din punct de vedere teoretic și (acolo unde se poate aplica) al repetabilității empirice; reverifică constant memele vechi; acceptă noi scheme doar condițional în așteptarea confirmării viitoare.
Radicalism: îmbrășișează noua schemă, respinge-le pe toate celelalte
Nihilism: respinge toate schemele, noi sau vechi
New Age: acceptă toate memele atractive estetic, noi sau vechi, indiferent de consistența empirică sau internă; respingele pe celelalte. (Aceasta nu conferă protecție prea mare)

Vector
Um mediu, metodă sau vehicul pentru transmiterea unei meme. Aproape toate mijloacele de comunicare poate fi un vector memetic.

Sinplex, sinplexuri*
Susan Blackmore stipulează că Sinele nu este decât o colecție de "povești" memetice, pe care le denumește sinplex (trad. de la "selfplex").

Neomemă, neomeme*
Noi tipuri de meme create prin intermediul internetului și noilor tehnologii; felul în care acestea se modifică și circulă într-un context social din ce in ce mai digital.


______________
*contribuții personale

Puteti sa descarcati dictionarul ca: pdf, PowerPoint Show 2007 (14 MB), PowerPoint Show 97-2003 (17 MB).

Antidot la superstitie

Intampinata cu surle si trambite la Pro TV, in emisiunea Happy Hour, asa-zisa clarvazatoare Carmen Harra face o previziune legata de finala campionatului european de fotbal, si anume ca aceasta se va juca intre Germania si Rusia, Rusia castigand campionatul. Ei bine, tocmai am aflat ca trofeul campionautului european de football se va disputa intre Germania si Spania, nicidecum intre Germania si Rusia...

Am observat doua lucruri la astfel de personaje. In cazul, destul de frecvent, in care poseda o diploma in psihologie (nu intamplator), intotdeauna se vor recomanda cu titlul academic (Dr. Carmen Harra), de parca acest lucru ar avea vreo relevanta asupra prestatiei lor de astrolog sau numerolog in adevaratul sens. Un alt lucru pe care l-am observat este ca intotdeauna ofera o anumita marja de eroare predictiilor lor, astfel incat sa nu poata fi acuzati de inselaciune, in cazul in care previziunea nu se implineste. De exemplu, Carmen Harra se lauda ca previziunile sale au un procent de implinire de 93%. Deloc rau, insa parca as prefera sa aflu acest procent dintr-o sursa independenta. Oricum, in legatura cu finala campionatului european de football ne-am lamurit. Mai ramane sa ne lamurim si in legatura cu cazul Elodia, o alta predictie facuta de d-na... "doctor". Ma opresc aici. Eu n-as paria insa...

Iata si dovada:

Puteti participa la un sondaj legat de subiect aici:
http://random-forms.blogspot.com/2008/06/carmen-harra-impostoare.html

Citatul zilei

The missing link created far more interest than all the chains and explanations of being. (Marshall McLuhan)

Teatru de improvizatie... "evolutia" unei meme

Am facut putina pauza la scris astazi deoarece o prietena, o actrita aspiranta, m-a invitat la piesa sa de absolvire. Desi stiam ce este teatrul de improvizatie, nu asistasem niciodata efectiv la vreo piesa, deci nu stiam la ce sa ma astept.

Teatrul propriu-zis se afla in subsolul unei cladiri din Chelsea. Arata ca o pestera, cu tavan jos si piloni de sustinere masivi din beton in mijloc, toate zugravite negru, precum si o colectie de recuzita de teatru veche in diferite stadii de degradare. Ma intrebam daca exista vreun plan de evacuare in caz de cutremur, cand mi-am adus aminte ca NYC nu este o zona activa seismic.

Un anunt la portavoce indeamna audienta sa-si inchida telefoanele mobile, apoi am cazut cu totii in intuneric. Apoi scena s-a luminat si, dupa o scurta introducere facuta de catre o femeie foarte energetica care topaia intr-una, actorii absolventi au intrat pe scena.

"Ne poate cineva sugera printr-un cuvant cu ce sa incepem?" intreba audienta femeia energetica.

"Restaurant mexican" striga cineva din intuneric, urmat de chicote de ras. Astfel ca, pe baza acestei sugestii, actorii au inceput sa construiasca scene si monologuri fara vreo pregatire prealabila. Cand le venea vreo idee, pur si simplu paseau in mijlocul scenei si-si dezvoltau ideea mai departe. Cateodata, acest lucru parea firesc, alteori nu.

In mare, a fost un mod foarte agreabil de a-mi petrece dupa-amiaza. Actiunea trecea de la scene puerile la scene umoristice, furnizand adesea comentarii inteligente si incisive despre comportamentul uman, societate si politica americana. Prietena mea, Jassica, a jucat rolurile unei femei batrane fara adapost, al vice-resedintelui Statelor Unite si al unei mame fara scrupule care-si hranea fiica bulimica de 5 ani numai cu supa, ca nu cumva sa se ingrase. De asemenea, Jessica a avut propriul sau monolog despre viata in orasul sau natal din Louisiana.

Un lucru mi s-a parut interesant, si anume modul in care subiectul a evoluat pe parcursul reprezentatiei. Piesa a inceput cu "restaurantul mexican", s-a metamorfozat in "nu bea apa", prin care se subintelegea, bineinteles, a bea bere sau alta bautura alcoolica in loc (subiectul a trenat o buna bucata de vreme la acest capitol), apoi s-a preschimbat in a explora folosirea drogurilor ilegale, a vomita, sex, mariaj, prostitutie, etc.

Evolutia sugestiei de la inceput, "restaurant mexicam", in sex, droguri si alcool mi-a adus aminte de un experiment la care participasem in copilarie, in care mai multi copii, aproximativ 20, ne-am aliniat unul langa celalalt la zid si ne sopteam la ureche un mic "secret" care era apoi transmis urmatorului din linie pana la ultimul. La sfarsit, ultimul din rand spunea cu voce tare ceea ce-i soptise cel de langa el, facand apoi comparatia cu cuvantul original. "Secretul" final, asemenea "restaurantului mexican" se metamorfozase si el in ceva mult mai... interesant.

A fost o lectie utila, ilustrand cum schimbarile mici, sau mutatiile, contribuie la crearea de noi forme. Pentru mine, acest mic experiment improvizat a fost interesant si provocator la mai multe niveluri.

(traducere; sursa)

Desi imi aduc aminte foarte bine si eu de "telefonul fara fir", pe care-l jucamin copilarie, personal nu mi se pare ca in "experimentul" de mai sus avem de-a face atat cu evolutia propriu-zisa a unei meme (in cazul nostru "restaurant mexican"), cat mai ales cu ilustrarea legaturilor organice dintre diferite meme, asa-numitele memeplexe, si de care adesea nu suntem constienti. Asemanarea dintre cele doua "experimente" este doar aparenta.

Deci se pare ca exista o legatura intre "restaurant mexican", sex, droguri, mariaj si prostitutie. V-ati fi asteptat? Este un experimant mintal (Gedankenexperiment) pe care cu totii il putem face nu doar la teatru, ci stand in fata televizorului, in tramvai, la supermarket, la o terasa, mergand pe strada, la cinema... etc, sau pur si simplu inchizand ochii. Vorba poetului, "all the world's a stage". Va incurajez sa-l faceti cat mai des cu putinta.

Gena egoismului !?...

As fi preferat ca destinul sa nu-mi indrume astazi pasii... mouse-ul spre pagina web a revistei Descopera, unde am dat peste un articol care, cel putin la prima vedere, pare a fi scris de catre un elev mediocru de clasa a VI-a. Il reproduc mai jos:

O descoperire a unui cercetator de la Universitatea Western Ontario ofera noi dovezi, care vin in suportul unor teorii dezvoltate de-a lungul mai multor decade.

Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976, cercetatorii din intreaga lume l-au interpretat drept o extensie a teoriei evolutioniste a lui Charles Darwin.
In studiul genomilor, cuvantul “egoist” nu se refera la comportamentul uman, ci la tendinta unor gene de a-si continua existenta si in urmatoarea generatie. In mod ironic, aceasta asa-numita “gena egoista” se poate cenzura pana la auto-sacrificare.
Un exemplu concludent, este cel al albinelor. In cadrul unui stup, descris ca un sistem social complex, albinele muncitoare sunt sterile. Regina adulta, aleasa chiar de albine, este singura care se poate reproduce.
Deoarece gena egoista, responsabila de sterilitatea celorlalte albine nu a fost niciodata izolata de catre cercetatori, intelegerea modului in care altruismul reproductiv a evoluat, a fost teoretica, cel putin pana in acest moment.
Biologii au reusit sa izoleze pentru prima data aceasta gena, ceea ce dovedeste ca ea exista in realitate, nu numai in teorie. Studiile asupra genomului sunt in plina desfasurare, insa cercetatorii sunt increzatori ca aceasta descoperire va duce la validarea unor concepte importante din domeniul socio-biologiei.
Sursa: Science Daily

"Din momentul in care biologul britanic Richard Dawkins a introdus conceptul de “gena a egoismului” in 1976..."

Evident autorul, ca multi alti asa-zisi jurnalisti de la noi, a tradus ceva despre care nu are deloc habar. Dawkins nu a scris in capodopera sa din 1976 despre "gena egoismului", ci despre gena egoista (The Selfish Gene), iar ideea sa inovatoare este ca TOATE genele sunt "egoiste", nu numai una. Acestea fiind stiute, nu cred ca are sens sa discutam despre o gena anume a egoismului. Ii sugerez autorului sa reverifice sursa articolului si, eventual, sa apeleze la un specialist. Nu ma astept ca articolul cu pricina sa fie retras de pe pagina.

