Monday, March 24, 2008

I'm like a monkey when I get tickled

Incerc sa-mi explic de ce atat de multa lume considera ofensatoare afirmatia potrivit careia omul ar proveni din maimuta. Trec peste faptul ca omul nu a evoluat nici pe departe din maimuta (sa fie oare vorba de cimpanzeu?), ci dintr-un stramos comun. Oare daca in loc de maimuta, am afirma ca omul a evoluat din pasari sau pesti, ofensa ar fi la fel de mare? Ceva ma face sa ma indoiesc. In general maimuta (in limbajul comun, termen uzual pentru cimpanzeu) este vazuta adesea ca o caricatura a omului, de aici si atitudinea ilara fata de ea. Dar de la atitudinea ilara la atitudinea ofensata nu este decat un pas. Ne face placere sa ne amuzam de gesturile ei stangace si ludice, insa in momentul in care se insinueaza ca am fi rude apropiate, reactia este spontana si viscerala. Atitudinea ilara este inlocuita instantaneu cu una de dezgust si ostilitate. Eroarea porneste din prejudecata traditionala conform careia tine de demnitatea omului de a se considera in intregime diferit in natura sa de lumea mineralelor, a plantelor, si in special de lumea animalelor. In definitiv, miza jocului nu este alta decat pozitia omului in marea schema a Naturii.

Dar sa revenim… de ce este mai ofensator faptul de a fi evoluat din maimuta decat faptul de a fi evoluat din Pesti (de exemplu), cu toate ca pe scara evolutiei maimuta este superioara pestilor? De ce maimuta este mai respingatoare decat pestele? Raspunsul este simplu: pentru ca in subconstientul nostru stim ca ne seamana si i ne asemanam. Intreg comportamentul ei ne arata ca maimuta nu este un simplu animal, ea este un animal… uman. Iar daca animalul poate fi uman… atunci si omul poate fi… animal. Vice versa. Iar acest lucru aduce prejudicii pozitiei privilegiate a omului in Natura. In ultima instanta, vrand-nevrand, atitudinea ilara in fata comportamentului unei maimute nu este decat reactia instinctuala de a ne domina propria teama. In felul acesta reusim sa nu ne mai simtim (cel putin pe moment) amenintati in… umanitatea noastra.

Sunday, March 23, 2008

Mitingul de protest al campaniei "Aduceti-l pe Darwin Inapoi in Scoli"




(Sursa: Rezistenta Urbana)

M-a revoltat si in acelasi timp m-a intristat afirmatia crainicei de la Prima TV, care spune la un moment dat ca "omul a evoluat din maimuta". Atrag atentia redactorului stirii respective ca omul a evoluat dintr-un stramos comun cu maimuta, si nu din maimuta. Mi se pare incredibil ca dupa 150 de ani de evolutionism darwinist, in constiinta colectiva inca se mai perpetueaza aceasta eroare puerila si lipsita de logica.

Saturday, March 22, 2008

Quo vadis Teoria Evolutiei?

Cu riscul de a aduce ingerinte dreptului de autor (dar cu convingerea ca in cazul de fata scopul scuza mijloacele), doresc sa va supun atentiei articolul integral al lui Ion Vianu, aparut in Romania libera, in data de 5 martie 2008.

Teoria evolutiei, acea sinteza geniala propusa de marele naturalist englez Charles Drawin in 1859, care explica originea speciilor prin selectia naturala, a fost scoasa din programa de invatamant liceal a Romaniei de fostul ministru Hardau pentru anul scolar 2008-2009. si nu a fost contrazis de urmatorul ministru, cel actual, dl Adomnitei. In acest fel, Romania devine singura tara din UE in care nu se mai preda explicit teoria darwinista a evolutiei vietuitoarelor.
Argumentul Ministerului Educatiei si Invatamantului, anume ca teoria evolutiei este predata "implicit" in orele de biologie, nu rezista examenului critic. Caci teoria in chestiune nu este cireasa de pe tort a stiintei, ci ilustratia cea mai vie si mai concludenta a modului de gandire stiintific, bazat pe observatie si experiment. Ea ofera o viziune coerenta si demonstrabila a evolutiei vietii de la primele protoplasme vii pana la aparitia omului.

