Saturday, July 25, 2009

Susan Blackmore despre gene, meme si teme (tehno-meme)


(optati pentru subtitrarea in limba romana)

Este o expunere deosebit de interesanta, in special in ceea ce priveste temele (sau tehno-memele). Senzatia mea este ca autoarea a fost intampinata cu o oarecare reticenta de catre public. La inceput asa se intampla, in general, cu ideile radicale care se abat prea mult de la zeitgeist. Sunt indivizi care nu pot accepta faptul ca o parte din comportamentul lor este dictat de catre gene. Despre meme sau... doamne fereste... teme (tehno-meme) sa nici nu mai vorbim. Expunerea are meritul de a fi singura (din cate am eu cunostinta) expunere in public a teoriei sa-i spun... temetice, sau tehno-memetice (nu are nici o legatura cu scenariul Matrix), cu care personal sunt in totalitate de acord. Felicitari Susanei Blackmore pentru curajul de care da dovada, atragandu-si in acest fel persiflajul unui anumit segment de public. Singura mea completare la ceea ce s-a expus este ca in prezent aceste tehno-meme sunt in stadiu extrem de primitiv, asemanator cu stadiul in care erau memele la data aparitiei primelor pluricelulare, sa spunem (comparatia este arbitrara)... ele existand mai mult ca atractori decat ca entitati materiale propriuzise. La fel de mult m-a impresionat si alternativa la ecuatia lui Drake.
Reproduc mai jos transcrierea expunerii, preluata de pe TED. Autorul traducerii este Diana Hasegan.

Evoluţia culturală e un copil periculos pe pământul oricărei specii. Pe când realizezi ce se întâmplă, copilul deja a crescut, deja face prăpăd, şi e prea târziu a-l pune înapoi. Noi oamenii suntem speciile Pandorei pe Pământ. Noi suntem cei care au eliberat replicatorul al 2-lea din cutia lui, şi nu-l putem pune înapoi. Vedem consecinţele peste tot în jurul nostru.

Sugerez că aceasta este viziunea ce ia naştere dacă luăm memetica în serios. Şi ne dezvăluie un nou mod de a ne gândi nu doar la ceea ce are loc pe planeta noastră, dar şi despre ce ar putea să se întâmple şi în alte locuri din Univers. În primul rând aş dori să spun ceva despre memetică şi teoria memelor, şi în al doilea rând, cum ar putea acestea să ne arate cine este acolo, dacă într-adevăr este cineva.

Aşadar, memetica. Memetica se bazează pe principiul Darwinism-ului Universal. Darwin a avut această idee extraordinară. Într-adevăr, unii spun că este cea mai bună idee pe care a avut-o cineva. Nu e frumos că putem vorbi despre cea mai bună idee pe care a avut-o cineva? Credeţi că ar putea fi? Audienţa: Nu. (Râsete) Cineva spune un nu răspicat de acolo. Eu spun da, şi dacă ar exista, premiul este al lui Darwin.

De ce? Pentru că ideea a fost aşa de simplă, şi totuşi explică tot designul din Univers. Aş spune nu doar designul biologic, ci tot designul pe care îl atribuim omenirii. Este acelaşi lucru. Ce a spus Darwin? Ştiu că ştiţi idea, selecţia naturală, dar permiteţi-mi un citat din "Originea Speciilor", 1859, în câteva propoziţii.

Darwin a spus ceva de genul -- dacă avem indivizi ce variază, şi asta nu putem nega -- Am fost în Galapagos, şi am măsurat mărimea ciocurilor şi mărimea carapacelor ţestoaselor, etc. Şi 100 de pagini mai încolo -- (Râsete) Dacă există o bătălie a vieţii, asfel încât aproape toate aceste creaturi mor -- şi asta nu poate fi pusă la îndoială, l-am citit pe Malthus şi am calculat cât le-ar lua elefanţilor să acopere întreaga planetă dacă s-ar înmulţi fără restricţii. Peste încă 100 de pagini. Şi dacă cei foarte puţini care supravieţuiesc, dau mai departe urmaşilor lor ceea ce i-a ajutat să supravieţuiască, atunci acei urmaşi trebuie să fie mai bine adaptaţi circumstanţelor decât părinţii lor.