P.S. In articolul original de pe ScienceDaily autorul se refera strict la gena care controleaza sterilitatea lucratoarelor de albine, si nu la o gena anume care ar fi raspunzatoare de egoism.

Dumnezeul Americii

Pentru a va edifica asupra evolutiei religiei in America de dupa Razboiul de Independenta si cauzele istorice ale ascensiunii evangelicanismului la rangul de politica de stat in America contemporana, va recomand America's God : From Jonathan Edwards to Abraham Lincoln, de Mark A. Noll. Cartea trateaza propriu-zis perioada cuprinsa intre Razboiul de Independenta si Razboiul de Secesiune, insa tot ce inseamna fundamentalism religios crestin in America de astazi, precum si ingerintele religiei asupra politicului (Republican) intr-o tara in care separarea intre biserica si stat este garantata prin constitutie, isi gasesc samburele in acea perioada. Cartea este in limba engleza si o puteti gasi la Biblioteca Universitatii din Oradea sau aici, unde puteti gasi si review-uri la adresa ei. Review-uri neprofesioniste puteti gasi aici. Veti gasi multe din raspunsurile pe care le cautati...

Pentru a va incita sa o cititi, va prezint mai jos cateva fragmente traduse de catre mine:

"Evanghelismul, o forma de credinta crestina diferentiata din Catolicism, Protestantism traditional, chietism pietist si religiile rationaliste ale Iluminismului."

"...indiferent ce a determinat aceasta expansiune incredibila, putem vorbi despre o profunda sinergie intre mesajul baptist despre responsabilitatea personala inaintea lui D-zeu si circumstantele specifice ale unei natiuni americane pe cale de deschidere."

"Republicanism crestin"

"...cum a procedat evangelicanismul plastic, dar cu toate acestea identificabil, pe masura expansiunii sale de-a lungul cararilor deschise de circumstantele Statelor Unite nou create."

"Evangelicalismul a transformat in mod sistematic individualismul intr-o ordine cosmica a lucrurilor, de la relatiile familiale, pana la actiunile individuale, si pana la emanciparea nationala."

"bisericile s-au lansat in a internaliza Revolutia (Razboiul de Independenta, n.r.)"

"...in America revolutionara, bisericile au fost nevoite sa construiasca forme revolutionare de crestinism, sau sa intre in declin."

"...imaginea contractuala moderna a tins sa inghita ideea patriarhala traditionala a autoritatii. Actorii religiosi de succes au fost aceia care au stiut cum sa-si faureasca propria cale, sa se impuna cu indarjire pe piata credintelor si practicilor religioase concurente care se deschideau in paralel competitiei."

"exploatatorii antiformalisti (Baptisti, Metodisti n.r.) ai Revolutiei au dezvoltat tehnici revitaliste deoarece asemenea elemente dinamice si populare erau mai apte sa satisfaca nevoile unor oameni desradacinati si cu o mentalitate egalitara decat erau institutiile bisericesti statice, bazate pe standarde elitiste si monopoliste specifice secolului XVIII."

"Democratizarea Crestinismului american a oglindit o revolutie in religie, care a condus in cele din urma la consolidare si reconstructie sociala"

"...exploatarea religioasa sistematica a schimbarilor sociale revolutionare"

"Climatul non-restrictiv specific Americii post-revolutionare a permis o convergenta adesea exploziva intre fervoarea evangelicala si suveranitatea populara"

"schimbarile democratice si revolutia democratica populara au fost, de asemenea, in felul lor, cauzate la originea lor de forte religioase. Razboiul de Independenta a precipitat revolutia democratica americana, insa nu doar prin forte proprii. Daca valul evangelical, in noua republica, a fost precipitat de revolutia democratica, impulsurile religioase au avut de asemenea un rol important in a inspira impulsurile democratice."

"una din cauzele reusitei Razboiului de Independenta a fost aceea ca Protestantii i-au sacralizat idealurile ca provenind de la D-zeu."

"prin contrast, in Franta, fortele revolutiei au fost istoric straine oricarei forme de Crestinism, iar activitatea Bisericii includea o opozitie intentionata fata de principiile republicane."

"Crestinism democratizat"

"Din cauza ca bisericile contribuisera atat de mult la faurirea Americii, nu puteam evita sa convietuiasca cu ceea ce faurisera."

Selectia sexuala antagonista

Selectia sexuala antagonista este un tip particular de selectie sexuala, care confera un avantaj unui sex, in defavoarea celuilalt sex. Pana acum s-a considerat ca selectia este proprie unor insecte, pasari, mamifere, dar nu omului. Insa, conform ultimelor cercetari, fenomenul homosexualitatii masculine (bazat in parte pe conditionare genetica) pare sa aiba la baza tocmai acest mecanism. In mod normal, gena (sau genele) raspunzatoare de homosexualitatea masculina ar trebui sa fie eliminata treptat din populatie. Faptul ca acest lucru nu se intampla, sugereaza ca gena homosexualitatii confera totusi un avantaj in cadrul populatiei. Ultimele cercetari au constatat ca cel putin o gena din cele raspunzatoare se transmite exclusiv pe linie materna, in cromozomul X, conferind un spor de fertilitate feminin. Astfel ca, desi determina o fertilitate scazuta in randul masculilor, ea compenseaza, determinand in acelasi timp o fertilitate sporita in randul femelelor, fertilitatea populatiei per ansamblu crescand.

Ralph Waldo Emerson

Doresc sa ma opresc astazi asupra unui fragment din Natura, un eseu de Ralph Waldo Emerson. M-a impresionat limbajul plastic caracteristic al autorului. Imi evoca in amintire minunatele scrieri despre flora si fauna ale academicianului Ion Simionescu, pe care vi-l recomand cu cea mai mare caldura sa-l cititi, atat cu sufletul, cat si cu mintea. Alegeti d-voastra ordinea...

Oprindu-ne insa la vreme, desi ar mai fi fost multe lucruri de spus, sa nu uitam omagiul cuvenit naturii eficiente, natura naturans, cauza vie din fata careia toate formele fug asemenea zapezii spulberate, ea insasi plina de taine, zamislitoare a unor inchipuiri nespus de variate pe care le mana ca pe niste turme si multimi (asa cum isi reprezentau natura anticii prin Proteus pastorul). Ea se destainuie in vietati, pornind de la particule si spicule si ajungand, dupa repetate transformari, la cele mai inalte transformari si rezultate, fara socuri sau salturi *. Putina caldura, cu alte cuvinte putina miscare, este tot ceea ce diferentiaza polii reci, sterpi, de un alb orbitor, ai pamantului de prolificele clime tropicale. Toate schimbarile se petrec fara violenta, in virtutea celor doua conditii fundamentale - spatiul si timpul nemarginit. Geologia ne-a initiat in secularitate naturii si ne-a invatat sa ne dezobisnuim de etaloanele noastre scolare si sa inlocuim sistemul mozaic sau ptolemeic cu stilul cel mai vast. Nu am stiut nimic cum se cuvine din lipsa de perspectiva. Acum insa invatam ce perioade rabdatoare trebuie sa se scurga pana sa se formeze roca, apoi pana sa se sfarame roca, pana cand primii licheni destrama patura esterioara cea mai subtire si o transforma in pamant, lasand drum liber Florei, Faunei, lui Ceres si Pomonei. Cat de indepartat este trilobitul! sau patrupedul! sau, mai mult inca, omul! Isi ocupa locul pe rand, apoi neamurile omenesti. E un drum lung de la granit pana la stridie, dar si mai lung pana la Platon si invatatura despre nemurirea sufletului. Dar se perinda toti si toate, neabatut; pe cat este de sigur ca atomul are doua laturi.

Evolutia telefoanelor mobile

Natura, cu colti si gheare-nsangerate...

In har Divin credinț-a pus,
Că dragostea-i Creației supremă legitate,
Deși Natura, cu colți și gheare-nsângerate,
Credinței al său răcnet i-a opus.

(Alfred Lord Tennyson, In Memoriam A.H.H.; traducere proprie)

Citatul zilei

"Nu putem transcede natura, caci natura insasi transcede." (Lynn Margulis si Dorion Sagan, Ce este viata?)

Evolutia este mai iscusita decat esti tu

Titlul acestui articol corespunde Legii a doua a lui Orgel, un biolog evolutionist britanic. In limba engleza, axioma suna oarecum mai sugestiv: Evolution is cleverer than you are. Legea exprima faptul ca strategiile bazate pe incercare si eroare sunt adesea superioare planificarii centralizate practicate de catre inteligenta umana. Cu alte cuvinte, natura, lasata singura, va gasi calea cea mai buna, nefiind necesar un designer (unic). De exemplu, o piata libera, de tip capitalist, va fi intotdeauna mai eficienta pe termen lung decat una centralizata, de tip socialist. Axioma va avea in viitor un impact major in proiectare, inginerie si in general in luarea de decizii la diferite niveluri, bazate pe strategia bottom-up.

Usa intredeschisa...

Motivul pentru care imi permit sa reproduc in cele ce urmeaza un fragment din cartea Usa interzisa, de Gabriel Liiceanu, este acela ca tot ceea ce constituie continutul acestuia rezoneaza in mare masura cu propria mea opinie fata de subiect.