Trebuie sa admitem ca teoria evolutiei, asa cum o cunoastem azi, nu este vesnica: e propriu oricarei teorii stiintifice sa se transforme sau sa fie inlocuita de alta. Dar scoala, orice scoala, are sarcina sa formeze o gandire stiintifica si care se conduce dupa rationalitate. Pe baza observatiei si a experimentului. Deocamdata nimic nu inlocuieste aceasta teorie.
Pana si o personalitate care nu poate fi suspectata de ateism, actualul Papa Benedict al XVI-lea, a recunoscut recent ca argumentele teoriei evolutiei sunt adevarate. Papa a remarcat totusi ca darwinismul raspunde la intrebarea "cum?", dar nu si la "de ce?". La cea dintai se refera stiinta; la cea de-a doua, spune Benedict al XVI-lea, religia.

O privire asupra istoriei stiintei arata ca teoria creationista, sustinuta in special in Statele Unite, in anii de dupa primul razboi modial (vezi faimosul "Proces al maimutelor" in care reclamantii, evanghelici fudamentalisti, cereau ca teoria lui Darwin asupra originii omului sa fie scoasa din scoala), nu a mai rezistat dezvoltarii actuale a stiintei. Crearea Lumii in sapte zile, infatisata in cartea Genezei, nu mai poate fi acceptata de omul modern, fie el credincios sau necredincios (dovada afirmatiile Papei). Acum a aparut, tot in SUA, o teorie mai subtila, aceea a "Proiectului inteligent" ("Intelligent Design"). Conform acestei teorii, pe care o sustin unii oameni de stiinta veniti in special din sanul diverselor confesiuni neoprotestante, complexitatea organismelor vii nu poate veni numai din mutatiile genetice favorabile evolutiei. Ele au la origine un proiect divin (spatiul si cadrul de fata nu ne permit sa intram in amanunte). Adeptii "Intelligent Design" au mers, in 2005, pana la Curtea Federala pentru a impune predarea teoriei lor in scoli. La capatul unei lungi si pasionante dezbateri, unde au fost citati ca martori adepti ai ambelor parti, concluzia a fost ca teoria "Proiectului inteligent" nu intruneste caracterele unei teorii stiintifice (nu este verificabila si falsificabila) si, ca atare, nu poate fi predata in orele de biologie. O discutie similara a avut loc si in Marea Britanie. Aceeasi concluzie s-a impus, anume ca "Proiectul inteligent" nu e o teorie stiintifica, ci o speculatie. S-a tras concluzia totusi, in Anglia, ca ideile propuse sub aceasta eticheta pot fi discutate in orele de educatie religioasa, care fac parte, in Regatul Unit, din programa analitica.

Concluzia care se poate
desprinde este ca biologia
impune o anumita metoda si ca elevii trebuie, inainte chiar de a-si insusi continutul stiintei, sa se patrunda de spiritul ei, adica de faptul ca metoda stiintifica se bazeaza pe demonstratii si contrademonstratii. Intrebarile privind cauza originara, scopul Creatiei, nu sunt absurde si nici nelegitime. Pur si simplu, ele nu trebuie predate ca obiect stiintific.

Se vede inca o data ca ceea ce am sustinut si noi, printre altii, in aceste pagini, anume introducerea in scoli a istoriei religiilor (sau, spun acum, a educatiei religioase) in afara optiunilor confesionale, ar fi fost o buna ocazie de a pune la curent elevii cu intrebari, justificate, despre scopul vietii, despre originea ultima a lucrurilor, despre creatia Lumii, ca si despre varietatea punctelor de vedere si a raspunsurilor posibile. (Astfel de problematici pot fi abordate si in cadrul orelor de filosofie.) In locul unui invatamant confesional si facultativ ar fi fost preferabil un program obligatoriu de cunostinte religioase cu caracter general, instructia intr-o anumita religie trebuind sa revina bisericilor de diferite culte. De altfel, predarea religiei la biserica i-ar ajuta pe scolari sa abordeze credinta ca pe un angajament personal, serios. Pe de alta parte, la scoala, elevul trebuie sa evalueze rigoarea metodelor stiintifice, o obligatie la care va fi supus mai tarziu, in viata profesionala.