Vedeţi ideea? Dacă, dacă, dacă, atunci. El nu avea conceptul de algoritm. Dar asta e ceea ce a descris în carte, şi asta e ceea ce numim acum algoritm evoluţionar. În principiu, este nevoie de doar trei lucruri -- diversitate, selecţie şi ereditate. Vorba lui Dan Dennett, dacă avem cele trei atunci avem evoluţie. Sau design din haos, fără ajutorul minţii.

Îmi place un cuvânt de acolo. Care credeţi că este cuvântul meu favorit? Audienţa: Haos. Haos? Nu. Ce? Minte? Nu. Audienţa: Fără. Nu, nu fără. (Râsete) Încercaţi-le toate pe rând: Mmm...? Audienţa: Trebuie. Trebuie. Trebuie, trebuie. De aceea este aşa de extraordinar. Nu este nevoie de un designer, sau de un plan, sau previziune, sau orice altceva. Dacă există ceva ce este copiat cu variaţie şi este selectat, atunci trebuie ca designul să apară de nicăieri. Nu-l poţi opri Trebuie e cuvântul meu favorit de acolo.

Acum, ce are asta a face cu memele? Principiul de aici se aplică oricărui lucru care este copiat cu variaţie şi selecţie. Suntem aşa de obişnuiţi să gândim în termeni biologici, încât ne gândim în acest mod la gene. Darwin nu ştia de gene. El a vorbit mai mult despre animale şi plante, dar şi despre limbi ce evoluează şi ajung la extincţie. Dar principiul Darwinismului Universal este acela că orice informaţie ce variază şi este selectată va produce design.

Despre asta vorbea Richard Dawkins în cartea sa din 1976, "Gena egoistă". Informaţia ce este copiată a numit-o replicator. Se copiază egoist. Nu însemnând că stă într-o celulă şi zice, "Vreau să fiu copiată". Dar că va fi copiată dacă va putea, neţinând cont de consecinţe. Nu-i pasă de consecinţe pentru că nu poate, pentru că este doar informaţie ce este copiată. A vrut să se îndepărteze de gândirea generală despre gene, şi a spus, "Există un alt fel de replicator pe planetă?" Ah, da, există.

Uitaţi-vă în jurul vostru, aici de exemplu, în această încăpere. În jurul nostru, plutind, există un alt replicator. Informaţia ce o copiem de la o persoană la altă prin imitaţie, prin limbaj, vorbind, povestind întâmplări, purtând haine, făcând lucruri. Acesta este informaţie copiată cu variaţie şi selecţie. Acesta este un proces de design în plină desfășurare. A vrut un nume pentru noul replicator. A luat cuvântul grecesc "mimeme", ce înseamna "ceea ce este imitat". Ţineţi minte asta, este definiţia centrală. Ceea ce este imitat. Şi l-a prescurtat la "meme", doar pentru că sună bine şi a făcut un meme bun, un meme ce se înmulţeşte eficient. Asfel a apărut această idee. Este important să ţinem minte definiţia.

Întreaga ştiinţă a memeticii este foarte vătămată, neînţeleasă, inspiră teamă. Dar multe din aceste probleme pot fi evitate ţinând minte definiţia. Un meme nu este echivalent cu o idee. Nu este o idee, nu este echivalent cu nimic altceva defapt. Ţineţi minte definiţia. Este ceea ce este imitat. Sau informaţia ce este copiată de la o persoană la alta. Haideţi să vedem câteva meme.

Dumneavostră domnule, aveţi acei ochelari în jurul gâtului în acel mod interesant. Mă întreb dacă aţi venit cu această idee chiar dumneavoastră, sau aţi copiat-o de la altcineva? Dacă aţi copiat-o, este un meme. Dar despre...ooh, nu văd niciun meme interesant pe aici. Bine, cine are un meme interesant pentru mine? Da, cerceii dumneavoastră, Presupun că nu aţi venit dumneavoastră cu ideea de cercei. Probabil i-aţi cumpărat. Sunt o mulţime în magazine. E ceva ce se transmite de la o persoană la alta. Toate poveştile pe care le spunem, desigur, TED este o sărbătoare a memelor, mase de meme.