Dar cum ajunge omul în posesia acestor vaste icoane ale lumii? Cum ajunge el să se raporteze la ele ca "imagini" reale, subzistente, ba chiar dotate cu grade supreme de fiinţă? Pe ce poartăa minţii noastre au pătruns ele în noi, de vreme ce prin experienţa fiecăruia dintre noi ele nu pot lua naştere? Răspunsul este: prin revelaţie. Dar cum revelaţia nu este o stare comunăde conştiinţă, ci dimpotrivă una de graţie, de iluminare şi rapt, ea nu poate surveni decît în indivizi izolaţi, excepţionali şi aleşi. Aceştia, fondatori de religii, profeţi sau sfinţi, au ajuns în contact direct cu divinitatea şi astfel au intrat în posesia unui adevăr revelat care în cele din urmăeste consemnat ca atare şi devine text sacru. Textul sacru, care este străjuit, interpretat şi transmis mai departe prin oficiile specializate ale unor slujitori ai divinităţii, este depozitarul adevărului revelat şi el oferă, pentru restul oamenilor, pentru cei care nu au avut privilegiul întîlnirii cu divinitatea, certitudinea în privinţa unor "stări de lucruri" la care ei nu au altminteri nicicum acces.
Religiile se bazează astfel pe o oligarhie a cunoaşterii. Nu există o stare comună a revelaţiei şi nu oricine are rendez-vous cu divinul, nu oricine poate fi transportat şi răpit, pentru a spune apoi ce a auzit sau văzut "acolo". Accesul la Spectacolul Lumii are loc, pentru marea majoritate a oamenilor, prin delegaţie şi ei trebuie să-l creadă pe cel răpit, sau textul revelat, pe cuvînt. Nimic nu este de verificat, totul trebuie crezut.
"Problema" pe care o ridică revelaţia este că ea nu face parte din subiectivitatea universală a subiectului. Ea este, chiar, opusul acesteia: ea este o facultate excepţională şi validarea ei nu se poate face ― de către cei ce nu au parte de ea (şi aceştia dau regula) ― decît printr-o acceptare binevoitoare ce nu are nevoie de dovezi. Acea mînăde oameni aleşi (după criteriul insondabil al graţiei) fac o experienţă care nu e decît a lor, pătrunzînd pe teritoriul lucrurilor pe care îndeobşte nu le vedem ― şi tocmai aceasta este revelaţia ― pe cînd ceilalţi trebuie săcreadă ceea ce primii, graţie revelaţiei, au văzut şi ceea ce nu poate exista decît ca domeniu al credinţei. Credinciosul, cum spune Luther, prin chiar credinţa sa, este făcut "prizonierul lucrurilor pe care nu le vedem".
Ecuaţia credinţei se bazeazăîn cele din urmăpe bună-credinţă. Să ne imaginăm, simplificînd lucrurile, că un om are privilegiul de a fi astfel situat încît să poată vedea ceea ce se petrece într-un spaţiu la care ceilalţi nu au acces. El este, de pildă, supraînălţat pe o scară sau urcat în vîrful unui copac şi poate privi de acolo ceea ce se petrece într-o încăpere situată la etaj. Alţi oameni stau jos şi nu pot vedea ce se întîmplă în încăperea de la etaj decît graţie relatării celui care vede. Relatarea pe care acesta le-o face cu privire la cele ce se petrec în încăpere trebuie crezută pe cuvînt. Pentru a fi "credincioşi", cei ce nu văd trebuie să-i facăcredit celui ce vede, în speţă să accepte cărelatarea lui este corectă.
În cazul credinţei lucrurile se complică mai mult, pentru că cel ce dezvăluie,  cel ce are revelaţia nu împărtăşeşte ceea ce "vede" pe măsură ce vede, ci după ce  viziunea a avut loc în deplină solitudine şi ca urmare a unei retrageri asumate din
lumea obişnuităa celorlalţi. El spune nu numai ce a văzut, ci spune mai întîi că a văzut. Ceilalţi nu au asistat la momentul cînd persoana aleasă vedea ceea ce pentru ei era nevăzut. Revelaţia nu presupune viziunea şi relatarea în direct. Cel ce vede vede fără martori şi relatarea lui este secvenţă în raport cu momentul cînd a văzut. Buna lui credinţă nu trebuie pusă la îndoială în două sensuri: credincioşii trebuie să-l creadă pe profet atît în privinţa întîlnirii lui cu Dumnezeu, cît şi în privinţa acurateţii dezvăluirilor sale.
Dar de ce oamenii acceptă în acest caz să creadăcu atîta încrîncenare lucruri care sînt cu totul neobişnuite şi perfect neverificabile, în vreme ce în atîtea alte cazuri ei se lasă cu greu convinşi de lucruri infinit credibile şi susţinute cu probe şi
argumente extrem de convingătoare? Pentru simplul motiv că există un avînt al cunoaşterii care face ca fiinţa umană să nu se poată limita la obiectele pe care i le dă experienţa. Există în noi, spune Kant, o nevoie cu mult mai înaltă decît "silabisirea în marginea celor ce apar". Ba chiar omul vrea să se simtă liber de regula pe care i-o impun simţurile şi conceptele intelectului. El are nevoie de o cunoaştere care vine nu de jos, ci dintr-o raţiune supremă care, într-un timp imemorial, s-a livrat celei omeneşti, făcîndu-i dezvăluiri senzaţionale cărora nu le  corespunde nici un obiect vizibil.
Şi totuşi, Kant, tocmai în măsura în care a recunoscut acest avînt, s-a simţit obligat (ca să spunem aşa din motive de onestitate intelectuală, filozofică şi critică)  să-l stăvilească şi să arate pînă la ce punct anume este el îndreptăţit ― ceea ce
înseamnă: pînă la ce punct îi corespunde posibilitatea cunoaşterii şi o cunoaştere reală― şi din ce punct anume avîntul acesta devine total necontrolat, în măsura în care unei probleme reale nu-i poate corespunde nici o cunoaştere reală.
Or, aici intervine divorţul meu faţă de amicii mei. Zona aceasta, a posibilului tulburător, această cupă fără fund a transcendenţei în care pot fi turnate în neştire cele mai crîncene credinţe, toate speranţele, spaimele şi fantasmele noastre, mă tulbură şi pe mine aşa cum pe Kant îl tulbura uşurinţa cu care Swedenborg făcea excursii în lumea "de dincolo". Şi Kant şi Heidegger aveau o instrucţie religioasă mai profundă decît are un intelectual umanist astăzi şi totuşi o enormă onestitate intelectuală îi împiedica să facă din Dumnezeu şi credinţă realităţi la îndemînă care le asigură celor ce participăla ele un grad de onorabilitate simetric cu dispreţul care îi acoperă automat pe cei care nu "au acces" la ele şi care îndrăznesc să se întrebe, să nu ştie, săpunăla îndoială. Or, pe mine tocmai siguranţa celor care s-au înstăpînit pe Dumnezeu mă face să ridic glasul (exemplul lui Guenon e tipic), lipsa lor de precauţie, complicitatea lor în ignoranţă, uşurinţa cu care îşi apropriază nevăzutul, felul în care vorbesc despre el plescăind de plăcere, scamatoriile la care se dedau de îndată ce intră în arena lui, felul competent pe care şi-l arogă în organizarea văzduhului, promptitudinea cu care descriu, schematizează şi fişează absolutul sub pălăria unei "ştiinţe sacre" ce investighează non-naturalul ca şi cum l-ar avea pe masa de disecţie. De ce toate astea cînd eu pot să port în mine "frica de Dumnezeu" fără să bat cîmpii despre "Fiinţa Supremă", "posibilul non-manifest" sau  "non manifestabil", "arborele sefirotic" şi alte constructe asemenea menite să astupe hăul fatalei noastre ignorante? Toate aceste construcţii somptuoase menite să combată resemnarea în finit şi să ne satisfacă apetitul ezoteric seamănă teribil cu palatele din povestirile orientale care sînt purtate prin văzduh avînd ca simplu suport un covor fermecat.
La ce bun travaliul solemn al unor gînditori care, timp de un secol şi jumătate, au încercat să arate pînă unde se pot întinde pretenţiile de cunoaştere ale unui spirit prins într-un corp, dacă tipi cu inteligenţa lui Andrei sau Horia preferă gargara guenoniană unei lucidităţi virile? Cum poţi, onest intelectual fiind, să pui în locul unei ignorante riguros întemeiate şi metodologic asumate un surogat de cunoaştere?
Unei probleme reale ― care e tîlcul nostru de fiinţe muritoare? ― nu-i corespunde o cunoaştere reală. Asta e tot. La întrebarea de mai sus nu se poate răspunde în chip pertinent. Ce decurge de aici? Obligaţia de a mima că un răspuns e cu putinţă şi de
a-i taxa de imbecili pe cei care nu se pretează la pantomima mea?
În fond, nevoia mea de a scruta "absolutul" este la fel de aprigă pe cît este cea a lui Andrei, numai că, stilistic vorbind, eu sînt confiscat de un soi de "scepticism gascono-oltenesc": prefer să fiu disperat decît escrocat. La bursa valorilor mele, cultivarea precauţiei mefiente şi grija de a nu fi păcălit ("calul" care e mereu în pericol de a-mi fi furat este însăşi luciditatea mea) tind periodic sădevină virtuţi supreme. De aici senzaţia că demisolul fiinţei mele este locuit de un d'Artagnan melancolic, adică de o natură infantilă, ludică şi combativă, pe care a fost altoit spiritul
bănuitor, acru şi dezabuzat al unui Hamlet fără proiecte şi fără speranţe.
Din cauza aceasta, aşezarea mea în existenţă este, poate, mai dramatică decît aceea a amicului meu: ea nu lasă nici o clipă senzaţia că raportul dintre văzut şi nevăzut poate fi gîndit în termenii unui conflict rezolvat. În timp ce eu mă dau cu capul de pereţii închisorii mele, Andrei pare să ştie ceva despre spaţiul care se deschide de îndată ce ar urma să străpungi zidul închisorii. Deşi nici eu, nici el (şi nimeni vreodată) nu l-a străpuns (decît în direcţia unei morţi fără feed back), el se
poartă ca şi cum acest lucru ar fi posibil şi ca şi cum Cineva ar fi pitit în trusa condiţiei umane, înainte de a ne fi trimis în excursie pe pămînt, şi harta evadării noastre de aici.

