Quo vadis Teoria Evolutiei?

Cu riscul de a aduce ingerinte dreptului de autor (dar cu convingerea ca in cazul de fata scopul scuza mijloacele), doresc sa va supun atentiei articolul integral al lui Ion Vianu, aparut in Romania libera, in data de 5 martie 2008.

Teoria evolutiei, acea sinteza geniala propusa de marele naturalist englez Charles Drawin in 1859, care explica originea speciilor prin selectia naturala, a fost scoasa din programa de invatamant liceal a Romaniei de fostul ministru Hardau pentru anul scolar 2008-2009. si nu a fost contrazis de urmatorul ministru, cel actual, dl Adomnitei. In acest fel, Romania devine singura tara din UE in care nu se mai preda explicit teoria darwinista a evolutiei vietuitoarelor.
Argumentul Ministerului Educatiei si Invatamantului, anume ca teoria evolutiei este predata "implicit" in orele de biologie, nu rezista examenului critic. Caci teoria in chestiune nu este cireasa de pe tort a stiintei, ci ilustratia cea mai vie si mai concludenta a modului de gandire stiintific, bazat pe observatie si experiment. Ea ofera o viziune coerenta si demonstrabila a evolutiei vietii de la primele protoplasme vii pana la aparitia omului.

Trebuie sa admitem ca teoria evolutiei, asa cum o cunoastem azi, nu este vesnica: e propriu oricarei teorii stiintifice sa se transforme sau sa fie inlocuita de alta. Dar scoala, orice scoala, are sarcina sa formeze o gandire stiintifica si care se conduce dupa rationalitate. Pe baza observatiei si a experimentului. Deocamdata nimic nu inlocuieste aceasta teorie.
Pana si o personalitate care nu poate fi suspectata de ateism, actualul Papa Benedict al XVI-lea, a recunoscut recent ca argumentele teoriei evolutiei sunt adevarate. Papa a remarcat totusi ca darwinismul raspunde la intrebarea "cum?", dar nu si la "de ce?". La cea dintai se refera stiinta; la cea de-a doua, spune Benedict al XVI-lea, religia.

O privire asupra istoriei stiintei arata ca teoria creationista, sustinuta in special in Statele Unite, in anii de dupa primul razboi modial (vezi faimosul "Proces al maimutelor" in care reclamantii, evanghelici fudamentalisti, cereau ca teoria lui Darwin asupra originii omului sa fie scoasa din scoala), nu a mai rezistat dezvoltarii actuale a stiintei. Crearea Lumii in sapte zile, infatisata in cartea Genezei, nu mai poate fi acceptata de omul modern, fie el credincios sau necredincios (dovada afirmatiile Papei). Acum a aparut, tot in SUA, o teorie mai subtila, aceea a "Proiectului inteligent" ("Intelligent Design"). Conform acestei teorii, pe care o sustin unii oameni de stiinta veniti in special din sanul diverselor confesiuni neoprotestante, complexitatea organismelor vii nu poate veni numai din mutatiile genetice favorabile evolutiei. Ele au la origine un proiect divin (spatiul si cadrul de fata nu ne permit sa intram in amanunte). Adeptii "Intelligent Design" au mers, in 2005, pana la Curtea Federala pentru a impune predarea teoriei lor in scoli. La capatul unei lungi si pasionante dezbateri, unde au fost citati ca martori adepti ai ambelor parti, concluzia a fost ca teoria "Proiectului inteligent" nu intruneste caracterele unei teorii stiintifice (nu este verificabila si falsificabila) si, ca atare, nu poate fi predata in orele de biologie. O discutie similara a avut loc si in Marea Britanie. Aceeasi concluzie s-a impus, anume ca "Proiectul inteligent" nu e o teorie stiintifica, ci o speculatie. S-a tras concluzia totusi, in Anglia, ca ideile propuse sub aceasta eticheta pot fi discutate in orele de educatie religioasa, care fac parte, in Regatul Unit, din programa analitica.

Concluzia care se poate
desprinde este ca biologia
impune o anumita metoda si ca elevii trebuie, inainte chiar de a-si insusi continutul stiintei, sa se patrunda de spiritul ei, adica de faptul ca metoda stiintifica se bazeaza pe demonstratii si contrademonstratii. Intrebarile privind cauza originara, scopul Creatiei, nu sunt absurde si nici nelegitime. Pur si simplu, ele nu trebuie predate ca obiect stiintific.

Se vede inca o data ca ceea ce am sustinut si noi, printre altii, in aceste pagini, anume introducerea in scoli a istoriei religiilor (sau, spun acum, a educatiei religioase) in afara optiunilor confesionale, ar fi fost o buna ocazie de a pune la curent elevii cu intrebari, justificate, despre scopul vietii, despre originea ultima a lucrurilor, despre creatia Lumii, ca si despre varietatea punctelor de vedere si a raspunsurilor posibile. (Astfel de problematici pot fi abordate si in cadrul orelor de filosofie.) In locul unui invatamant confesional si facultativ ar fi fost preferabil un program obligatoriu de cunostinte religioase cu caracter general, instructia intr-o anumita religie trebuind sa revina bisericilor de diferite culte. De altfel, predarea religiei la biserica i-ar ajuta pe scolari sa abordeze credinta ca pe un angajament personal, serios. Pe de alta parte, la scoala, elevul trebuie sa evalueze rigoarea metodelor stiintifice, o obligatie la care va fi supus mai tarziu, in viata profesionala.