Modul în care trebuie să ne gândim la meme totuşi, este să ne gândim cum se răspândesc? Sunt informaţie egoistă, se vor copia dacă vor putea. Dar unele dintre ele se vor copia pentru că sunt bune, sau adevărate, sau folositoare, sau frumoase. Unele vor fi copiate chiar dacă nu sunt. Unele, e chiar greu de spus de ce.

O memă mi se pare chiar interesantă. Şi o spun cu bucurie, precum mă aşteptam, am găsit-o când am venit aici, şi sunt sigură că şi voi aţi găsit-o. Mergi la un hotel elegant undeva, intri, pui hainele jos şi mergi la baie, şi ce vezi? Audienţa: Săpun de baie. Pardon? Audienţa: Săpun. Săpun, da. Ce altceva? Audienţa: (Indescifrabil) Mmm mmm. Audienţa: Chiuvetă, toaletă! Chiuvetă, toaletă, da, toate sunt meme, toate, dar sunt folositoare, şi apoi mai este unul. (Râsete) Ce face acesta? (Râsete) S-a răspândit în toată lumea. Nu e surprinzător că l-aţi găsit cu toţii când aţi intrat în aceste băi. Dar am făcut această fotografie într-o toaletă din spatele unui cort într-o tabără ecologică din jungla Assam. (Râsete) Cine a împăturit chestia aceea acolo, şi de ce? (Râsete) Unii se lasă duşi de val. (Râsete) Alţii sunt leneşi şi fac greşeli. Unele hoteluri exploatează oportunitatea şi pun şi mai multe meme cu un mic sticker. (Râsete) Despre ce este vorba aici? Presupun că este acolo pentru a-ţi spune că cineva a curăţat locul, şi este frumos. Defapt tot ce-ţi spune este că o altă persoană este posibil să fi împrăştiat microbi dintr-un loc în altul. (Râsete)

Gândiţi-vă asfel. Imaginaţi-vă o lume plină de creiere şi mult mai multe meme decât locuri disponibile. Memele încearcă toate să fie copiate, încearca, adică, este prescurtarea de la, "dacă pot fi copiate, vor fi". Ne folosesc pe noi ca maşinării ce propagă copierea, şi noi suntem maşinării memetice.

De ce este asta important? De ce este folositor, sau ce ne spune? Ne deschide o nouă viziune asupra originii umane şi asupra a ceea ce înseamnă să fi om. Toate teoriile convenţionale despre evoluţia culturală, despre originea oamenilor, şi ceea ce ne deosebeşte de alte specii. Toate celelalte teorii ce explică creierul mare, şi limbajul şi utilizarea uneltelor şi toate aceste lucruri ce ne fac unici, se bazează pe gene. Limbajul trebuie să fi fost folositor pentru gene. Utilizarea uneltelor ne-a ajutat la supravieţuire, împerechere, şamd. Totul, se plângea şi Richard Dawkins cu ceva timp în urmă, totul se rezumă la gene.

Memetica spune însă, "Nu, nu e aşa" Există doi replicatori pe această planetă. Din momentul în care strămoşii noştrii, probabil cu 2 milioane şi jumătate de ani în urmă, au început să imite, a existat un nou proces de copiere. Copiere cu variaţie şi selecţie. Un nou replicator a fost creat, şi nu a fost posibil -- chiar de la început, nu a fost posibil ca oamenii ce l-au creat să copieze doar lucruri frumoase şi folositoare, dar nu şi celelate lucruri. În timp ce creierele lor aveau un avantaj fiind capabile de a copia -- aprinzând focul, întreţinându-l, noi tehnici de vânătoare, asfel de lucruri -- inevitabil au copiat şi lucruri ca: pene în păr, haine ciudate sau pictatul feţelor, sau altceva.