13 februarie
Andrei crede căpoate rezolva prin deriziune, şarjăşi apel la venerabilitatea problemei un impas care face parte din însăşi reţeta noastră de fabricaţie.
Cînd l-am numit odată neonest (şi a tresărit) nu m-am referit la caracterul lui, ci la consecinţele formaţiei lui. De aia e bună filozofia şi Andrei plăteşte cu această "neonestitate intelectuală" fronda ― din care şi-a făcut un program de viaţă― la adresa filozofilor. Ar fi "avut ce face" cu Kant şi Heidegger. S-a ferit însă instinctiv ca cineva să-i tulbure certitudinile şi "liniştea ezoterică". Ne-am rezistat unul altuia dintr-un "orgoliu al domeniului" prost înţeles.
În Amintirile lui Jung sau în Memoriile lui Eliade sînt destule exemple de intruziune, prin vis, a unei alte ordini a lucrurilor în viaţa noastră. Eu însumi m-am simţit vizitat în cîteva rînduri de oameni care au jucat un rol deosebit în viaţa mea: bunicul meu, mama, Noica, Bernea... Nu deschiderea către posibilul altei lumi îmi lipseşte, ci disponibilitatea de a crede că invizibilul poate fi sistematizat, investigat, într-un cuvînt cunoscut. Pentru mine religiile sînt enorme metafore ale transcendenţei. Cînd spun "metafore", iau cuvîntul în sens propriu: o uriaşă
cantitate de elemente din lumea vizibilului este mobilizată şi pregătită pentru a fi "transportată dincolo" (metaphorein), cu gîndul că în felul acesta invizibilul ar putea fi intuit, aproximat etc. În mod stîngaci (şi disperat) se încearcă cucerirea  invizibilului prin vizibil şi a necunoscutului prin cunoscut. Toate religiile au generat, lezînd însăşi natura transcendenţei, arte vizuale şi opere de elocinţă şi au constrîns transcendentul să renunţe la prestigiul ineficace al vidului şi tăcerii şi să accepte,
din raţiuni electorale, ofensa plebeiană a imaginii şi cuvîntului. "Povestea" şi "desenul" au pătruns în spaţiul inexprimabilului şi al fără-de-chipului.
Evident, bietul spirit întrupat, aruncat etc. trebuia să se sprijine pe "ceva" pentru a face saltul către originile Proiectului. Anatomia corpului, arborele, aripa, puntea, pragul, scara, crucea etc. au devenit "simboluri", pecetluiri ale separaţiei abolite (sytnballein) dintre vizibil şi invizibil.
Numai căceea ce iniţial a fost un compromis de "traducere", ceea ce s-a născut ca o convenţie bazată pe o neputinţă de fond a terminat prin a deveni aprig, revendicativ şi sigur de sine. Mîna care pretinde că, pur şi simplu lungindu-se la altă scară, poate apuca ceea ce îndeobşte nu poate fi niciodată la "îndemînă" vrea să ne convingă că tine în pumnul strîns văzduh din lumea zeilor. Cînd citesc tipi ca Steiner sau Guénon, am impresia că diferenţa dintre un mit şi un manual de botanică a dispărut.

(Gabriel Liiceanu, Usa interzisa)

Citatul zilei

"La inceput a fost simplitatea." (Richard Dawkins, Gena egoista)

Ignoranta si faptul estetic

In numarul 221 al saptamanalului Dilema Veche apare un articol in mod inconfundabil semnat Andrei Plesu. Il redau in cela ce urmeaza:

Educaţia religioasă
Pînă la un punct, educaţia religioasă se suprapune cu educaţia pur şi simplu. Cu buna creştere. În noaptea Învierii, lucrul acesta se verifică an de an. Curţile bisericilor se umplu de tot soiul de inşi care nu ştiu unde se află, nu ştiu ce se petrece în locul în care se află şi nici cum trebuie să se poarte în împrejurarea cu pricina. Sînt simultan necatehizaţi şi needucaţi. Te întrebi, inevitabil, de ce-au venit. Răspunsul e vădit: au venit să se distreze. Biserica e o versiune a discotecii. Atmosfera e cool, gaşca e în formă, viaţa de noapte e super-viaţă! Nu-i vorbă că şi publicul „obişnuit“ pare să fi uitat regulile minimale ale reculegerii. Se umblă de colo colo, se dau semnale de regrupare către rudele sau prietenii de la alt capăt al curţii, se vorbeşte, se împinge, se trăieşte agitat, pragmatic, ca la gară sau ca la piaţă. (Trec peste precarităţile tehnice ale organizării, cu difuzoare şubrede, efecte de microfonie, fire răzleţe ale staţiei de amplificare etc.) Nu poţi să nu te gîndeşti că toate acestea sînt, între altele, şi efectul unei secularizări neinteligente, propagandistice, incapabile să-şi evalueze matur efectele. Se vorbeşte cu atîta incult parapon despre religie, încît nu e de mirare că tot ce ţine de sfera ei ameninţă să sucombe în barbarie comportamentală şi ignoranţă. E drept, nici slujitorii Bisericii nu par pregătiţi să reacţioneze adecvat. Învăţămîntul religios e practicat, adesea, la un nivel inadmisibil, cu accente rudimentar apologetice, ridicol etniciste, străine de orice subtilitate, de orice graţie teologală. Nevrednicia unor dascăli e la fel de vinovată de paloarea educaţiei religioase ca şi discursul laicizant la modă. E nevoie de o reformă tenace şi profundă pentru ca studiul religiei să capete stil, bun-gust şi gust bun.
Îmi e totuşi imposibil să înţeleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea însăşi a unei educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urît în marile texte sacre ale lumii? Ce tip de anestezie intelectuală te poate face să priveşti chiorîş spre Upanişade şi spre Coran, spre Canonul Buddhist şi spre Biblie? Ce specie de anestezie sufletească poate anula savoarea marilor mistici de pretutindeni? Cît trebuie să fii de simplificat lăuntric, ca să nu percepi amploarea nelumească a reflexiei teologice, a efortului ascetic, a aspiraţiei ultime? Şi cît de smintit trebuie să fii că să te simţi atins în demnitatea raţiunii tale de vecinătatea lui Lao-tse, a lui Shankara, a Sfîntului Augustin, a Magistrului Eckhart, a lui Pascal, a lui Vasile cel Mare sau a lui Grigorie Palama? Mi se va spune că sînt mai „ecumenic“ decît o îngăduie rigoarea confesională şi că educaţia religioasă autohtonă păcătuieşte tocmai prin refuzul unei astfel de deschideri. Se poate. Dar, pe de altă parte, e perfect firesc să începi cu „preajma“ ta, să deschizi mai întîi uşa frecventată de aparţinătorii lumii tale. E firesc să fii instruit mai întîi asupra ambianţei în care te-ai născut, să-i pricepi metabolismul, istoria, rostul. Nevoia de a înţelege ce înseamnă slujba Învierii, la care participi din copilărie, e, pînă una alta, mai acută decît nevoia de a înţelege ritualurile vedice. Evident, cei de altă confesiune trebuie să aibă libertatea de a opta. Pentru ceilalţi însă, a face din cultura religioasă o îndeletnicire facultativă e a le oferi o libertate riscantă. Aud mereu că, prin educaţia religioasă din şcoală, se inculcă „victimelor“ o „ideologie“ gata făcută, pentru care nu li s-a dat şansa liberei alegeri. E un principiu pedagogic aiuritor. Dacă toţi copiii ar fi invitaţi să aleagă „liber“ între şcoală şi joacă, probabil că majoritatea ar alege joaca. Cum de nu se găseşte nimeni care să protesteze că bieţii elevi sînt obligaţi la o disciplină pe care n-au ales-o de bună voie? Faptul de a învăţa ce înseamnă liturghie, împărtăşanie, euharistie, agneţ, spovedanie, icoană ş.a.m.d. nu duce necesarmente la prizonierat confesional, bigotism sau hirotonisire. E plină lumea de atei născuţi în medii pioase. Ca să nu mai spun că, fără educaţie religioasă, nici ateu nu poţi să fii cu adevărat: rămîi doar captivul unei iraţionale idiosincrasii. Vrem libertate de opţiune? Atunci să proclamăm orice formă de învăţămînt drept facultativă. Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să studiez, în liceu, chimia organică. De ce m-ar întreba dacă vreau să studiez religia? La această întrebare nu există decît un singur răspuns: spre deosebire de chimia organică, religia e un „opium“... S-o trecem atunci, pe urmele lui Marx, la studiul opiaceelor. Deocamdată, nu mi-e clar de ce studiul religiilor e o „intoxicare“ insidioasă, iar propaganda antireligioasă nu. De ce s-ar interzice copiilor dreptul la o instrucţie completă, dreptul de a fi liberi în cunoştinţă de cauză şi, mai ales, dreptul de a fi bine educaţi nu prin decret social, nu pe bază de etichetă convenţională, ci prin participare la ordinea mai subtilă a lumii, pe care secularizarea o pune, arogant şi ignar, între paranteze?

Horge Louis Borges scrie undeva ca faptul estetic nu cere neaparat sa fie definit (si as adauga eu justificat). "Cred ca pentru noi toti faptul estetic este ceva atat de evident, atat de indefinibil, ca, de exemplu, dragostea, ca, de exemplu, savoarea unui fruct sau a apei sau a vinului, ca, de exemplu, campia sau marea... Simtim poezia asa cum simtim apropierea unei femei sau a unui munte sau a unui golf la ocean si pe care, cred, le simtim imediat" (H.L. Borges). Cred ca ceea ce-l determina pe D-ul Plesu sa fie in mod constient ignorant in anumite privinte nu este necunoasterea, ci inclinatia pentru faptul estetic, pentru frumos. Pentru oameni ca D-ul Plesu a renunta la faptul estetic echivaleaza cu a indeparta toata savoarea. Faptul estetic este mai important chiar decat adevarul. Asemenea dansului sunt poate 0.1% din populatie, cei care sunt ignoranti cu buna stiinta, si din alte cauze decat majoritatea: din cauze estetice. Sunt insa restul de 99.9% care sunt ignoranti fara sa fie constienti ca sunt ignoranti. Pentru acestia din urma, si nu pentru cei asemenea D-ului Plesu, este periculoasa obligativitatea predarii religiei in scoli.

Egoistul... altruist

Pana acum, cand era vorba despre altruism si/sau egoism, categoriile erau bine stabilite si definite. Un individ dintr-o populatie se comporta fata de ceilalti indivizi din populatie fie altruist, fie egoist, dar niciodata ambele concomitent. Mai mult, pana acum s-a considerat ca grupul are de beneficiat in competitia cu alte grupuri doar de pe urma comportamentului altruist. Este vorba despre un nou model elaborat recent de catre Omar Tonsi Eldakar si David Sloan Wilson. Modelul stipuleaza ca in cazul unui individ care se comporta in mod egoist la un anumit nivel, acelasi comportament poate fi considerat ca fiind altruist la un alt nivel. S-a observat ca indivizii care se comporta in mod obisnuit egoist, au tendinta de a pedepsi indivizii care se comporta in acelasi mod. Din acest comportament beneficiaza in mod indirect indivizii altruisti, deoarece sunt scutiti de a investi efort ei insisi in pedepsirea indivizilor respectivi. In felul acesta, indivizii egoisti se limiteaza reciproc, impiedicand eliminarea completa a celor altruisti. Comportamentul poate fi considerat o diviziune a muncii sau un comportament simbiotic. Autorii au pornit in studiul lor de la observatia ca in comunitatile umane, indivizii predispusi la a insela, in inclinatia de a elimina competitia, au tendinta de a sanctiona indivizii care inseala asemenea lor. Articolul apare in Proceedings of the National Academy of Science, datat 30 Aprilie, 2008.

TVR Cultural... pe val

In aceasta seara de vineri, 11 aprilie, TVR Cultural a prezentat in cadrul emisiunii Tema de vineri, un subiect de actualitate in societatea romaneasca, si anume Creaţionism sau evoluţionism / Între dialog şi dogmă. Emisiunea a dezbatut cu luciditate tema propusa, nelasand nesanctionata nici recenta scoatere a evolutionismului din Programa scolara. Emisiunea a beneficiat de doi invitati de calitate: Vintila Mihailescu, antropolog cultural si profesor la Universitatea din Bucuresti, precum si medicul si scriitorul Ion Vianu, fiul criticului literar Tudor Vianu. Discutia a fost destinsa, intr-o atmosfera colocviala. Il felicit pe D-ul Florin Iaru pentru impartialitatea sa. M-a impresionat in mod placut. Reproduc din prezentarea emisiunii:

Pe 12 februarie 1809 se naşte, la Shrewsbury, în Anglia, cel care va revoluţiona drastic şi dramatic concepţia despre originea omului şi nu numai a lui: Charles Darwin.

„Originea speciilor prin selecţie naturală sau păstrarea raselor favorizate în lupta pentru existenţă", a lui Charles Darwin, continuă să nască şi astăzi, la un secol şi jumatate de la apariţie, controverse.

Florin Iaru şi invitaţii săi vă invită la un slalom între creaţionism si evoluţionism, între dialog şi dogmă, la Tema de vineri.

Primul film documentar, bază a discuţiei de la Tema de vineri, este Război în ştiinţă (A WAR ON SCIENCE - Marea Britanie, 2006), producător James Van Der Pool.

În anii '80, avocatul american Phillip Johnson a dezvoltat o strategie menită să combată teoria evoluţionistă a lui Darwin, chemând de partea lui câţiva anti-darwinişti notorii: biochimistul Michael Behe, matematicianul William Dembski şi filosoful ştiinţei Stephen Meyer. Aceştia au dezvoltat împreună teoria „Proiectului inteligent" (Intelligent Design), potrivit căreia complexitatea lumii vii presupune cu necesitate existenţa unui Creator Suprem.

Dar criticii acestei teorii sunt foarte numeroşi, dintre ei făcând parte, de exemplu, eminentul profesor britanic Richard Dawkins sau celebrul naturalist şi realizator de televiziune Sir David Attenborough. Documentarul urmăreşte o pasionantă confruntare între tabăra „creaţioniştilor" şi cea a „evoluţioniştilor", culminând, în 2005, cu o dezbatere la Curtea Federală a SUA.

Concluzia: „Proiectul inteligent" nu are caracteristicile unei teorii ştiinţifice, aşadar nu poate fi predată elevilor la orele de biologie.

În cea de-a doua parte a emisiunii, de la ora 23.00, TVR Cultural a programat filmul Oameni şi oameni (MAN TO MAN - Franţa-Africa de Sud-Marea Britanie, 2005), în regia lui Régis Wargnier, cu: Joseph Fiennes, Kristin Scott, Thomas Iain Glen

Dramă. În 1870, medicul scoţian Jamie Dodd capturează şi aduce în Europa doi pigmei, pe care, socotindu-i „veriga lipsă" din lanţul evolutiv, începe să-i studieze împreună cu doi prieteni antropologi. Treptat, el îşi dă seama că prizonierii din cuşca de metal nu sunt animale care să facă senzaţie într-o grădină zoologică, ci oameni la fel de sensibil şi de inteligenţi ca şi cei care-i examinează.

(Sursa: TVR)

Attitude is a little thing... semneaza petitia!

http://www.petitieonline.ro/petitie/petitie_impotriva_scoaterii_teoriei_strong_evolutie_strong_i_din_curicula_scolara-p65230041.html

I'm like a monkey when I get tickled

Incerc sa-mi explic de ce atat de multa lume considera ofensatoare afirmatia potrivit careia omul ar proveni din maimuta. Trec peste faptul ca omul nu a evoluat nici pe departe din maimuta (sa fie oare vorba de cimpanzeu?), ci dintr-un stramos comun. Oare daca in loc de maimuta, am afirma ca omul a evoluat din pasari sau pesti, ofensa ar fi la fel de mare? Ceva ma face sa ma indoiesc. In general maimuta (in limbajul comun, termen uzual pentru cimpanzeu) este vazuta adesea ca o caricatura a omului, de aici si atitudinea ilara fata de ea. Dar de la atitudinea ilara la atitudinea ofensata nu este decat un pas. Ne face placere sa ne amuzam de gesturile ei stangace si ludice, insa in momentul in care se insinueaza ca am fi rude apropiate, reactia este spontana si viscerala. Atitudinea ilara este inlocuita instantaneu cu una de dezgust si ostilitate. Eroarea porneste din prejudecata traditionala conform careia tine de demnitatea omului de a se considera in intregime diferit in natura sa de lumea mineralelor, a plantelor, si in special de lumea animalelor. In definitiv, miza jocului nu este alta decat pozitia omului in marea schema a Naturii.

Dar sa revenim… de ce este mai ofensator faptul de a fi evoluat din maimuta decat faptul de a fi evoluat din Pesti (de exemplu), cu toate ca pe scara evolutiei maimuta este superioara pestilor? De ce maimuta este mai respingatoare decat pestele? Raspunsul este simplu: pentru ca in subconstientul nostru stim ca ne seamana si i ne asemanam. Intreg comportamentul ei ne arata ca maimuta nu este un simplu animal, ea este un animal… uman. Iar daca animalul poate fi uman… atunci si omul poate fi… animal. Vice versa. Iar acest lucru aduce prejudicii pozitiei privilegiate a omului in Natura. In ultima instanta, vrand-nevrand, atitudinea ilara in fata comportamentului unei maimute nu este decat reactia instinctuala de a ne domina propria teama. In felul acesta reusim sa nu ne mai simtim (cel putin pe moment) amenintati in… umanitatea noastra.

Mitingul de protest al campaniei "Aduceti-l pe Darwin Inapoi in Scoli"

(Sursa: Rezistenta Urbana)

M-a revoltat si in acelasi timp m-a intristat afirmatia crainicei de la Prima TV, care spune la un moment dat ca "omul a evoluat din maimuta". Atrag atentia redactorului stirii respective ca omul a evoluat dintr-un stramos comun cu maimuta, si nu din maimuta. Mi se pare incredibil ca dupa 150 de ani de evolutionism darwinist, in constiinta colectiva inca se mai perpetueaza aceasta eroare puerila si lipsita de logica.

Quo vadis Teoria Evolutiei?

Cu riscul de a aduce ingerinte dreptului de autor (dar cu convingerea ca in cazul de fata scopul scuza mijloacele), doresc sa va supun atentiei articolul integral al lui Ion Vianu, aparut in Romania libera, in data de 5 martie 2008.

Teoria evolutiei, acea sinteza geniala propusa de marele naturalist englez Charles Drawin in 1859, care explica originea speciilor prin selectia naturala, a fost scoasa din programa de invatamant liceal a Romaniei de fostul ministru Hardau pentru anul scolar 2008-2009. si nu a fost contrazis de urmatorul ministru, cel actual, dl Adomnitei. In acest fel, Romania devine singura tara din UE in care nu se mai preda explicit teoria darwinista a evolutiei vietuitoarelor.
Argumentul Ministerului Educatiei si Invatamantului, anume ca teoria evolutiei este predata "implicit" in orele de biologie, nu rezista examenului critic. Caci teoria in chestiune nu este cireasa de pe tort a stiintei, ci ilustratia cea mai vie si mai concludenta a modului de gandire stiintific, bazat pe observatie si experiment. Ea ofera o viziune coerenta si demonstrabila a evolutiei vietii de la primele protoplasme vii pana la aparitia omului.