Apare asfel un război între gene ce tind să menţină creierul la o dimensiune mică, economică, care să nu piardă vremea copiind toate aceste lucruri, şi între meme, ca sunetele pe care oamenii le-au produs şi copiat -- în alte cuvinte, ceea ce a devenit limbajul -- competiţia încercând să facă creierul tot mai mare. Mărimea creierul după această teorie, se datorează memelor.

De aceea, în "Maşina memetică", o numesc impuls memetic. În timpul evoluţiei lor inevitabile, determină creşterea creierului, mai bun pentru copierea memelor ce determină această creştere. De aceea avem aceste creiere specifice, pentru că ne place religia, muzica şi arta. Limba, este un parazit la care ne-am adaptat, nu ceva ce a existat iniţial pentru genele noastre, în această viziune. Ca şi orice parazit, poate fi periculos la început, dar apoi coevoluează şi se adaptează rezultând o relaţie de simbioză cu acest parazit nou.

Din perspectiva noastră, nu realizăm că asfel a început. Acesta este punctul nostru de vedere despre ce sunt oamenii. Toate celelalte specii de pe acest pământ sunt doar maşini genetice, nu imită deloc bine. Noi singurii suntem şi maşini genetice şi memetice. Memele au luat o maşină genetică şi au transformat-o într-o maşină memetică.

Dar asta nu e tot. Avem un nou tip de meme acum. M-am gândit mult, pentru că memele m-au preocupat de multă vreme, există o diferenţa între memele ce le copiem -- cuvintele ce ni le spunem unul altuia, gesturile ce le copiem, lucruri umane -- şi toate aceste tehnologii din jurul nostru? Până acum le-am spus tot timpul meme tuturor, dar acum cred sincer că avem nevoie de un nou cuvânt pentru memele tehnologice.

Să le spunem tehnomeme, sau teme. Pentru că procesele sunt diferite. Am început, probabil acum 5000 de ani, cu scrisul. Am depozitat memele pe table de lut, dar pentru a obţine teme adevărate şi maşini temetice, trebuie să existe variaţie, selecţie şi copiere, toate realizate fără oameni. Şi ne apropiem de asta. Ne aflăm la acest punct extraordinar în care suntem aproape de existenţa unor asfel de maşini. Şi, de când am venit la TED, văd că suntem şi mai aproape decât credeam înainte.

Defapt, temele ne forţează creierele să devină tot mai mult nişte maşini temetice. Copiii noştrii învaţă foarte repede să citească, să folosească maşini. Vom avea tot felul de implanturi, droguri ce ne forţează să stam treji tot timpul. Credem că alegem aceste lucruri, dar temele le fac în locul nostru. Acum suntem pe punctul de a a avea un al treilea replicator pe planeta noastră. Dar, ce se întamplă în Univers? Este cineva acolo? Oamenii s-au întrebat asta de multă vreme. Ne-am întrebat şi aici, la TED. În 1961, Frank Drake a realizat ecuaţia sa celebră, dar cred că s-a concentrat pe lucruri greşite. Ecuaţia aceea a fost foarte productivă. A vrut să estimeze N, numărul civilizaţiilor capabile de comunicaţie din galaxie. Şi a inclus acolo rata de formare a stelelor, rata planetelor, dar decisiv, inteligenţa.

Este greşit să gândim asfel după părerea mea. Inteligenţa apare peste tot, sub tot felul de forme. Inteligenţa umană este doar una din ele. Dar ceea ce este foarte important, sunt replicatorii existenţi şi nivelul lor, fiecare crescând pe nivelul de dedesubt. Aş sugera aşadar să nu ne gândim la inteligenţă, ci la replicatori.

Pe baza aceasta, am sugerat un nou tip de ecuaţie. Una foarte simplă. N, acelaşi lucru, numărul civilizaţiilor capabile de comunicaţie din galaxia noastră. Să începem doar cu numărul de planete din galaxia noastră. Procentajul celor ce au replicator de ordinul 1 Procentajul celor ce au replicator de ordinul 2. Procentajul celor ce au replicator de ordinul 3. Pentru că doar pe cel de ordinul 3 îl putem recepţiona -- el va trimite informaţie, sonde, el va ieşi, şi va comunica cu alte zone.