Trebuie sa admitem ca teoria evolutiei, asa cum o cunoastem azi, nu este vesnica: e propriu oricarei teorii stiintifice sa se transforme sau sa fie inlocuita de alta. Dar scoala, orice scoala, are sarcina sa formeze o gandire stiintifica si care se conduce dupa rationalitate. Pe baza observatiei si a experimentului. Deocamdata nimic nu inlocuieste aceasta teorie.
Pana si o personalitate care nu poate fi suspectata de ateism, actualul Papa Benedict al XVI-lea, a recunoscut recent ca argumentele teoriei evolutiei sunt adevarate. Papa a remarcat totusi ca darwinismul raspunde la intrebarea "cum?", dar nu si la "de ce?". La cea dintai se refera stiinta; la cea de-a doua, spune Benedict al XVI-lea, religia.

O privire asupra istoriei stiintei arata ca teoria creationista, sustinuta in special in Statele Unite, in anii de dupa primul razboi modial (vezi faimosul "Proces al maimutelor" in care reclamantii, evanghelici fudamentalisti, cereau ca teoria lui Darwin asupra originii omului sa fie scoasa din scoala), nu a mai rezistat dezvoltarii actuale a stiintei. Crearea Lumii in sapte zile, infatisata in cartea Genezei, nu mai poate fi acceptata de omul modern, fie el credincios sau necredincios (dovada afirmatiile Papei). Acum a aparut, tot in SUA, o teorie mai subtila, aceea a "Proiectului inteligent" ("Intelligent Design"). Conform acestei teorii, pe care o sustin unii oameni de stiinta veniti in special din sanul diverselor confesiuni neoprotestante, complexitatea organismelor vii nu poate veni numai din mutatiile genetice favorabile evolutiei. Ele au la origine un proiect divin (spatiul si cadrul de fata nu ne permit sa intram in amanunte). Adeptii "Intelligent Design" au mers, in 2005, pana la Curtea Federala pentru a impune predarea teoriei lor in scoli. La capatul unei lungi si pasionante dezbateri, unde au fost citati ca martori adepti ai ambelor parti, concluzia a fost ca teoria "Proiectului inteligent" nu intruneste caracterele unei teorii stiintifice (nu este verificabila si falsificabila) si, ca atare, nu poate fi predata in orele de biologie. O discutie similara a avut loc si in Marea Britanie. Aceeasi concluzie s-a impus, anume ca "Proiectul inteligent" nu e o teorie stiintifica, ci o speculatie. S-a tras concluzia totusi, in Anglia, ca ideile propuse sub aceasta eticheta pot fi discutate in orele de educatie religioasa, care fac parte, in Regatul Unit, din programa analitica.

Concluzia care se poate
desprinde este ca biologia
impune o anumita metoda si ca elevii trebuie, inainte chiar de a-si insusi continutul stiintei, sa se patrunda de spiritul ei, adica de faptul ca metoda stiintifica se bazeaza pe demonstratii si contrademonstratii. Intrebarile privind cauza originara, scopul Creatiei, nu sunt absurde si nici nelegitime. Pur si simplu, ele nu trebuie predate ca obiect stiintific.

Se vede inca o data ca ceea ce am sustinut si noi, printre altii, in aceste pagini, anume introducerea in scoli a istoriei religiilor (sau, spun acum, a educatiei religioase) in afara optiunilor confesionale, ar fi fost o buna ocazie de a pune la curent elevii cu intrebari, justificate, despre scopul vietii, despre originea ultima a lucrurilor, despre creatia Lumii, ca si despre varietatea punctelor de vedere si a raspunsurilor posibile. (Astfel de problematici pot fi abordate si in cadrul orelor de filosofie.) In locul unui invatamant confesional si facultativ ar fi fost preferabil un program obligatoriu de cunostinte religioase cu caracter general, instructia intr-o anumita religie trebuind sa revina bisericilor de diferite culte. De altfel, predarea religiei la biserica i-ar ajuta pe scolari sa abordeze credinta ca pe un angajament personal, serios. Pe de alta parte, la scoala, elevul trebuie sa evalueze rigoarea metodelor stiintifice, o obligatie la care va fi supus mai tarziu, in viata profesionala.

Ratio explicativ

De ce este selectia naturala atat de speciala? O idee puternica admite putin pentru a putea explica mult. Depune un efort explicativ considerabil, desi se risipeste putin in presupuneri si postulate. Ratio-ul explicativ al acesteia, adica ceea ce reuseste sa explice raportat la volumul de presupuneri necesare explicarii, este urias. Este greu de crezut ca cineva va gasi o idee care sa posede o putere de explicare, un ratio explicativ, mai mare decat selectia naturala. Ea explica intreaga lume vie si consecintele acesteia, adica tot ce poseda complexitate. Acesta este numaratorul fractiei. Insa numitorul fractiei este suprinzator de mic si de simplu, anume supravietuirea non-aleatorie a genelor in interiorul unui genofond. Avand suficient timp la dispozitie, supravietuirea non-aleatorie a particulelor ereditare va genera complexitate, diversitate si frumusete.

Spre deosebire de selectia naturala, teoria Intelligent Design are un ratio explicativ infim. Numaratorul este identic cu cel al selectiei naturale (tot de tine de complexitatea vietii), insa numitorul este cel putin la fel de mare ca si numaratorul insusi, pe care dorim sa-l explicam, adica o inteligenta suficient de vasta pentru a fi capabila sa explice intreaga complexitate existenta.

(sursa: RichardDawkins.net)

Parte de... parte

ProTv transmis in data de 10 februarie, o editie a emisiunii Parte de carte cu vadit caracter partizan despre cartea lui Richard Dawkins, tradusa in limba romana, Himera credintei in Dumnezeu. Nu trebuie sa ne mire partizanatul emisiunii, avand in vadere apartenenta moderatorului. Numai ca ne asteptam, tinand cont de caracterul complex al discutiei, la invitati de calibru mai consistent. In schimb, invitatii au fost destul de modesti. Moderatorul, desi a invocat argumentul political correctness-ului, a avut grija sa invite "specialisti" aflati de aceeasi parte a baricadei ca si dansul, "prieteni ai religiei", cum se exprima la un moment dat una din invitate. Ar fi fost deontologic sa fi avut un invitat si de cealalta parte a baricadei.

Sub bagheta discreta a moderatorului, retorica emisiunii porneste de la argumente anti-ateiste subtile dar rezonabile, pentru ca spre sfarsit sa se lanseze in sarje explicite la adresa autorului cartii. Moderatorul emisiunii nu a abordat intentionat problemele de fond propuse in carte. In plus, se face confuzie in mod pueril intre ateism si comunism. Pentru ca penibilul sa fie complet, la un moment dat, una din invitate a pus un semn de egalitate intre identitatea nationala si identitatea religioasa, afirmand ca, asa cum nu ne putem dezice de prima, asa nu ne putem dezice nici de ultima. Argumentul trebuie privit nuantat, si nu trebuie trecut cu vederea faptul ca multe conflicte din trecut au avut caracter national, pe langa cele religioase. Respectiva invitata a vrut sa spuna, de fapt, ca nu avem dreptul sa ne dezicem. Adevarul este ca nu putem. In realitate, cultura adopta omul si nu invers. Sunt exemple de personalitati (Cioran, Ionesco) care si-au abandonat cultura, aderand la o alta cultura, insa asta nu inseamna ca au si adoptat acea cultura. Nu pentru ca n-ar fi vrut, ci pentru ca nu au putut, nu au fost educati in acea cultura. Odata nascut si crescut intr-o anumita cultura, faci parte din ea toata viata, indiferent de optiunea personala. Eventual te poate adopta ea pe tine. La fel stau lucrurile si cu religia. Cu mici exceptii, odata crescut si educat intr-o anumita religie, ramai adeptul ei toata viata. Deci un alt argument care s-a formulat, conform caruia exista mai tarziu in viata optiunea de a renunta la o anumita religie, desi ai fost educat in ea, nu ramane in picioare. Se mai afirma ca autorul, fiind biolog, pune accent pe evolutia materiala si neglijeaza evolutia culturala. Invitata care a facut aceasta afirmatie probabil ca nu a auzit de memetica, un domeniu al carui initiator nu este altul decat Richard Dawkins, in Gena egoista.

Mai exista prejudecata, formulata mai mult sau mai putin explicit in emisiune, conform careia religia este depozitara tuturor valorilor morale si spirituale. Eu nu am fost educat in spirit religios, insa nu ma simt cu nimic inferior celor care au fost. Din contra.

Personal, urmaresc cu interes emisiunea, si ma asteptam la o abordare mai de calitate si la o pozitie mai impartiala din partea moderatolului, asa cum ne-a obisnuit cu ocazia altor emisiuni.

Defileul Olduvai, Tanzania, Africa

"Iar punctul ce ne face-atât de răi,
pe când roteam așa-n eternii Gemeni,
întreg îmi apăru din munți si văi."
(Dante Alighieri, Divina Comedie)

Adevarul despre paianjeni

"Dacă ne uităm cu atenţie la o pânză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai goase şi nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pânzei şi între ele altele mai subţiri şi lipicioase.

Cele două tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul pentru a nu se prinde în propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.

Teoria evoluţionistă susţine că animalele evoluează treptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rând.

Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întâi firele lipicioase, păianjenul s-ar fi prins în propria plasă, iar în cazul în care ar fi apărut mai întâi firele nelipicioase, ar fi murit de foame pentru că nu ar fi putut prinde alte insecte. În ambele cazuri, vedem că păianjenul nu ar fi putut supravieţui pentru a evolua ulterior spre alte forme.

Aşadar, păianjenul trebuie să fi fost capabil de la început să secrete ambele tipuri de fire, ceea ce contrazice teoria evoluţionistă şi confirmă faptul că speciile au fost create de un Creator inteligent, care le-a dotat cu tot ce le era necesar pentru a trăi."

(www.creationism.info.ro)

Inca o data sa face apel la Complexitatea Ireductibila. Inca o data lucrurile sunt privite din punct de vedere al produsului finit, si nu din punct de vedere evolutiv. Nu se tine seama de faptul ca structura de astazi este diferita de structura primordiala deoarece, in timp, parti din ea au fost indepartate. Un arc din piatra este aparent de o complexitate ireductibila deoarece fara cheia de bolta s-ar prabusi. La randul ei, cheia de bolta s-ar prabusi fara restul structurii. Si cu toate acestea, arcul a fost ridicat treptat, piatra cu piatra, sustinuta de schela, care insa nu mai face parte din constructia finita, fiind indepartata la terminarea constructiei. In natura lucrurile se petrec in mod analog. Priviti imaginea de mai jos. Formatiunea naturala din imagine este aparent de complexitate ireductibila, asemanator arcului din piatra. Cu toate acestea, nu ne este greu sa ne imaginam cum s-a putut forma. Arcul din piatra nu a devenit ireductibil complex decat in momentul in care i s-a indepartat esafodajul. Formatiunea din imagine nu a devenit ireductibil complexa decat in momentul in care elementele naturale au erodat partea din mijloc.

In cazul panzei de paianjen lucrurile se petrec in mod foarte asemanator. Asa-numita complexitate ireductibila este doar consecinta capacitatii noastre limitate de a vedea cum lucreaza evolutia in timp. Studiind formele ancestrale, ne putem da seama cum a functionat structura respectiva in trecut, si cum a putut lua nastere. Nu toti paianjenii de astazi tes panze lipicioase pe care le expun in aer. Multe specii traiesc in galerii sapate in pamant, si impanzesc intrarea in galerie cu o retea fina de fire nelipicioase, aflate in legatura cu paianjenul. Scopul acestei panze nu este sa prinda prada, ci doar sa informeze paianjenul cand o potentiala prada trece prin fata galeriei, moment in care tasneste afara si o captureaza. Deci iata ca chiar si o panza nelipicioasa poate fi utila. Se banuieste ca panzele aeriene lipicioase au evoluat din acest tip ancestral.

Exista si specii de paianjeni care nu tes deloc panza. Se banuieste ca, la origine, paianjenii foloseau panza doar la fabricarea coconului cu care infasoara ponta, tinand cont de faptul ca toti paianjenii de astazi fac acest lucru. Numai ulterior a ajuns sa dobandeasca, la unele specii, functia de capturare a prazii. Exista multe alte functii ale panzei, unele dintre ele fiind dependente de sex. De exemplu, masculii folosesc panza pentru a transfera sperma de la orificiile genitale la organele copulatorii.

Unele utilizari sunt de-a dreptul ingenioase si predispun la concluzii teleologice de genul complexitatii ireductibile. De exemplu, genul Mastophora produce un singur fir de panza la capatul careia atarna o picatura de secretie lipicioasa, cu care prinde insectele din zbor. In plus, ea mai secreta si un feromon cu care atrage insectele. Un adept al complexitatii ireductibile ar spune ca picatura fara panza nu-si are nici un rost, iar panza fara picatura este inutila. In realitate, lucrurile au evoluat gradual. Imaginati-va un paianjen cu o panza normala, lipicioasa. Dupa intrarea in scena a feromonului, care atragea prada in cantitate mare, panza lipicioasa a devenit redundanta si a fost simplificata la un singur fir, cu o picatura lipicioasa la capat. Deci feromonul, care initial a fost doar o modalitate de eficientizare a capturarii prazii, si nu un element absolut necesar, a devenit treptat indispensabil, odata cu simplificarea panzei.

Este evolutia falsificabila?

Nu-mi propun aici sa dezbat legitimitatea falsificationismului, ci doar sa supun analizei daca evolutia si teoria evolutiei sunt falsificabile sau nu. Unul din argumentele preferate ale teistilor este acela ca evolutia nu este falsificabila, drept urmare nu poate fi considerata o teorie stiintifica.

Falsificabilitatea este un concept introdus in filosofia stiintei de catre Karl Popper. El statueaza ca o afirmatie poate fi considerata falsificabila atunci cand exista (sau se pot imagina) o observatie, un test sau o predictie in interiorul domeniului care, odata confirmate, ar demonstra ca afirmatia respectiva este falsa. Falsificabilitatea este un criteriu pentru a aprecia daca o afirmatie, o lege, sau o teorie este stiintifica sau nu. Daca este falsificabila, atunci este stiintifica. Daca nu este falsificabila, atunci nu este stiintifica. O teorie stiintifica care nu este infirmabila de nici un eveniment stiintific posibil, nu este stiintifica. In fapt orice test efectuat asupra unei teorii are ca rezultat falsificarea sau infirmarea teoriei ca fiind stiintifica. Cu toate acestea, trebuie accentuat faptul ca Popper considera falsificabilitatea nu ca pe un criteriu al adevarului, si doar ca pe un criteriu al caracterului stiintific. Cu alte cuvinte, o afirmatie poate sa nu fie stiintifica (deci sa nu fie falsificabila), dar poate sa fie adevarata. Tentativa de a falsifica o teorie poate fi privita si ca un gedankenexperiment, un experiment mintal.

Un exemplu de afirmatie falsificabila este, de pilda, "toate lebedele sunt albe". Afirmatia este falsificabila deoarece, daca s-ar descoperi numai o singura lebada neagra, atunci afirmatia ar fi infirmata (falsificata). "Este bine a-i ajuta pe ceilalti la nevoie" este in schimb o afirmatie nefalsificabila (ca majoritatea afirmatiilor ce tin de etica), deci nestiintifica. Dar asta nu inseamna ca n-are valoare de adevar.

Au fost imaginate numeroare cai de a falsifica teoria evolutiei. Iata cateva:

1. Descoperirea de fosile de iepuri in Precambrian, ar demonta complet teoria evolutiei. Pana in prezent nici unul nu s-a descoperit
2. Generatia spontana (aparitia spontana de forme de viata, gata formate)
3. Depozite fosilifere statice
4. Himere adevarate (organisme analoage centaurilor sau sirenelor) a caror aparitie nu poate fi explicata prin transfer lateral de gene sau simbioza
5. Absenta fosilelor hominide. Cand Darwin a scris Originea speciilor, nu se descoperisera inca fosile de prehominizi. Daca nu s-ar fi descoperit nici ulterior, atunci teoria lui Darwin ar fi fost falsificata
6. Dovada ca balenele, oamenii, cangurii si crabii au aparut toti in acelasi timp
7. Lipsa formelor de tranzitie. Teoria evolutiei anticipeaza descoperirea de verigi (forme de tranzitie) intre formele deja descoperite. Cea mai noua veriga descoperita (si anticipata) este Tiktaalik
8. Daca nu ar exista diferente semnificative intre fauna si flora din erele si perioadele geologice sau din regiuni geografice care au fost separate pentru o lunga perioada de timp
9. Daca s-ar dovedi ca Pamantul are o vechime de 6000 de ani
10. Inexistenta unui mecanism de transmitere a informatiei de la parinti la descendenti, evolutia depinzand de acest mecanism. Cand Darwin a formulat teoria evolutiei, inca nu se descoperise ADN-ul, ceea ce demonstreaza puterea predictiva a acesteia

Faptul ca in teoria evolutiei mai persista inca elemente nelamurite (ca in orice stiinta de altfel) se explica prin faptul ca orice stiinta este incompleta prin definitie. Ea ridica intotdeauna mai multe probleme decat poate rezolva in prezent. In asta consta de fapt si fecunditatea ei.

Exista o conceptie naiva a falsificabilitatii conform careia oridecateori descoperim date care nu sunt sustinute de o anumita ipoteza, sau nu intra in tiparul anticipat de acea ipoteza, atunci trebuie sa renuntam si la intreaga teorie din spatele ipotezei. De exemplu, asta ar insemna ca daca s-ar constata ca altruimul animalelor eusociale nu se datoreaza selectiei de rudenie, atunci am fi obligati sa renuntam la insasi conceptul de altruism, in loc sa cautam raspunsul intr-o alta ipoteza, de exemplu selectia de grup.

Acest mod de abordare contravine insasi structurii epistemologiei stiintifice. Aceasta spune ca, oridecateori observatia anticipata de catre ipoteza nu este gasita, trebuie ori sa reevaluam ipoteza respectiva, ori sa reevaluam intreaga teorie din spatele ei. In general problemele de acest gen, perfect normale in cercetarea stiintifica, sunt rezolvate prin modificarea ipotezei, teoria ramanad in picioare.

Acesta este si cazul teoriei evolutiei. Cercetarea in cadrul ei nu-si propune sa supuna testarii (falsificarii) intreaga teorie, ci numai ipoteze si teorii particulare, care apoi pot sau nu sa sustina teoria generala.

Matematica din spatele evolutiei

La sugestia unui coleg de breasla din blogosfera romaneasca, am decis sa traduc si sa public un text pe care il gasiti in original la urmatoarea adresa:

http://science.slashdot.org/comments.pl?sid=156877&cid=13153263

Cum politica mea este sa nu public ceva cu care nu sunt de acord, marturisesc ca era cat pe ce sa abandonez de doua ori pe parcurs. O data cand mi s-a parut a se sugera ca mutageneza si selectia ar fi separate si decalate in timp. Ulterior autorul a specificat ca cele doua sunt simultane (probabil ca a sesizat si el confuzia). Si a doua oara cand mi s-a parut a se sugera ca organismele, sau mai degraba populatiile, ar cunoaste apriori care combinatii de gene sunt favorabile si care nu.