Dacă luam această ecuaţie, de ce nu am auzit nimic de la nimeni până acum? Pentru că fiecare pas este periculos. Un nou replicator este periculos. Poţi să-i supravieţieşti, noi am făcut-o, dar este periculos. Să luam primul pas, de îndată ce viaţa a apărut pe această planetă. Din punct de vedere Gaian. Mi-a plăcut prezentarea lui Peter Ward de ieri -- nu e Gaian tot timpul. De fapt, vietăţile produc lucruri ce la curmă viaţa. Am reuşit să supravieţuim pe această planetă.

Dar apoi, după mult timp, miliarde de ani mai târziu, a apărut al doilea replicator, memele. A fost periculos, desigur. Gândiţi-vă la creierul mare. Câte mame avem aici? Ştiţi totul despre creiere mari. E periculos să le dai naştere. E agonizant să le dai viaţă. (Râsete) Pisica mea a dat naştere la 4 pisicuţe, torcând tot timpul. Puţin diferit. (Râsete)

Dar nu este doar dureros, ci omoară mulţi copii, omoară multe mame, şi este costisitor a produce. Genele sunt forţate să producă toată această mielină, toată grăsimea pentru mielinizarea creierului. Ştiţi că, stând aici, creierul vostru consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului vostru pentru 2% din masa totală a lui. Este un organ costisitor. De ce? Pentru că produce memele.

Putea să ne omoare şi poate că aproape a făcut-o, nu ştim. Probabil că aproape a făcut-o. A fost încercat înainte? Dacă ne gândim la celelalte specii? Louise Leakey a vorbit ieri despre cum noi suntem singurii rămaşi în această categorie. Ce s-a întmâmplat cu ceilalţi? Se poate ca acest experiment în imitaţie, acest experiment cu replicatorul al doilea, este atât de periculos încât să distrugă?

Dar, am rezistat, şi ne-am adaptat. Dar acum, după cum am descris, ne apropiem de al treilea replicator. Şi acesta este şi mai periculos -- este periculos din nou. De ce? Pentru că temele sunt replicatori egoişti şi nu le pasă de noi, sau de planeta noastră, sau de orice altceva. Sunt doar informaţie -- de ce le-ar păsa? Ne folosesc pentru a extrage resursele planetei noastre pentru a produce mai multe calculatoare, şi multe alte lucruri despre care am auzit aici, la TED. Nu vă gândiţi, "Oh, am creat Internetul pentru nevoile noastre". Aşa ne pare nouă. Gândiţi-vă că temele se răspândesc pentru că trebuie. Noi suntem vechile maşini.

Vom reuşi să supravieţuim? Ce se va întâmpla? Ce înseamnă a supravieţui? Există două feluri de supravieţuire. Unul care este evident peste tot în jurul nostru, este că temele ne transformă în maşini temetice, cu aceste implanturi, cu medicamente, cu îmbinarea noastră cu tehnologia. Şi de ce ar face asta? Pentru că ne înmulţim. Avem copii. Facem copii noi, şi le este convenabil să ne folosească, pentru că nu am ajuns la punctul în care există şi o altă opţiune. Deşi este aproape, am auzit azi dimineaţă, este mai aproape decât credeam. Când maşinile temetice se vor reproduce singure. În acest fel, nu contează dacă clima planetei va fi destabilizată, şi viaţa oamenilor nu va mai fi posibilă aici. Pentru că acele maşini temetice, nu vor avea nevoie -- nu sunt creaturi ce folosesc oxigen si nu au nevoie de căldură. Ele pot să trăiască şi fără noi.

Acestea sunt cele două posibilităţi. A doua, nu cred că suntem aşa de aproape. Va veni, dar nu suntem încă acolo. Prima, vine şi ea. Dar pagubele care deja ne-au afectat planeta, ne arată cât de periculos este al treilea stadiu, acel stadiu periculos, al treilea replicator. Şi vom trece de acest stadiu, precum am trecut şi de primele două? Poate că da, poate că nu. Nu am idee. (Aplauze) Chris Anderson: Frumoasă prezentare. SB: Mulţumesc. Chiar şi eu m-am speriat.

Wednesday, July 22, 2009