"Exista un puternic substrat matematic in spatele procesului de evolutie, substrat care insa nu permeaza discursurile uzuale despre evolutie. Conceptia comun intalnita este aceea a unei secvente de mutatii individuale benefice, asemenea urcarii unei scari. Daca intr-adevar asa ar sta lucrurile, atunci detractorii evolutiei ar avea dreptate. Atunci ar fi imposibil, din punct de vedere matematic, ca evolutia sa produca incredibila complexitate pe care o vedem astazi.

Pentru a demonstra puternicul substrat matematic al evolutiei, voi incepe prin a abandona metafora “urcarii scarii” prin mutatii benefice. De fapt, haideti chiar sa consideram ca fiecare mutatie care are loc este fie neutra, fie daunatoare. Voi demonstra puternicul mecanism matematic al evolutiei in actiune.

Un punct de pornire ar putea fi afirmatia comuna a creationistilor potrivit careia mutatiile si evolutia “nu pot crea informatie”. In prima faza a mutagenezei, au dreptate. Cand are loc o mutatie, aceasta introduce zgomot, deci tinde sa degradeze informatia existenta. Dar priviti ce se intampla in momentul in care mutatia este transmisa mai departe unui urmas. Mutatia respectiva inceteaza sa mai constituie zgomot. Ea poarta o unitate mica de informatie. Poarta o mica eticheta pe care scrie “aceasta este o mutatie non-fatala”. Prezenta acestei mutatii la urmas este o piesa noua de informatie creata. In timp, populatia isi construieste o LIBRARIE de mutatii non-fatale. Aceasta constituie o vasta acumulare de informatie noua.

Aceasta informatie sufera inca si mai multe prelucrari si sinteze. De-a lungul generatiilor, mutatiile se vor multiplica, insa noi presupunem ca nu avem mutatii benefice. Cu toate acestea, chiar si mutatiile neutre vor avea tendinta de a se multiplica si acumula. Mutatiile in mica masura daunatoare se vor multiplica si acumula si ele, dar in grad mai scazut. Mutatiile moderat daunatoare se vor acumula chiar si ele, iar mutatiile foarte daunatoare, dar non-fatale se vor multiplica si acumula cel mai putin. Deci, nu numai ca ajungem sa construim o librarie de mutatii non-fatale, dar mutatiile ajung sa fie etichetate cu o anumita frecventa corespunzatore procentului din populatie purtator al acelor mutatii. Fiecare mutatie reprezinta acum o masura. Fiecare mutatie este purtatoare a unei etichete cu raportul costuri/beneficii la nivel de populatie. Cele mai favorabile au un procent mare de reprezentare, in timp ce cele mai daunatoare au un procent apropiat de zero. Libraria noastra contine acum un volum voloros si sofisticat de informatie nou creata.

Indivizii din populatie vor fi purtatori ai unei incarcaturi relativ stabile de mutatii daunatoare, o reflectare a “costului” datorat acestora. Indivizii impovarati cu un cost mai mare decat media vor muri, eliminand astfel din populatie un procent mai mare decat media de mutatii daunatoare, si impingand astfel media in sus, iar indivizii impovarati cu un cost mai mic decat media se vor inmulti, impingand de asemenea in sus media. Efectul purificator al selectiei care indeparteaza incarcatura daunatoare din genofond va creste astfel incat sa fie la nivelul daunei produse de catre mutatia respectiva. Mutatiile daunatoare vor fi eliminate pe masura ce sunt adaugate prin mutageneza. Mutatiile neutre se vor acumula constant in librarie, in timp ce mutatiile negative vor ramane la un nivel relativ scazut, limitat de costul fiecareia. Unele mutatii vor disparea, in timp ce altele noi vor aparea.

Adevarata putere in evolutie o constituie recombinarea. Fiecare urmas detine o combinatie aleatorie de mutatii din librarie. Fiecare urmas este un subiect de test in cautarea unei combinatii benefice de mutatii. Sa presupunem ca un individ poseda un milion de mutatii intamplatoare in codul sau genetic. Asta inseamna 500.000.000.000 de perechi de mutatii care sunt testate simultan si in paralel doar in cazul individului respectiv. Poate ca una din cele un milion este o mutatie care determina secretia unei toxine, iar alta determina modificarea porilor din piele. Fiecare mutatie in parte poate fi daunatoare, insa combinarea celor doua poate fi benefica in protectia in fata pradatorilor.

Exista 160.000.000.000.000.000 de triplete mutante. Fiecare individ testeaza aceste triplete in paralel. Una din mutatii poate determina o toxina anume, o alta poate determina cresterea fatala a nivelului toxinei (ceea ce ar constitui o fundatura evolutiva), iar o a treia ar putea determina o costisitoare si in mod normal complet nefolositoare antitoxina. Insa tripletul este un progres: fie un puternic mijloc de aparare in fata pradatorilor, fie arma pentru un pradator, fie ambele simultan.

In acelasi timp, fiecare indivit testeaza 40.000.000.000.000.000.000.000.000 cvadruplete de mutatii in paralel. Desi cele 4 mutatii pot produce individual proteine si enzime nefolositoare, combinarea lor impreuna poate da nastere la un tub digestiv revolutionar.

Totodata fiecare individ testeaza un numar aproape infinit de mutatii pentuplete sau sextuplete si asa mai departe. Fiecare individ testeaza un numar cvasi-infinit de posibilitati, si o face in paralel si gratuit. Acest fenomen se numeste paralelism implicit, si multiplica la nivel astronomic puterea evolutiei de a cauta inovatii.

Un alt aspect pe care l-am amintit, dar nu l-am tratat suficient, este acela ca fiecare mutatie este prezenta in populatie cu o anumita frecventa, masura costuri/beneficii aferenta acelei mutatii. Cand ai in obiectiv un model de cautare cat mai eficient, tinzi sa minimizezi efortul inutil, sa minimizezi costurile si sa maximizezi profitul invesititiei, relativ la resurse. Fiecare urmas este o investitie de resurse, un efort supus testarii. Cand investesti resursele urmarind un profit, cauti sa-ti consumi cea mai mare parte a efortului asupra mutatiilor care s-au dovedit cele mai profitabile in trecut, si efortul cel mai mic asupra mutatiilor cvasi-fatale. Vrei sa testezi combinatii de mutatii favorabile, si aproape niciodata nu te vei deranja sa testezi o combinatie de mutatii cvasi-fatale, care probabil vor duce la moartea urmasilor si la pierderea investitiei. Cu toate aceastea, vei vrea sa testezi din cind in cand o combinatie de mutatii cvasi-fatale, deoarece ar putea rezulta intr-o inovatie favorabila, iar rasplata ar fi pe masura. In matematica, aceasta investitie de efort si acest model de cautare au fost deja studiate, descoperindu-se un model matematic de optimizare. Printr-o coincidenta sau nu, acelasi model matematic optim de cautare a fost constatat si in cazul populatiilor. Acestea investesc mult efort si multi urmasi testand cele mai bune mutatii si combinatii de mutatii. Insa cand este vorba de mutatii mai mult sau mai putin daunatoare, frecventa investitiei este optimizata pe masura riscului, nici mai mult, nici mai putin. La toate nivelurile, mutatiile sunt testate proportional cu costul masurat impus gazdei.

Deci evolutia poseda un multiplicator aproape infinit in puterea sa de cautare si isi investeste efortul de cautare in modul cel mai optim si mai eficient. Este un aspect matematic profund care rareori apare in explicatiile legate de evolutie.

Un alt aspect este acela ca, odata descoperita o mutatie sau o combinatie favorabila, evolutia incepe sa caute in vasta librarie de gene non-fatale. Cele mai multe combinatii noi vor avea probabil efecte secundare nedorite. O pereche de membre se pot transforma intr-o modalitate eficienta de a procura o sursa noua de hrana, sau sa devina total non-functionale. Evolutia cauta mai departe in librarie dupa mutatii care sa imbunatateasca noul organ, sau mutatii care sa poata ameliora eventualele disfunctii.

Rareori evolutia este o simpla ascensiune pe scara a mutatiilor benefice. Evolutia este un sistem de prelucrare a informatiei, care construieste vaste baze de date pentru a putea realiza masuratori complexe asupra lor. Aceste masuratori vor fi apoi folosite pentru a descoperi si imbunatati.

Tot ce s-a spus se potriveste in intregime cu teoria echilibrului punctat. Pe parcursul fazei linistite, libraria acumuleaza noi mutatii si masoara mutatiile intr-un anumit procent de populatie. Iar atunci cand se produce o potrivire favorabila intre mutatii sau are loc o schimbare favorabila in mediu, evolutia demareaza. Sondeaza baza de date in cautarea de noi contributori la ceea ce exista deja, pentru a spori gradul de adaptabilitate. De asemenea sunt remasurate si frecventele celorlalte mutatii pentru a reevalua raportul costuri/beneficii in noile conditii create. Acest lucru nu numai ca poate schimba radical frecventele genelor si mutatiilor din populatie, dar poate cu usurinta stimula descoperirea de noi inovatii independente. Daca populatia sufera o presiune selectiva puternica, daca cea mai mare parte a ei este decimata sau dislocata, atunci genofondul ajunge sa fie fragmentat si el. Mare parte din libraria acumulata ajunge sa fie stearsa odata cu majoritatea populatiei. Cu o librarie fragmentata, populatia se va schimba si va progresa putin. Dar libraria sa va reface in timp, prin acumularea de noi mutatii."

(traducere proprie)